Metode de a calma un copil agresiv. Află care sunt și aplică-le

Dacă ești părinte, ai fost probabil nevoit vreodată să găsești metode de a calma un copil agresiv. Reglarea emoțională este o abilitate pe care toți trebuie să o învățăm. Iar unii copii necesită mai mult timp pentru a stăpâni autocontrolul decât alții.

 

Cum știi când comportamentul violent sau agresiv al copilului este doar o etapă în dezvoltarea lui și când este îngrijorător? Și ce poți face pentru a-l ajuta? În general, este de așteptat ca cei mici să experimenteze comportamente agresive. O spun psihologii. Dar lucrurile nu trebuie lăsate să evolueze. Și este necesară găsirea de metode de a calma un copil agresiv.

Corectează când vine vremea

În această etapă, copiii tind să recurgă la expresii fizice ale frustrării lor, pur și simplu pentru că nu au încă abilitățile lingvistice pentru a se exprima. De exemplu, împingerea unui coleg la locul de joacă ar putea fi considerată tipică. Nu am considera neapărat aceasta o agresiune decât dacă face parte dintr-un model. În momentul în care un copil este suficient de mare pentru a avea abilități verbale cu care să-și comunice sentimentele (în jurul vârstei de 7 ani), expresiile fizice ale agresivității ar trebui înlăturate. Dacă acest lucru nu se întâmplă, este timpul să te preocupi, mai ales dacă cel mic se pune în pericol pe sine sau dăunează regulat celorlalți.

Cere ajutor specializat

Comportamentul copilului poate avea o cauză care necesită atenție. ADHD, anxietate, dizabilități de învățare nediagnosticate sau autism, toate pot crea probleme de comportament agresiv. Oricare ar fi cauza, dacă un comportament agresiv afectează funcționarea cotidiană a copilului, este timpul să soliciți ajutor. Începe prin a discuta cu medicul pediatru. Dacă este necesar, el te poate îndruma către un profesionist pentru a diagnostica și trata problemele care provoacă agresivitate.

Metode de a calma un copil agresiv

  • Stai calm. Când un copil exprimă multă emoție iar părinții răspund cu și mai multă, agresivitatea copilului poate crește. În această situație este de preferat să încerci să îl reglezi emoțional.
  • Nu ceda în fața comportamentului agresiv. De exemplu, dacă copilul face „o scenă” în magazin pentru că vrea o anumită jucărie, nu ceda. Dacă o faci îi consolidezi comportamentul necorespunzător.
  • Recompensează-l când se comportă bine. Recompensează un comportament bun, chiar și atunci când copilul nu face nimic ieșit din comun. Dacă s-a jucat în parc fără să creeze probleme, spune-i: „Îmi place foarte mult cum te-ai jucat azi.” Nu sunt necesare premii materiale. Recunoașterea și lauda sunt suficiente.
  • Ajuta-l să învețe să se exprime prin numirea emoțiilor. De exemplu, poți spune: „Văd că acum ești într-adevăr supărat”. Aceasta validează ceea ce simte copilul și încurajează exprimarea verbală, în loc de cea fizică.
  • Află modelele copilului și identifică declanșatorii. Au loc tantrumuri în fiecare dimineață înainte de plecarea la școală? Lucrează la structurarea rutinei de dimineață. Împarte sarcinile în pași simpli și dă-i avertismente din timp. De exemplu: „Plecăm în 10 minute.” Stabiliți obiective, cum ar fi să nu întârziați la școala în patru din cele cinci zile. Apoi răsplătește-l pentru îndeplinirea acelor obiective.
    Găsește recompensele adecvate. Nu te concentra asupra celor financiare sau materiale. Încearcă recompense precum: o jumătate de oră de joacă alături de mama sau tata, să aleagă ce se va servi la cină sau la ce film vă veți uita.

Dacă situația pare imposibil de gestionat, nu uita că nu ești singura persoană care se luptă cu comportamentul copilului. Psihologii pediatri se pricep să ajute copiii și familiile să rezolve problemele emoționale și de comportament.

My title page contents