Emoțiile la copii sunt ceva normal. De ce nu ar trebui să folosim frica ca instrument educațional? Cum să gestionezi furia copiilor? Și ce să faci când copilul tău e trist și plânge?
Ce este o emoție?
Emoțiile sunt definite ca stări psihice și fiziologice asociate cu un stimul intern sau extern. Emoțiile ne schimbă starea, ne fac să ne mișcăm și să acționăm, să ne fixăm obiective.
Conform specialiștilor, emoțiile reglează relațiile noastre sociale:
- bucuria și dragostea, de exemplu, garantează cooperarea;
- tristețea și, de asemenea, frica garantează retragerea;
- iar cererea de ajutor și furie ne ajută în gestionarea frontierelor.
În timp ce emoția ne face să acționăm imediat, procesarea cognitivă este secundară și durează mai mult.
Cum se manifestă emoțiile la copii?
Emoțiile sunt prezente încă de la naștere. Iar părinții se simt adesea incapabili să gestioneze intensitatea afecțiunilor unui copil. Cea mai mică frustrare poate declanșa o furie imensă. Copiii nu sunt capabili să-și domine emoțiile. Deoarece nu știu încă să facă ipoteze, să se proiecteze în viitor, să se distanțeze.
Copiii trăiesc în prezent, ei nu știu, nu realizează că durerea va trece. Sunt copleșiți de emoții și nu știu că totul trece. De aceea, copilul are nevoie de ajutorul unui adult și de forța sa pentru a nu fi copleșit de afecțiunile sale. Pentru a-și canaliza energia, pentru a învăța să-și exprime nevoile într-un mod acceptabil social.
Copiii mici conectează emoțiile la evenimente concrete: de exemplu, bucuria este legată de îmbrățișare. Tristețea apare la un reproș, frica e manifestă în raport cu întunericul sau furtuna, furia apare într-o situație încordată cu un coleg.
Copiii de până la aproximativ șase ani sunt sinceri emoțional, aflăm de la specialiști. După această vârstă, copiii sunt capabili să-și mascheze emoțiile, mai ales dacă acestea, în contextul educațional, sunt considerate necorespunzătoare.
Emoțiile la copii: Frica
Fiecare copil este unic, deci lucrurile care îi înspăimântă și vârsta în care se manifestă fiecare frică variază foarte mult de la un copil la altul. Ba chiar de la o cultură sau mediu social la altul. Cu toate acestea, există unele relații foarte generale între vârstă și apariția anumitor temeri.
Până la un an copiii se tem de stimuli intenși și de tot ceea ce nu le este cunoscut. De exemplu, se tem de oamenii necunoscuți. Teama pentru persoanele necunoscute scade în general spre vârsta de un an și jumătate.
Între 2 și 4 ani apare frica de furtuni, animale și catastrofe. De asemenea, este de obicei vârsta la care copiii încep să se teamă de întuneric. O teamă care, în mod normal, dispare în jurul vârstei de 9 ani.
Între 4 și 6 ani apare frica de monștri imaginari, cum ar fi vrăjitoarele și fantomele, și separarea părinților.
Între 9 și 12 ani, diferitele temeri sunt mai degrabă legate de lucruri cotidiene, precum accidente, boli, conflicte cu părinții, eșecul școlar etc.
Furia
Furia este o emoție puternică care are un impact profund asupra relațiilor sociale. Este emoția a cărei manifestare este cea mai inhibată de cultură și de societățile actuale. Chiar și astăzi această emoție este considerată nepotrivită, nejustificată, asociată cu agresivitate și capriciu. Ca toate emoțiile, furia nu este niciodată corectă sau greșită: există și trebuie să luăm notă de ea, să o înțelegem și să o gestionăm la maximum.
Furia este reacția la o limită, exprimă nevoia foarte vitală de a se afirma pe sine. Este esențial să-i ajutăm pe copii să verbalizeze furia, recunoscând sentimentul pe care îl simt, dar nu și comportamentul.
Emoțiile la copii: Tristețea
În calitate de părinți, este greu să suportăm lacrimile unui copil. Acestea sunt sinonime cu durerea. Lacrimile sunt, de asemenea, semnul procesului de vindecare al organismului. Da, este bine să plângi și, mai ales, să plângi în brațele cuiva care știe să asculte lacrimile fără să le oprească, fără să judece.
Lacrimile sunt utile pentru a nu păstra tristețea înăuntru. Un sentiment de tristețe care nu poate fi exprimat prin vărsarea lacrimilor va rămâne blocat ani de zile.
