Există băuturi pentru un somn profund? A putea dormi mai bine este ceea ce ne dorim cu toții, pentru că o odihnă bună este sinonimă cu bunăstarea și sănătatea. Dar cum putem reuși să dormim mai bine și cât mai liniștit, fără a fi nevoie să recurgem la pastile?

Problema insomniei este una dintre cele mai frecvente. Aproape fiecare a experimentat această stare la un moment dat în viață, cauzele fiind dintre cele mai diverse. Uneori, factori precum durerea articulară, stresul și chiar abuzul de noile tehnologii ne pot afecta odihna. Îmbunătățirea somnului și adoptarea unor obiceiuri adecvate atunci când mergem la culcare, ne pot fi de mare ajutor.

În același timp, câteva băuturi naturale pot fi remedii excelente pentru relaxare.

Băuturi pentru un somn profund. 5 băuturi de consumat seara

1. Lapte de migdale și miere

O singură linguriță de miere are o mulțime de beneficii care te ajută să te bucuri de un somn mai profund și de o odihnă corespunzătoare. Se știe, un pahar de lapte fierbinte cu puțină miere face minuni pentru somn. Însă, nu toată lumea tolerează bine lactoza, de aceea laptele de vacă poate fi înlocuit cu lapte de migdale.

Migdalele sunt bogate în triptofan și magneziu, două substanțe care, combinate cu mierea, favorizează odihna. Mierea, pe de altă aprte, reușește să crească nivelul de insulină din sânge și astfel, stimulează producția de triptofan în creier. În acest fel, oferă o doză bună de serotonină care ne ajută să ne relaxăm și să ne bucurăm de o odihnă mai profundă.

Ingrediente

1 lingură de miere (25 g)

1 pahar cu lapte de migdale (200 g)

Preparare:

Mai întâi, încălzești laptele. Trebuie să fie cald, nu fierbinte. Băuturile foarte calde nu sunt bune pentru ficatul nostru.

Adaugi apoi mierea și consumi băutura cu jumătate de oră înainte de a merge la culcare. Îți va permite să dormi mai bine.

2. Lapte de ovăz și banană, pentru un somn mai bun

Banana nu este, de obicei, bună pentru toată lumea (mai ales seara). Cu toate acestea, o banană pusă în blender împreună cu un pahar de lapte de ovăz, ne va ajuta să ne odihnim. Banana este un aliat minunat pentru persoanele care suferă de insomnie. Aportul său de triptofan ajută la relaxare și un somn mai bun. Banana este bogată în triptofan și, la fel ca mierea, eliberează un nivel mai ridicat de serotonină. Pe de altă parte, ovăzul, consumat cald, constituie un remediu excelent pentru odihnă. Este, de asemenea, o băutură bogată în calciu care ajută la somn:

Ingrediente

1 banană nu prea coaptă

1 pahar de lapte de ovăz (200 ml)

Preparare:

E foarte simplu. Încălzește laptele de ovăz și pune-l în blender împreună cu banana. Este recomandat să bei acest preparat cu o oră înainte de culcare.

3. Suc de vișine sau de cireșe

Delicios, vitaminic și relaxant. Sucul de vișine (cireșe) este un remediu excelent pentru a dormi mai bine și pentru a combate insomnia.

Secretul constă în melatonina, o substanță secretată de glanda pineală care ne permite să reglăm multe dintre ciclurile noastre, cum ar fi, de exemplu, repausul. Experții în odihnă ne recomandă să consumăm două pahare pe zi. Unul după-amiază și altul cu două ore înainte de culcare. Efectul este cumulativ și, în plus, vom obține un nivel ridicat de antioxidanți, pentru a avea grijă de sănătatea inimii și a ficatului nostru.

Poți cumpăra suc natural de vișine sau de cireșe în supermarketuri sau îl poți pregăti din zece fructe puse în blender, împreună cu un pahar cu apă.

4. Infuzie de valeriană, floarea pasiunii și roiniță

Poți găsi această combinație minunată în orice magazin cu produse naturiste. Valeriana este una dintre cele mai puternice plante din punct de vedere al proprietăților sedative și anxiolitice.

Combinând valeriana, floarea pasiunii și roinița te va ajuta să adormi și să te odihnești și te vor împiedica să te trezești frecvent în timpul nopții. Roinița, care face parte din familia mentelor, ajută la combaterea insomniei și a stresului.

Aceste plante au proprietăți relaxante pentru mușchii noștri, de aceea evită contracțiile produse de tensiune.

Ingrediente

½ linguriță de pulbere de valeriană (3 g)

¼ linguriță de roiniță uscată (1,2 g)

¼ linguriță de frunze de floarea pasiunii (1,2 g)

1 pahar cu apă (200 ml)

Preparare:

Vei prepara această infuzie în puțin peste 15 minute. Încălzești apa, adaugi cantitățile indicate din diversele ingrediente și să lași să se infuzeze aproximativ 10 minute.

Strecori apoi infuzia și o servești într-o ceașcă frumoasă. Pentru ca acest remediu să fie eficient, trebuie să-l consumi constant, câte o cană în fiecare seară.

5. Mușețelul

Mușețelul, ca multe alte ceaiuri din plante, îți va permite să ameliorezi problemele digestive și tulburările ușoare ale somnului. Încălzești doar 200 ml de apă și adaugi o lingură de flori de mușețel uscate (mult mai eficiente decât plicurile gata găsite pe piață). Lași să se infuzeze aproximativ zece minute, înainte de a bea.

Dintre toate remediile propuse, alege-l pe cel care ți se potrivește cel mai bine. De asemenea, încearcă să mergi la culcare la aceeași oră în fiecare seară și să oprești toate dispozitivele electronice cu 2 ore înainte de a merge la somn.

My title page contents