Cum îmi ajut copilul să facă față unui eșec

Ca părinți ne dorim în mod firesc să avem copii de succes. Ne scapă din vedere un lucru: că eșecul este un pas crucial în a învăța să facă lucrurile bine. Dacă te intrebi „Cum îmi ajut copilul să facă față unui eșec?” trebuie să citești în continuare.

 

Specialiștii fac o afirmație care poate părea paradoxală: eșecul este o componentă necesară succesului, nu opusul lui. Argumentul? Creierul se dezvoltă ori de câte ori apare eșecul. Când copiii ajung să înțeleagă acest concept, se petrec lucruri uimitoare. Așa că dacă îți pui problema „Cum îmi ajut copilul să facă față unui eșec” trebuie să gândești într-o altă perspectivă decât cea pe care o intuiești la prima vedere.

Cum îmi ajut copilul să facă față unui eșec

Pentru ca lucrurile să îți fie mai clare, gândește-te la propriile eșecuri, de adult. Ai învățat ceva din ele? Te-au făcut să fii mai curajoasă și mai ambițioasă? Ți-au dat ele mai multă forță și înțelepciune? Și-atunci de ce crezi că nu îi vor fi la fel de folositoare și copilului tău? Iată câteva moduri de a-l învăța pe copil despre părțile bune ale eșecului.

Concentrează-te pe dezvoltarea mentalității

Știm deja că dezvoltarea unei mentalități despre viață schimbă reacția copilului la eșec. Un studiu publicat în Development of Cognitive Science a dezvăluit că, după ce au greșit, copiii cu o mentalitate sănătoasă au avut mai multe șanse să-și îmbunătățească performanțele. Eșecul este inevitabil, dar concentrându-și atenția asupra a ceea ce a fost greșit și a modului în care ar putea să rezolve problema, acești copii au transformat eșecurile în experiențe de învățare pozitive.

Lasă eșecul să se întâmple

Mulți cred că a fi un părinte bun este să împiedici copilul să piardă. De fapt nu faci altceva decât să îl împiedici să lupte… Răpindu-i copilului ocazia de a avea o experiență, îi răpești și singura posibilitate de a-și dezvolta unele abilități de rezolvare a problemelor. Protejând copilul de noțiunea de luptă, împiedici creierul să facă unele conexiuni-cheie. Dă-i ocazia să eșueze și va deveni mai puternic.

Sărbătoriți eșecurile

Eșecul este un profesor excelent. Și-atunci de ce să nu sărbătorim de fiecare dată când se întâmplă, știind că tocmai se deschide o nouă oportunitate? Iată câteva modalități de a celebra greșelile:
Oferă-i copilului ocazia de a se lăuda cu ceea ce a învățat în urma greșelii făcute.
Stabiliți o zi pe săptămână (de exemplu ”Vinerea eșecurilor” când îi citiți sau povestiți despre o celebritate care a avut eșecuri înainte de a avea succes.
Identifică în fiecare zi câte un eșec și discută cu copilul despre câștigul pe care acesta l-a adus. Nu e musai să fie eșecul lui, exemplele sunt pretutindeni.

Explică-i din punct de vedere științific

De obicei, copiii se tem de eșec. Și suferă de pe urma lui. Dar dacă ar afla că fiecare greșeală ajută la dezvoltarea creierului, percepția lor asupra greșelilor se va schimba. Dacă vei căuta studii care vin să demonstreze acest lucru, vei gasi o mulțime. Fie te folosești de ele, fie îi explici simplist. Îi poți spune că fiecare eroare pe care o conștientizează aprinde o scânteie în creierul lui (referindu-te la impulsurile electrice). Și că fiecare scânteie face creierul să crească mai mult, și mai mult.

Scoate în evidență aspectele pozitive

Eșecul este la fel de valoros pe cât este de inevitabil. Nu îți feri copilul de eșec, folosește-l pentru a-l ajuta să se dezvolte. Concentrează-te asupra aspectelor sale pozitive și discută cu copilul. Află de la el cum ar proceda data viitoare, în aceleași circumstanțe în care acum a înregistrat un eșec. S-ar putea ca răspunsul emoțional al copilului la eșec să fie copleșitor pentru el. Chiar și așa, tot este o lecție de învățat: cum să facă față furiei sau tristeții.

My title page contents