De Crăciun: 13 idei de cadouri pentru copii de la 0 la 12 ani 

Nu știi ce cadou să-i iei copilului tău de Crăciun?

Iată câteva sugestii, în funcție de vârstă!

 

13 cadouri educaționale pentru fiecare grup de vârstă, combinând creativitatea jocului cu aspectul jucăuș … să înveți în timp cum să te distrezi. Pentru mai multe sfaturi despre relația părinte-copil, citește și articolul despre tipurile de părinți

 

foto: de la pixabay.com

Zero luni

La vârsta aceasta copiii nu știu ce înseamnă cadourile. Ei vor doar hrană și iubire, dar tu ca mamă, sigur vei dori să-i cumperi și bebelușului ceva.

Copiii stau în poziția șezut de pe la 6 luni. Poți alege un scaun-fotoliu, cu spatele rigid și șezutul confortabil. Dacă acceptă, o suzetă roșie sau colorată ar fi o altă idee.

1 an

O jucărie colorată și zornăitoare îl va bucura cu siguranță pe cel mic. Ai grijă să nu aibă piese detașabile, iar materialul să fie de calitate. De asemenea, îi poți cumpăra o sanie cu spătar, eventual cu husă de protecție împotriva frigului. Doar să ningă și distracția e asigurată!

2 ani

Un căluț de lemn sau cât mai multe mașinuțe, dacă se poate cu tot felul de sunete și luminițe sunt numai bune pentru 2 anișori. De asemenea, păpuși pentru fetițe!

3 ani

Un set de cuburi din lemn, natur sau colorate (deși e de preferat să nu fie vopsite) poate fi o alegere potrivită. La vârsta aceasta cel mic își testează îndemânarea, iar ție, răbdarea.

4 ani

E vârsta la care poți să începi să-l familiarizezi cu teatrul. Poți alege câteva marionete, iar tu e musai să înveți să le mânuiești și să-ți testezi talentele actoricești.

5 ani

E momentul în care cel mic începe să prindă din ce în ce mai mult gustul tehnologiei. Ca să scapi de cerutul telefonului tău, poți alege să-i cumperi un computer-jucărie, care are tot felul de activități educative și distractive: cântecele, jocuri de completat, de colorat, de pus obiecte într-un coș sau de recunoscut personaje din povești.

6 ani

E vârsta la care unii copii merg deja la școală, ba chiar unii dintre ei știu să citească sau să socotească. Le poți cumpăra un joc de formare a cuvintelor sau unul cu mici calcule. Va fi distractiv pentru întreaga familie, pentru că vă veți întrece în viteză și cunoștințe.

7 ani

Există jocuri sau cărți despre reciclare, pentru a sensibiliza copiii în acest sens și a-i apropia de mediul înconjurător. Sau le poți cumpăra dvd-uri cu filme celebre sau cu desene animate foarte vizionate.

8 ani

Poate e vremea pentru o bicicletă nouă sau pentru un nou set lego, fie fată sau băiat.

9 ani

O mașinuță cu telecomandă sau un robot inteligent sunt alegeri potrivite vârstei. Pentru fetițe, o păpușă care vorbește și are propriul ei set de hăinuțe e o alegere perfectă!

10 ani

Pentru oamenii de știință mici: un laborator pentru crearea ghețarilor și a aisbergurilor frumoase! Folosind gheața reală puteți crea capcane incredibile și puteți reproduce uimitorul micro-tsunami. De asemenea, plastelina și diferite forme pentru ornat le-ar putea încânta pe fetițe. Tot pentru ele, o gentuță care poate fi colorată și personalizată, sigur nu e o alegere care să dea greș.

11 ani

Pentru a aduce copiii mai aproape de astronomie, poți alege un telescop, iar seara să urmăriți împreună cerul. Ai grijă să fie un telescop performant! La vârsta aceasta copiii vor lucruri de calitate, performante.

12 ani

La această vârstă începe să fie tot mai greu să găsești cadoul potrivit. Copiii sunt interesați de gadgeturi, de tot ce apare și se pot afișa cu ele. Poți alege să-i înlocuiești telefonul vechi cu unul nou și mai performant sau îi poți cumpăra hainele dorite. Nici cărțile nu sunt o alegere rea, dar dacă nu e mare amator, amâna momentul pentru un alt prilej, nu-i strica bucuria de Crăciun!

My title page contents