Salată de fructe pentru copii. 9 idei și trucuri să-i faci pe copii să mănânce fructe

Salată de fructe pentru copii. 9 idei și trucuri să-i faci pe copii să mănânce fructe

Salată de fructe pentru copii. 9 idei și trucuri să-i faci pe copii să mănânce fructe. 9 idei pentru a face salata de fructe nu numai colorată și sănătoasă, ci și mai gustoasă și mai delicioasă. Astfel, îi vei convinge să mănânce fructe chiar și cei mai mofturoși copii.

Fructele sunt atât de bune, mai ales vara, când putem alege din atât de multe soiuri diferite, unul mai dulce decât celălalt. O salată frumoasă de fructe este gustarea ideală. O putem lua cu noi în vacanțe, la plajă sau la munte (stropită cu suc de lămâie și păstrată într-un vas termoizolant), acasă sau la birou.

9 idei pentru o salată de fructe pentru copii:

Dacă copilului tău încă nu-i plac fructele, încearcă una dintre aceste 9 idei pentru a le introduce în dieta sa:

1. Fructe + cremă = desert instant

Uneori nu este nevoie de mult pentru a-i atrage pe cei mici să guste fructele. Este suficient să pregătești o salată de fructe cu fructele de sezon pe care le preferi sau le ai acasă și să adaugi o cremă ușoară făcută cu lapte, zahăr, făină și scorțișoară pentru a face salata de fructe un desert.

Dacă dorești să pregătești salata de fructe pentru a fi luată la pachet, pune-o într-un recipient etanș, iar crema într-un alt borcan sau recipient. În momentul servirii e suficient să amesteci salata de fructe cu crema și gata, desertul poate fi servit!

2. Conuri de fructe

În acest caz, copilul va mânca mai întâi fructul și apoi o vafă delicioasă și crocantă. Folosește conuri de înghețată, eventual cele cu baza plată, care stau și în poziție verticală sau, alternativ, cupe din biscuiți sau vafe. Pune salata de fructe în conurile de înghețată. Ba chiar poți strecura și o cupă de înghețată printre salata de fructe.

3. Salată de fructe cu semințe de mac

Un alt condiment pentru a face fructele mai gustoase se bazează pe lămâie, miere și semințe de mac. Amesteci sucul unei lămâi cu una sau două linguri de miere (sau zahăr, sirop de arțar) și o lingură de semințe de mac. Stropești salata de fructe cu acest sos și o lași să se odihnească timp de cel puțin 30 de minute în frigider, înainte de servire. Vei obține o salată de fructe cu buline.

4. Frigărui de fructe

Uneori este suficient doar să-i prezinți copilului un aliment într-un mod diferit pentru a aprinde scânteia. Încearcă să prepari, singur sau cu ajutorul copilului tău, niște frigărui colorate. Poți folosi fructe tăiate în cuburi sau tai pulpa de fructe, cum ar fi pepene verde și pepene galben, în bile cu instrumentul adecvat. Și de această dată stropești cu suc de lămâie, dacă nu se consumă frigăruile imediat.

5. Înghețată

Poate copilul tău nu mănâncă fructe pentru că ar dori ceva mai proaspăt. În acest caz, poți transforma salata de fructe în înghețată. Pentru a face asta, ai nevoie doar de un set de forme și amesteci fructele cu un sirop de apă și zahăr.

Dacă dorești să începi să-ți familiarizezi micuțul cu textura și aspectul fructelor întregi, oprește câteva cuburi de fructe pentru a le pune în forme, înainte de a le introduce în congelator.

6. Smoothie de fructe

Dacă copilul nu mănâncă fructe în forma solidă, le poți transforma într-un delicios smoothie. Proaspăt și colorat, este mai gustos și mai acceptat de către cei mici. Poți încerca o combinație de căpșuni, zmeură, banană, mango, piersică și caise pentru un amestec de exotic de vară.

7. Curcubeu de fructe cu sos de iaurt

În loc să pregătești castronul clasic de salată de fructe, încearcă să aranjezi fructele cubulețe pe o farfurie plată de servire. Aranjezi mai întâi toate căpșunile, apoi lângă ele faci o bandă de afine, continui cu caisele și așa mai departe. În final va trebuie să obții benzi colorate (în culorile curcubeului, dacă se poate) una lângă cealaltă.

Stropești curcubeul cu un sos făcut dintr-un borcan de iaurt simplu, plin de grăsimi, amestecat cu o lingură sau două de miere, o linguriță de pudră de vanilie sau extract de vanilie și sucul unei portocale.

8. Salată în bol de pepene galben

Dacă bolul este distractiv și plăcut la vedere, va fi mai ușor ca cel mic să mănânce fructele. Deci, de ce să nu folosești un pepene galben în locul bolului clasic din sticlă, plastic și ceramică? Apoi umple-l cu fructele pe care copilul tău le apreciază cel mai mult.

9. „Cookies” de fructe

În loc să tai pepene galben, măr, pepene verde sau alte fructe în cuburi, încearcă să le tai cu ajutorul formelor de biscuiți. Tai felii din fructe și apoi folosești matrițele, la fel ca și cum ar fi mini produse de patiserie.

Nu arunca resturile! Folosește-le imediat pentru un smoothie sau congelează-le pentru a pregăti „sorbeturi” numai din fructe amestecate sau piureuri și shake-uri care nu necesită adăugarea suplimentară de gheață.

My title page contents