Sunt obiceiurile mamelor toxice trase la indigo? Cam da.

Este adevărat, termenul e greu de acceptat și digerat. Însă un astfel de comportament e o realitate, în unele cazuri. Sunt obiceiurile mamelor toxice trase la indigo? Cam da. Identifică semnele, reține-le și propune-ți să nu procedezi la fel și tu, mai târziu, în relație cu propriul copil.

 

Cel mai mare obstacol întâmpinat atunci când încerci să-i explici unei mame că este toxică e acela că ea nu va recunoaște că are o problemă. Pentru ea lucrurile sunt limpezi, consideră că are dreptate și că procedează corect. Nici nu își dă seama cât rău face copilului ei și cât de greu va duce el acestă povară. Obiceiurile mamelor toxice creează relații tensionate care, adesea, nu se vor putea niciodată îmbunătăți. Și nu pentru că ar fi vorba de orgolii ci pentru că fostul copil, devenit adult, se va întreba permanent dacă nu cumva este vina lui. Nu, nu este vina lui că a avut ghinionul de a fi copilul unei mame a cărei personalitate se înscrie în „triada neagră”: narcisism, psihopatie, machiavellianism. Drama este că el însuși a avut, cel mai probabil, un părinte toxic… Aceasta este explicația comportamentului său, însușit. Iată câteva obiceiuri comune ale mamelor toxice:

Vor să li se acorde atenție exclusivă

O mamă toxică nu va putea suporta ca atenția celorlalți să nu fie îndreptată exclusiv asupra ei. Va face tot ce îi stă în putință să se afle în centrul atenției, chiar dacă pentru asta va trebui să fie agresivă. Să ridice tonul, să se certe, să acuze, să se lamenteze. Este capabilă inclusiv să își facă propriul copil să se simtă prost numai pentru că cineva i-a acordat lui atenție, nu ei. „Ai de gând să taci odată? Crezi că interesează pe cineva ce spui/faci tu?!” Sigur, cuvintele pot fi altele, dar asta e esența.

Sunt geloase

Pare aberant ca o mamă să fie geloasă pe copilul ei. Chiar este aberant. Nu și pentru o mamă toxică. Pentru ea chiar și propriul copil este un rival și face concurență cu el. Este bucuros pentru o reușită pe care a avut-o? De la o mamă toxică el nu va primi sincere felicitări ci un zâmbet disprețuitor.

Sunt critice

Nimic, dar absolut nimic din tot ce face copilul nu o va mulțumi. Indiferent de efortul depus de copil, o mamă toxică nu va face altceva decât să critice în termeni duri. Nimic nu o satisface mai tare decât să își irite „victima”.

Folosesc intrigile

Când frații se ceartă între ei, o mamă toxică va conspira cu fiecare în parte, separat, pentru a-i învrăjbi și mai tare. Este o cunoscută tactică toxică, numita triangulație. Va da fiecăruia informații false și exagerate, înrăutățind lucrurile între cei doi. Scopul: atenția să fie și de data aceasta asupra ei.

Sunt mereu victime

Acesta este un alt obicei enervant al mamelor toxice. „Vai, pe mine nimeni nu mă iubește!”, „Am muncit toată ziua și nici măcar de recunoștința ta nu am parte!” Sunt lamentări care țintesc în inima copilului, acolo unde ecoul este cel mai puternic…

Nu lasă copilul să vorbească

O mamă narcisistă nu va fi absolut deloc interesată de ceea ce are copilul de spus. Nici măcar atunci când acesta i se adresează cu o problemă, și nu una minoră. Ea nu se va strădui niciodată să îi creeze copilului sentimentul că este în siguranță discutând cu ea despre emoțiile pe care le trăiește. Cel mult îl va manipula, judeca și într-un final îl va respinge. Totul pentru ca o a doua asemenea ocazie să nici nu mai existe.

Nu pot menține limite sănătoase

O mare problemă a mamelor toxice este lipsa totală a limitelor. Nu respectă intimitatea copilului, îi invadează spațiul și îl controlează prin toate mijloacele de care dispune.

Nu oferă independență

Poate părea grijă și dragoste atunci când nu îi permit copilului să facă lucruri care îi stau și lui în putință. De fapt nu e dragoste ci aceeași dorință acută de a controla totul. Și lipsă de respect. Chiar dacă e vorba de un copil.

Sunt imprevizibile

Niciodata nu vei putea fi sigur pe acțiunile unei mame toxice. Într-o liniște deplină – din punct de vedere emoțional vorbind – ea poate crea haos într-o singură secundă…

My title page contents