Numeroase studii arată că pedepsirea copilului – mai ales cea corporală – nu disciplinează, așa cum se speră. Dimpotrivă. Ea de fapt determină un comportament antisocial, crescând riscul de delicvență.
Pedepsirea corporală este, neîndoielnic, o formă de abuz care are ca scop intimidarea. Este un fapt știut, violența naște violență. Așadar, pedepsirea copilului nu aduce niciun avantaj, la fel cum nici abuzul verbal nu a dovedit, vreodată, că poate avea un efect pozitiv.
Pedeapsă versus disciplină
În mod greșit, adulții cred că o pedeapsă va putea reduce frecvența comportamentelor nedorite ale copilului. În teorie, ar trebui să le suprime în totalitate, dar acest lucru se întâmplă extrem de rar. Părinții ar trebui, însă, să înțeleagă faptul că pedeapsa, în special cea corporală, nu este același lucru cu disciplina. Aceasta din urmă este întotdeauna de preferat, pentru că beneficiile ei sunt pe termen lung, copiii învățând cu adevărat să fie mai buni.
Indiferent ce formă îmbracă pedeapsa, mesajul care se dorește a fi transmis este că încălcarea regulilor are consecințe negative. În realitate, pedeapsa nu îi învață de ce existența unor reguli este un lucru bun, de ce ele sunt importante și nici cum să acționeze în conformitate cu ele. Nu îi învață nici să fie responsabili și nici să țină cont de dorințele, nevoile și experiențele celorlalți. Disciplina, în schimb, este o lecție. O lecție care ajută copilul să înțeleagă care sunt comportmentele adecvate, acceptate de societate. Aici este marea diferență între pedepsirea copilului și disciplinarea lui.
Pedepsirea copilului
Din păcate, pedeapsa este eficientă în descurajarea comportamentului inadecvat al copilului numai în măsura în care ea îi provoacă acestuia frică. Numai că există și un revers al medaliei, în care frica distruge personalitatea copilului și îi demolează încrederea în sine. Practic, un copil care trăiește în frică este un copil cu un handicap emoțional. Și asta în condițiile în care el va crește tot fără să știe și să înțeleagă ce a fost de fapt greșit în comportamentul lui. Singurul lucru pe care îl va învăța din aceste experiențe traumatizante va fi acela că este bine să îi rănești pe ceilalți. Disciplina, în schimb, construiește un sentiment solid de responsabilitate, încredere și capacitate de a distinge comportamentele corespunzătoare de cele necorespunzătoare. Un copil corect disciplinat va fi un copil care crescând devine un tânăr și mai apoi un adult sănătos (în larga accepțiune a termenului).
O tehnică de succes
În loc să pedepsești copilul, mai degrabă folosește o tehnica prin care să îl îndepărtezi de activitățile nedorite, pe care vrei să le combați. Într-un conflict dintre voi, oferă-i timpul și spatiul de care are nevoie pentru a se calma și a se gândi la opțiuni comportamentale corecte. A nu se confunda cu sechestrarea copilului într-o cameră întunecoasă!
Părinții care au practicat deja această metodă a… „pauzei” spun că acest lucru nu doar că este necesar, dar este și cea mai bună variantă. În covârșitoarea majoritate a cazurilor copiii au venit cu soluțiile corecte la problemele create chiar de ei.
Cât durează „pauza”?
Ca regulă generală, intervalul de timp oferit pentru „pauză”, în minute, ar trebui să fie egal cu vârsta copilului. Adică, unui copil de opt ani i se vor acorda opt minute, unuia se zece ani, zece minute etc. Cei mai mulți copii sunt furioși în primele minute ale „pauzei”, și de accea părintele va trebui să îi precizeze faptul că măsurarea timpului începe din momentul în care s-a calmat, însă fără a-i preciza cât timp are la dispoziție. Dacă părintele și copilul rămân în aceeași încăpere, cel dintâi va păstra tăcerea și nu va încerca să îl influențeze sau preseze pe copil. După expirarea timpului, între părinte și copil poate avea loc discuția. Părintele va îndemna copilul să își ceară scuze pentru comportamentul greșit, apoi, împreună, vor căuta soluții pentru ca astfel de comportamente să fie evitate în viitor.
Reguli pentru părinți
1. Nici măcar disciplinarea (care este varianta acceptată în detrimentul pedepsei) nu va fi făcuta în public. NICIODATĂ!
2. Comportamentele greșite ale copilului nu vor fi „acoperite” ci dezbătute și rezolvate.
3. Nu îi spune copilului „Ai fost rău” sau „Ai fost obraznic”. El trebuie să înțeleagă că ”procesul” este intentat comportamentului său, nu lui ca persoană.
4. Disciplinarea trebuie să fie imediată constatării comportamentului neadecvat. Dacă trece prea mult timp de la producerea incidentului, lecția ar putea fi total inutilă.
5. Disciplinarea poate include și atribuirea de sarcini, cu condiția ca ele să fie în acord cu vârsta și abilitățile copilului. Atribuirea unor sarcini prea dificile, care depășesc abilitățile copilului, generează furie și frustrare, eventual chiar refuzul de a încerca să le ducă la îndeplinire.
