Plictiseală? Este timpul să-ți înscrii copilul la cursurile de sport, muzică și limbi străine după sau înaintea orelor de școală.
Copiii de azi sunt mai inteligenți decât cei din generațiile anterioare. Ei sunt capabili să gestioneze tehnologia încă de la patru sau cinci ani, cunosc limbi străine și practică două sau trei sporturi. Copiii de azi sunt foarte ocupați, prin urmare, ei nu pot să nu facă nimic.
Prea multe pentru un copil
Ideea este aceasta: astăzi, pare inacceptabil ca un copil să nu facă ceva. Prin urmare, părinții le interzic copiilor să stea degeaba, să se plictisească. De aceea, la începutul anului școlar este o cursă de înscriere a copiilor la diferite cursuri sportive, de limbi străine, muzică sau orice altă activitate ce li se pare potrivită copiilor lor.
Cat de mult e prea mult?
Este corect să oferim copiilor cele mai bune lucruri, să-i stimulăm pentru a-și descoperi și talentele ascunse pe care le au, dar este indicat și bine să nu exagerăm! Un copil are, de asemenea, nevoie de timp liber pentru a nu face absolut nimic, pentru a lăsa libertate imaginației.
Plictiseala stimulează creativitatea
În opinia experților, plictiseala nu este deloc rea. Dimpotrivă, copiii au nevoie de timp să se plictisească. Ei au nevoie să-și imagineze, să-și urmeze propriile gânduri, să-și asimileze experiențele sau pur și simplu să observe lumea din jurul lor. În ziua de azi, totuși, copiii au foarte puțin timp să se plictisească și să se gândească. Zilele lor sunt pline de angajamente.
Copiii si jobul lor
În primul rând, ei stau la școală până la jumătatea zilei sau de la jumătatea zile până seara. Restul orelor pe care le mai au la dispoziție într-o zi sunt dedicate temelor și activităților extrașcolare. Este adevărat că toate acestea sunt utile și pentru binele lor, dar este nevoie de un echilibru: și activități extrașcolare, dar și puțin timp pentru plictiseală, pentru recreere.
Sfaturi pentru a alege bine
Pentru a te asigura că nu copleșești copilul, ci îi permiți să profite la maximum de creativitatea sa, este bine să-i asculți dorințele. Preferințele copilului trebuie respectate, chiar dacă nu coincid cu propriile tale dorințe în ce-l privește. Este corect să le permitem să încerce activități precum pictura, artele marțiale sau șahul, chiar dacă am fi preferat ceva mai tradițional.
Fa schimbari!
În anul următor poți alege alte cursuri, dar numai după finalizarea cursurilor din anul curent. Astfel, copilul va putea să încerce cât mai multe cursuri și să afle ce-i place cu adevărat. De asemenea, este bine să eviți comparațiile cu alți părinți, ai căror copii au activități în fiecare zi a săptămânii. În plus, activitățile extrașcolare ar trebui considerate mai curând un moment de socializare, decât un angajament cu scopul de a face performanță. Dacă ai mai mulți copii, sfatul este de a încerca cât mai mult posibil să ții cont de preferințelor tuturor, fără a le standardiza. Este adevărat că este mai practic să îi înscrii pe toți la același curs. Nu uita însă, fiecare copil are dreptul să-și dezvolte propriile aptitudini, chiar și cu prețul de a dedica mai puține ore în timpul săptămânii.
Odihna si pauza!
Este important să întrerupi activitățile dacă copilul se arată obosit și nu se poate recupera între o activitate și cealaltă. Mai ales dacă dă semne de hiperactivitate și lipsă de atenție. Conform experților, aceste probleme pot proveni și din faptul că au prea multe de făcut. Și pentru că vine vacanța, nu uita să-i lași timp de joacă copilului tău!