Există mai multe motive pentru care copiii mint, de la faptul că minciuna este o etapă în dezvoltarea lor până la acela că este un comportament dobândit. Un lucru este sigur: minciuna la copii de cele mai multe ori nu este ceva intenționat.
Toți oamenii urăsc să fie mințiți. Și, cu toate astea, deși știm că nu trebuie să o facem, toți mințim într-un fel sau altul. Iar copiii sunt cei mai mari mincinoși, dovedit. Uneori pare că primele cuvinte pe care le-au învățat să le spună sunt: „N-am făcut eu!” Și, cu toate astea, minciuna la copii nu este chiar atât de rău intenționată precum cred adulții.
De ce mint copiii?
Ce să vezi, minciuna are un întreg spectru de… nuanțe. Și cum copiii au mai degrabă o gândire concretă, aceste nuanțe pe care le are minciuna îi cam bulversează în procesul învățării a ceea ce este în regulă și ce nu când vine vorba de a minți. Un copil, cu sinceritatea (culmea!) vârstei sale va spune de exemplu: „Mami, uite ce mașinuță urâtă mi-a adus bunica!” Cum îi va răspunde părintele în această situație copilului? Îl va convinge că mașinuța nu este urâtă și că, oricum, nu trebuie să spună acest lucru pentru că bunica se va supăra. Adică îi va preda lecția minciunilor albe, acele minciuni pe care le spunem pentru a nu răni sentimentele unei persoane.
Fii un bun exemplu
Noi, părinții, îi mai debusolăm pe copii și atunci când râdem la minciunile lor. Sigur că este amuzant un copil care spune că nu a mâncat prăjitura înainte de masă, dar e plin de ciocolată la gură. Sau care dă vina pe câinele familiei pentru desenele de pe pereți. Ce să creadă copilul? Că minciuna este ceva amuzant prin care scapă de responsabilitatea faptelor sale. Cu timpul, însă, va crește și capacitatea de a intui ce tipuri de minciuni sunt credibile. Iar dacă părinții vor fi surprinși de copil mințind, acest lucru este de-a dreptul dezastruos pentru dezvoltarea lui ulterioară.
Minciuna la copii
Copiii mici cu imaginație bogată își dezvoltă de fapt abilitățile cognitive. Dar, chiar și joaca imaginară trebuie cumva „girată” de adevăr. Ei au obiceiul de a se angaja într-un joc imaginar atunci când spun sau fac lucruri care știu că nu sunt corecte. De fapt ei împing limitele și îi testează pe adulți pentru a vedea ce au voie și ce nu au voie să facă. Pe de altă parte, această… strategie îi ajută să învețe despre lume și despre ei înșiși, să își dezvolte importante abilități sociale.
Doar pentru că minciuna este complexă nu înseamnă că nu trebuie să interveniți și să o demascați. Modul în care voi răspundeți la îndoiala copilului față de adevăr este modul în care el va învăța noțiunea de onestitate. Iată câteva sfaturi pentru părinți.
Definiți onestitatea
Petreceți timp vorbind despre onestitate pentru a influența comportamentul copilului. Oferiți-i exemple din cărți, din viața reală și din comportamentul lor. Dacă cel mic a facut o greșeală dar a spus adevărul, răsplătește-l pentru că a recunoscut.
Faceți diferența între fantezie și realitate
Asta nu înseamnă că minimalizezi fantezia. Înseamnă că ajuți copilul să înceapă să facă distincția între fantezie și realitate. În jurul vârstei de 4-5 ani, copiii sunt capabili cognitiv să gândească acest lucru.
Aflați din ce motiv a mințit
Pedepsirea unui copil pentru că a mințit fără să înțeleagă de ce a făcut-o este ineficientă. În funcție de vârsta copilului, necunoașterea realității, gândirea creativă sau dorința de a experimenta pot fi motive pentru care minte. Trimițându-l în camera lui, nu îl va ajuta să înțeleagă ce a greșit sau cum să-și corecteze comportamentul. Există si modalități eficiente de a disciplina un copil care minte. O discuție este mai necesară decat o pedeapsă.
