Ambii părinți joacă roluri la fel de importante în viața copilului. În ceea ce privește mamele, nici nu sunt multe lucruri de adăugat, ele fiind evidente. În privința taților, însă, se spune că orice bărbat poate fi tată, dar a fi tată este un rol pentru o viață. Care este rolul tatălui în sănătatea copilului, iată un subiect care merită atenție.
Când vorbim despre rolul tatălui în sănătatea copilului, nu ne referim doar la cea fizică ci și la cea emoțională. Poate chiar mai mult la aceasta din urmă. Deoarece rolul tatălui în dezvoltarea copilului sub acest aspect are un uriaș impact. De ce? Pentru că tatăl are o mai mare capacitate de a modela copilul în pesoana adultă care va deveni.
Rolul tatălui în sănătatea copilului
Încă din perioada de sarcină a partenerei, viitoarii tați sunt încurajați să participe activ alături de aceasta, oferindu-și sprijinul. Mai apoi, la naștere, de asemenea, li se oferă adesea posibilitatea de a juca un rol important. Chiar dacă este mai degrabă un simbol, tăierea cordonului ombilical al noului născut de către tată ar trebui să fie un legământ de responsabilitate. Cel puțin în primul an de viață al copilului (care este și cel mai greu), tatăl este bine să participe la tot ce înseamnă îngrijirea noului membru al familiei. Schimbarea scutecelor, baia, hrănirea (după începerea diversificării), plimbările, sunt lucruri pe care și tatăl le poate face. Cu excepția alăptării, tot ce face o mamă poate face și tatăl.
De la el vine încrederea în sine
Părinții influențează nu numai cine suntem la interior, ci și modul în care relaționăm cu oamenii, în timp ce creștem. Modul în care un tată își crește copilul său va influența ceea ce el sau ea caută în alte persoane. Prietenii, iubiții și soții vor fi aleși pe baza modului în care copilul a perceput sensul relației cu tatăl său. Copiii se uită la părinți pentru a stabili regulile și a le impune la randul lor. De asemenea, se uită la părinți pentru a învăța să ofere sentimentul de securitate fizică și emoțională. Copiii vor să-și facă părinții mândri, iar un tată implicat promovează creșterea forței interioare. Studiile au arătat că, atunci când părinții sunt afectuoși și își susțin copilul, acest lucru influențează foarte mult dezvoltarea cognitivă și socială a copilului. De asemenea, tatăl insuflă un sentiment general de bunăstare și încredere în sine.
Tată de fată…
Fetele depind de părinții lor în privința securității și sprijinului emoțional. Un tată îi arată fiicei sale ce înseamnă o relație bună cu un bărbat. Dacă un tată este iubitor și blând, fiica lui va căuta acele calități la bărbați atunci când va ajunge la vârsta iubirilor. Dacă are un tată puternic și curajos, fiica va avea preferință pentru bărbații de același tip.
… și de băiat
Spre deosebire de fete, care își creează relațiile pe baza modelului de caracter al tatălui, băieții se modelează după personajul tatălui lor. Ca ființe umane, creștem prin imitarea comportamentului celor din jurul nostru; așa învățăm să funcționăm în lume. Dacă un tată îi tratează pe oameni cu respect, băiatul va crește la fel. Atunci când un tată este absent, fiii se uită la alte figuri masculine pentru a-și stabili „regulile” pentru cum să se comporte și să supraviețuiască în lume.
Cel mai bun partener de joacă și comunicare
O mamă este aproape permanent ocupată cu treburile casnice. Oricât de mult și-ar dori să petreacă mai mult timp cu copilul, niciodata nu are atât cât și-ar dori. Și aici intervine, salutar, tatăl. Disonibilitatea lui fiind ceva mai mare, el devine partenerul ideal. Jocul lui este mai viguros și mai stimulator pentru copil, ceea ce este foarte bine. Și cuminicarea dintre tată și copil este diferită de cea care are loc între mamă și copil. Mamele au tendința să se coboare la nivelul celui mic, pe când tații își tratează copiii „de la egal la egal”. Ambele moduri de comunicare sunt valoroase pentru copil, de ambele are nevoie acesta. Așa că parteneriatul este binevenit. Să amintim totuși și faptul că unele studii au arătat că, la vârsta de 3 ani, limbajul unui copil care a comunicat mai intens cu tatăl este mai dezvoltat decât cel al copilului care a comunicat preponderent cu mama.
