Tu știi care sunt acele vitamine pentru elevi și studenți de luat toamna? La începutul unui nou an școlar, elevii, cât și studenții se pot simți apăsați de un val de tristețe și de un disconfort fizic. Sfârșitul verii și vacanțele pot provoca un fel de „boală de toamnă”. Este o stare de rău psihofizică, cu simptome precum iritabilitate, somnolență, oboseală, dificultăți de concentrare, melancolie și apatie.
Cam la fel cum se întâmplă primăvara, în lunile septembrie și octombrie, organismul este nevoit să se obișnuiască cu ritmuri noi.
Schimbarea climei, scăderea temperaturilor, scurtarea zilelor, prezența redusă a soarelui și scăderea bruscă a luminozității, toate acestea duc la o reducere drastică a energiei la majoritatea persoanelor. Celulele și țesuturile sunt afectate: organismul devine mai vulnerabil și mai predispus să sufere atacul toxinelor, virușilor și bacteriilor.
În mod banal, de cele mai multe ori, chiar și simplul fapt să te dai jos din pat dimineața devine un mare efort.
Dar cum să lupți împotriva bolilor de toamnă și să revii în rutina școlară cu energia potrivită? Simplu: cu ajutorul vitaminelor potrivite sezonului și cu o dietă potrivită.
Iată câteva vitamine pentru elevi și studenți de luat toamna:
Vitamina B
Așa cum probabil știi, nu există o singură vitamină B, dar există mai multe, toate esențiale pentru bunăstarea psihofizică. B1, B2, B3, B5, B6, B9, B12 și vitamina H (B8) contribuie la funcționarea corectă a creierului și în același timp contracarează stresul, anxietatea și insomnia.
O dietă bogată în fructe și legume este cu siguranță cea mai bună modalitate de a lua aceste vitamine, dar, de multe ori rutina și sarcinile zilnice nu sunt compatibile cu o dietă sănătoasă. Din acest motiv, suplimentarea cu multivitamine ar putea fi utilă.
Vitamina C
Toamna, temperaturile încep de obicei să scadă și astfel apar primele afecțiuni. Consecințele răcelilor, durerilor de gât și gripei? Printre multe altele, dificultăți de concentrare și puțină dorință de a studia, probleme cu recuperarea materiei și multe altele.
De aceea, un suport eficient pentru prevenirea așa-ziselor răceli poate consta în administrarea de vitamina C. Proprietățile sale benefice acționează asupra întăririi apărării imune, care la rândul ei protejează organismul de viruși și afecțiuni de iarnă.
Printre alimentele bogate în vitamina C: portocale, kiwi, broccoli, varză și conopidă.
Vitamina D
Știm cu toții că soarele este principala sursă de vitamina D, o substanță esențială pentru producerea de serotonină (hormonul fericirii) și pentru menținerea activă a sistemului imunitar. Astfel, în timpul primăverii și verii, expunerea la lumina soarelui permite aportul acestei vitamine, în cantități considerabile, prin piele. În schimb, iarna, lucrurile se schimbă. Cu siguranță este benefic să profiți de orele de lumină pentru a face o plimbare în aer liber. Totuși, acest lucru nu este suficient; având în vedere temperaturile, cantitatea de piele descoperită este limitată la față și mâini.
Când nu este posibil să atingi necesarul zilnic de această vitamină prin expunerea la soare, este necesară suplimentarea. Alimentele care conțin vitamina D sunt în principal cele de origine animală: pește (cod, hering, macrou, sardine) ouă, lapte și produse lactate. Chiar și untul și smântâna sunt bogate în această vitamină, dar fiind alimente grase, este de preferat să evităm consumul excesiv.
Vitamina E
Sursă de antioxidanți, vitamina E este un ajutor valoros împotriva îmbătrânirii celulare. Pentru cei care studiază, este util de știut că această vitamină are un efect pozitiv asupra țesuturilor creierului, promovează claritatea mentală, concentrarea și memoria.
De asemenea, este un aliat valabil pentru a combate lipsa de energie, senzația de oboseală și de somnolență.
Alimentele bogate în vitamina E: avocado, migdale și nuci; dar și soia (foarte utilă pentru memorie), și uleiurile vegetale, de consumat strict crude. Prin gătre se distruge componenta antioxidantă.
Nutriție și remedii naturale
Pentru a studia bine este foarte important să mâncăm bine. Și asta este valabil chiar și pentru cei care nu (mai)sunt elevi. Toată lumea ar trebuie să urmeze o alimentație sănătoasă și echilibrată.
Astfel, câteva alimente ar trebui să facă parte din hrana noastră zilnică:
Nucile, migdalele și fisticul: aproximativ 40 de grame de fructe uscate pe zi nu trebuie să lipsească niciodată din alimentația elevului; acestea conțin vitamine, acizi grasi, Omega 3, Omega 6 și săruri minerale.
Mierea: aceasta este, de asemenea, un aliment excelent; acționează ca un energizant natural și acoperă și acel necesar de „ceva dulce”.
Dovleacul: printre cele mai prețioase alimente ale sezonului de toamnă, dovleacul ocupă un loc foarte important în alimentație; este bogat în vitamina C, antioxidanți și betacaroten.
Semințele de dovleac: sunt perfecte pentru a da energie și pentru a combate apatia, în primul rând datorită conținutului ridicat de acizi grași și zinc.
Consumând aceste alimente, vei observa beneficiile unei alimentații sănătoase și echilibrate, atât în ceea ce privește studiul, cât și bunăstarea ta psihofizică.