Cum controlăm emoțiile negative. 5 pași pentru un copil calm și fericit

cum controlăm emoțiile negative

A crește un copil nu este o sarcină ușoară și, din păcate, nu există scurtături. Nenumăratele emoții prin care trec copiii la diferite vârste reprezintă una dintre cele mai mari provocări pentru orice părinte? Cum controlăm emoțiile negative la copii? Îți prezentăm câțiva pași prin care îl poți învăța pe cel mic să-și gestioneze comportamentul.

 

Ca părinte este foarte dificil să îți vezi copilul suferind, vrei să îl protejezi de emoții negative cum ar fi dezămăgirea, supărarea, furia, eșecul sau tristețea. Atenție, specialiștii sunt de părerea că în încercarea de a –l feri de astfel de probleme, poți transmite de fapt un mesaj periculos.

Cum controlăm emoțiile negative? Riscuri și soluții

O atitudine prea protectoare poate fi interpretată ca lipsă de încredere în capacitatea celui mic de a face față evenimentelor de zi cu zi. O altă problemă? Încercând să-l protejezi de emoții negative, copilul simți că nu ai încredere în modul în care își gestionează reacțiile și emoțiile.

De asemenea, în momentul în care încerci să eviți cu orice preț emoțiile negative, copilul poate fi înclinat să își reprime sentimentele.  Din păcate, emoțiile negative nu dispar, ci revin sub diferite forme, avertizează psihologii.

Tocmai de asta, emoțiile, fie ele pozitive sau negative, trebuie exprimate. Mai mult, majoritatea specialiștilor sunt de părere că exprimarea emoțiilor negative într-un mod sănătos este o dovadă a unui individ echilibrat  in punct de vedere emotional – o calitate pe care copiii o pot învăța și dezvolta de la vârste fragede.

Cum exprimi emoțiile negative într-un mod sănătos? Ei bine, copilul tău poate învăța să își gestioneze emoțiile, mai întâi prin acceptare, urmată de o serie de tehnici prin care îl ajuți să depășească și să le transforme în oportunități de dezvoltare personală.

Iată ce poți face pentru a crește un copil calm și fericit!

1. Cum controlăm emoțiile negative? Fii un model pentru copilul tău

Mai întâi de toate, trebuie să înveți cum să-ți gestionezi propriile emoții negative. De ce? Altfel, nu vei avea nici autoritate, nici succes în a-l ajuta pe cel mic. Există unele manifestări emoționale pe care proprii tăi părinți le-au descurajat? Îți era interzis să plângi? Să îții exprimi dezamăgirea sau frustrarea? Ei bine, trebuie să faci o călătorie în trecutul tău pentru a te întreba care sunt emoțiile negative care ți-au marcat copilăria, cum te-au format și care au fost reacțiile părinților tăi.

Mai mult, este momentul să depui eforturi în a empatiza cu cel mic și să conștientizezi starea în care se află. Dacă ești supărat de modul în care copilul tău își exprimă emoțiile negative și nu îl poți înțelege nu vei reuși să creezi un mediu sigur pentru ca acesta să le țină sub control, cu sprijin din partea ta.

2. Cum controlăm emoțiile negative? Empatizează într-un mod detașat

Este nevoie să observe modul în care reacționează cel mic, să încerci să înțelegi ce anume i-a provocat această emoție , ca apoi să începi să îl ghidezi. Atenție! Trebuie să ajungi într-o zonă de empatie detașată, în care le oferi spațiu personal și nu te implici mult prea puternic. Dacă te vei identifica prea mult cu emoțiile negative pe care le are, nu vei reuși să fii ancora de care are nevoie.

Mai mult, în momentul în care sentimentele lor se confundă cu ale tale nu vei putea să îți păstrezi claritatea. Este posibil să ți să pară dificil la început, dar este important ca micuțul tău să te considere o persoană responsabilă și calmă, indiferent de felul în care se simte.

3. Cum controlăm emoțiile negative?Acceptă emoțiile, nu comportamentul generat de acestea

Pe de o parte, este important să îți exprimi toleranța când vine vorba de emoții negative (pentru a valida și empatiza cu momentul dificil prin care trece puștiul tău), iar pe de altă parte este responsabilitatea ta de a le asigura un mediu sigur, în care nu se simt judecați.

Așa că, dacă în momentul în care se confruntă cu emoții negative, comportamentul copiluluie este unul violent, agresiv sau negative este necesar să iei măsuri.

O metodă foarte bună este impunerea unor limite. Explică-i copilului că emoțiile negative sunt trecătoare, dar reacția lor și felul în care se comportă cu cei din jur îi poate  afecta viitoarele relațiile, cât și modul în care este perceput. Învață-l că nu este bine să își piardă cumpătul în momentul în care este copleșit de emoții.

4.  Cum controlăm emoțiile negative? Ajută-l șă își dezvolte vocabularul emotional

Aceste ieșiri negative sunt un bun prilej de a-l învăța pe cel mic să recunoască și numească emoțiile prin care trece. Ajută-l să își controleze emoțiile negative prin a-l face să descrie ceea ce simte.  Deși sunt momente cu o încărcătură emoțională, copilul poate învăța să discute despre ceea ce simte și să țină sub control aceste reacții.

5. Cum controlăm emoțiile negative? Oferă-i un mediu în care se simte înțeles

Indiferent de scenariu, este posibil ca micuțul tău să nu știe cum își poate exprima supărarea, tristețea sau nervozitatea într-un mod sănătos. Aici intervine părintele!

Oferă-i oportunitatea de a poveste prin ce trece, fără a-l certa sau a-l face să se simtă judecat. Desenul, dansul sau muzica sunt modalități creative în care copilul poate învăța să își gestioneze emoțiile negative!

Tu la ce metode apelezi pentru a controla emoțiile negative ale copilului tău? Cum îți ajuți să  facă față emoțiilor negative?

My title page contents