Descoperă 7 măști de față cu dovleac! Protagonistul alimentar al sezonului de toamnă, dovleacul este, în primul rând, bun de mâncat pentru proprietățile și beneficiile sale. Dar mai mult, dovleacul poate deveni și aliatul numărul unu în rutina noastră de îngrijire a pielii în sezonul de toamnă.
Dovleacul este un super aliment cu multe beneficii pentru sănătate. Nu numai că este foarte sărac în calorii (18 kcal/100g), dar este și bogat în vitaminele A, fibre și minerale precum zincul. Rezultatul: îți purifică tenul și îl face radiant, atât dacă îl mănânci, dar și dacă îl aplici ca mască revitalizantă.
În plus, dovleacul este bogat în betacaroten, o substanță pe care organismul o transformă în vitamina A, și care este esențială pentru multe funcții ale corpului. Ajută metabolismul fierului, menține întreținerea pielii, și este un aliat excelent pentru vedere și sistemul imunitar.
Iată 7 măști de față cu dovleac pentru o piele strălucitoare, hidratată, lipsită de impurități și tonifiată:
1. Mască de dovleac pentru pielea cu imperfecțiuni
Îndepărtarea impurităților cu o mască de dovleac este foarte simplă. Trebuie doar să amesteci 50 de grame de dovleac pasat cu o bucată mică de banană, puțină miere și suc de lămâie. După ce ai obținut un amestec omogen și neted, aplică-l pe față și lasă-l să acționeze 15 minute.
2. Mască de dovleac pentru ten uscat
Pielea uscată are nevoie să fie hrănită. Amestecă 50 de grame de piure de dovleac, împreună cu o linguriță de ulei de măsline extravirgin, un ou, și un pic de miere. Acest amestec trebuie aplicat pe față, evitând zona conturului ochilor și lăsat să acționeze aproximativ 20 de minute.
3. Mască de dovleac pentru ten gras
Pentru tenul gras și strălucitor, amestecă 50 de grame de dovleac piure, cu o linguriță de oțet de mere și un ou. Aplică amestecul obținut din nou pe față timp de 20 de minute. Clătește bine fața cu apă călduță.
4. Mască de dovleac hidratantă
Această mască este perfectă dacă ai nevoie de hidratare și dacă ai pielea normală. Cum procedezi? Combină 50 de grame de dovleac, cu miere, iaurt simplu (aproximativ 50 de grame) și două linguri de zahăr. Amestecă bine și, odată ce obții un amestec fin, aplică-l pe toată fața timp de aproximativ zece minute. Îl poți îndepărta apoi cu un burete sau pur și simplu cu apă călduță.
Masca de dovleac: elimină celulele moarte, îmbunătățește hidratarea pielii și oferă o piele strălucitoare.
5. Mască cu dovleac iluminatoare
Ingrediente: trei părți de dovleac, o parte smântână proaspătă.
Procedezi așa: Fierbi dovleacul în apă. Odată fiert și scurs, îl zdrobești cu o furculiță, adăugând puțin câte puțin smântâna proaspătă. Amestecă bine până obții o cremă, pe care o lași să se răcească. Amestecul trebuie aplicat timp de 20 de minute pe fața bine curățată.
Îndepărtează masca cu apă caldă și aplică crema hidratantă.
6. Mască cu dovleac purificatoare
Ingrediente: trei felii de dovleac, 1/2 lingură de lapte, 1/2 lingură de miere, 1/2 lingură de ulei de migdale.
Procedezi așa: Taie dovleacul în bucăți mici și apoi pune-le la fiert. Adaugă o jumătate de linguriță de miere și o jumătate de lingură de lapte. Amestecă totul și adaugă uleiul de migdale. Întinde masca pe față și pe gât. Las-o să stea timp de 15 minute și apoi clătește-o cu apă caldă.
7. Mască de dovleac astringentă
Ingrediente: trei felii de dovleac, 1 ou, 2 lingurițe de miere, suc de afine după gust.
Pregătește așa: Taie dovleacul în bucăți mici și apoi pune-l la fiert. Amestecă totul cu oul întreg. Gălbenușul are un efect hrănitor, în timp ce albușul va oferi pielii un aspect mai ferm. Adaugă câteva lingurițe de miere pentru a hidrata pielea și apoi un strop de suc de afine, care are proprietăți astringente.
Aplică masca pe față și relaxează-te timp de aproximativ 15-20 de minute. Clătește bine cu apă călduță.