Ce este sindromul copilului uitat? De ce sunt uitați copiii în mașină? Ce provoacă amnezie disociativă care duce la uitarea copiilor în mașină și care sunt cauzele? Auzim din când în când la știri despre cazuri în care copii mici sunt uitați în mașină și, de fiecare dată, inevitabil ne întrebăm cum este posibil.
Nu este neglijență sau superficialitate! Este ceea ce în psihiatrie se numește sindromul copilului abandonat. O formă de amnezie disociativă care, din păcate, nu este altceva decât oglinda vremurilor noastre.
Ce este amnezia disociativă?
După cum explică Anna Oliverio Ferraris, psiholog, psihoterapeut și profesor titular de psihologie a dezvoltării la Universitatea Sapienza din Roma, de obicei amnezia disociativă, adică o pierdere temporară a memoriei evenimentelor și a informațiilor personale, este cauzată de o traumă puternică sau stres. În schimb, în cazul părinților care uită de copiii lor în mașină, cauza este supraîncărcarea memoriei.
Stresul vieții de zi cu zi, cu o mie de gânduri în cap, un copil care poate a adormit în timpul călătoriei făcându-și astfel nesimțită prezența, toate acestea provoacă acest tip de întrerupere. Astfel încât, părintele se „pune” pe pilot automat și face aceleași lucruri ca întotdeauna. Fără să se gândească că în acel moment e și copilul cu el în mașină. Pe de altă parte, oprirea la grădiniță sau la un club de vară, înainte de a merge la muncă, de exemplu, poate să nu fie un obicei pe care părintele îl uită.
De ce sunt uitați copiii în mașină?
David Diamond, profesor de psihologie la Universitatea din Florida de Sud din Tampa, explică faptul că problema implică două părți ale memoriei de lucru a unei persoane: prospectivă și semantică.
Memoria prospectivă ne ajută să ne amintim că trebuie să facem ceva în viitor.
Memoria semantică, de exemplu, permite oamenilor să facă călătoria de la serviciu până casă pe „pilot automat”. Unde ajung fără a-și aminti detalii clare despre cum au ajuns acolo.
De asemenea, profesorul Diamond mai susține că amintirile prospective și semantice lucrează împreună pentru a ne ajuta să facem schimbări în rutina noastră. Aceste schimbări ar trebui să includă lucruri precum „lăsarea copilului la grădiniță” sau „oprirea la cumpărături în drum spre casă”. Toate acestea datorită în parte memoriei de lucru. Adică acel sistem de stocare temporară, care păstrează o cantitate limitată de informații într-o perioadă limitată de timp pentru a permite utilizarea sa imediată.
Când memoria de lucru eșuează, cum ar fi atunci când suntem distrași sau stresați, sistemul intră în blocaj cu implicații potențial catastrofale.
Așadar, a uita un copil în mașină sau în alt loc, nu este o problemă de neglijență, ci o problemă de memorie. Este o chestiune de circumstanțe și s-ar putea întâmpla oricui.
Experții au identificat trei factori de risc:
- stres
- privarea de somn
- schimbarea rutinei
Cum să previi sindromul copilului uitat?
Soluția pentru a evita aceste tragedii este de a folosi câteva strategii:
- Setează un memento pe telefon pentru a verifica cu partenerul că a dus copilul la creșă/grădiniță;
- Creează memento-uri vizuale. De exemplu, pune geanta de scutece sau pălăria copilului pe scaunul pasagerului din față;
- Așază rucsacul, cutia de prânz sau geanta de lucru pe bancheta din spate.
- Cel mai bun mod de a evita uitarea copilului este instalarea unui scaun auto echipat cu un dispozitiv anti-abandon.