Beneficiile dansului la copii. Cum contribuie dansul la dezvoltarea copiilor?

Beneficiile dansului la copii

Că dansul este bun și face bine oricui e deja binecunoscut. Dansul este un antrenament nu numai pentru corp. Dansul contribuie la dezvoltarea copiilor. Cum? În primul rând, această disciplină acționează asupra dezvoltării echilibrului. De asemenea, asupra stăpânirii spațiului și asupra competențelor kinestezice și a exprimării corpului.

 

Învățarea de pași și mișcări specifice este un exercițiu foarte util pentru consolidarea memoriei și capacitatea de percepție. Prin mișcările și gesturile pe care le învățăm, dansul rămâne cu noi pentru totdeauna, în memoria noastră implicită. Și ne va ghida pentru tot restul vieții, chiar și fără să ne dăm seama!

Limite și noi abilități

Copilul dobândește o auto-disciplină, utilă pentru a-l învăța să stabilească limite și să ia decizii independente. Potrivit psihologului și pedagogului Jean Piaget, între 4 și 7 ani este vârsta la care fiecare copil se dovedește a fi un „mic explorator“, iar intenția lui este de a descoperi lumea și lucrările sale. La această vârstă își dorește să-i imite pe alții. Chiar și în mișcări, să le reproducă apoi într-un mod autonom și să se relaționeze cu lumea într-un mod original prin jocul simbolic. De aceea, la această vârstă, dansul este foarte bun, pentru că cei mici cooperează.

Când este vorba de prestații de dans, pentru copii este important ca această activitate să aibă loc într-un mediu liniștitor. Dansul cuprinde diferențele individuale. Obiectivul nu ar trebui să fie ca un copil să exceleze în dans, ci să-l ajute să descopere starea de bine prin expresia corpului personal.

Alte beneficii ale dansului la copii

Dansul relaxează, crește creativitatea și chiar ajută la depășirea stărilor de anxietate, depresie și insomnie. Dansul este, de asemenea, bun pentru creștere, și nu doar pentru fete. Un curs de dans poate fi o adevărată revelație chiar și pentru băieți. Dansul implică sensul ritmului, care este ceva ancestral, primitiv. Și îi ajută pe cei mai timizi copii să treacă prin viață cu încredere.

Creșterea coordonării – prin învățarea sensului de ritm. Aceasta din urmă este o abilitate pe care o posedăm cu toții, dar pe care nu putem întotdeauna să o exprimăm. Prin dans nu facem decât să eliberăm cele mai profunde emoții.

Îmbunătățește postura – Dansul ajută foarte mult pentru o bună postură. Prin exercițiile solicitate de dans postura este menținută într-o poziție corectă. Totodată, dansul corectează micile defecte de poziție corporală pe care copiii le dezvoltă devreme. Mai ales din cauza utilizării excesive a dispozitivelor tehnologice cum ar fi smartphone-urile și tabletele .

Combate excesul de greutate și tendința spre obezitate, într-un mod distractiv și relaxant.

Îmbunătățirea creativității – Ca orice alt tip de formă artistică, dansul începe cu creativitatea și generează expresii creative. Crește senzația de bunăstare generală.

Ajutor în matematică – Dansul și matematica, te întrebi? Da, fix așa! Dansul presupune învățarea pașilor și coregrafia. Și acest tip de abordare sporește capacitatea logică, ajutând la un studiu și o concentrare mai bune.

Relaxare – Studiul și practicarea dansului implică ascultarea muzicii, o ascultarea activă. Muzica ajută corpul să producă mai multe endorfine, relaxează și crește sentimentul de fericire. Din aceste motiv, după o lecție de dans, copiii sunt vizibil mai relaxați și zâmbesc și mai mult.

My title page contents