În Italia, diabetul zaharat afectează aproximativ unul din 3800 de copii și această boală implică întreaga familie. Nu trebuie să fim prea speriați de această boală, care încă mai permite o viață normală pentru toți cei afectați.
O cauză a aceastei boli autoimune este o creștere a zahărului din sânge, pe care insulina, un hormon produs de pancreas, nu o poate reechilibra.
Printre cele mai frecvente simptome ale diabetului descoperit în copilarie amintim:
– apariția corpilor cetonici în urină
– creșterea apetitului (polifagie), dar totodată scăderea în greutate
– degradare și lentoare
– necesitatea de a bea în mod continuu (polidipsia)
– necesitatea de a face pipi (poliuria), care îi determină pe copiii deja obișnuiți să meargă la baie singuri să ude patul din nou
– iritabilitate
– somnolență și încetinire a creșterii
Printre cele mai frecvente cauze se numără ereditatea, dar și consumul excesiv de zaharuri sau o dietă neechilibrată care poate duce la diabet. O altă cauză obișnuită este o disfuncție a pancreasului, care este producătorul de insulină.
Pentru a verifica prezența bolii, se efectuează teste de urină și sânge, atât în repaus alimentar, cât și invers.
În ceea ce privește familia, după ce trece teama de început, la aflarea veștii, este important să se confrunte cu boala cu seninătate.
În primul rând, trebuie să credem că diabetul juvenil permite totuși o viață normală, fără prea multe limitări.
Copilul trebuie să fie crescut fără prea multe interdicții, astfel ca el să învețe să trăiască de-a lungul anilor într-un mod natural cu boala. E util să fie învățat de la o vârstă fragedă cum trebuie să se comporte ca și când ar fi mare. De exemplu, prin încercarea, desigur, sub supravegherea unui părinte, a testării valorilor glicemiei. E ca și cum ar face un punct cu un stilou mare pe deget.
În mediul școlar, profesorii și cei ce-i asigură masa în cadrul unui afterschool trebuie să fie înștiințați de boala copilului. În schimb, colegii de clasă, nu trebuie să știe neapărat.
Copilul diabetic trebuie să aibă parte de distracție și jocuri (fără stres sau violență nejustificată). Mesele pot fi luate împreună cu ceilalți copii, să nu se simtă exclus, mai ales când aceștia știu de boala colegului. Dar nici invers, nu trebuie să fie compătimit doar pentru că e diabetic. Nu e o boală care să-l priveze de joacă sau de o companie obișnuită. Trebuie doar atenție și adaptarea la niște reguli.
Desigur, există unele diferențe față de o persoană sănătoasă, și vor exista întotdeauna, dar cu o conștientizare bună și o gestionare a problemei, copilul va deveni mare, conștient de relația sa conflictuală cu zaharurile.
