Simptome in sarcină. Ia aminte ca să știi ce și cum trebuie să te îngrijoreze. E bine să știi că bucuria sarcinii este, câteodată, umbrită de tot felul de gânduri și temeri. De povești auzite sau citite pe forumurile de mămici ori de diverse simptome pe care nu știi cum să le interpretezi. Multe dintre acestea din urmă sunt normale, dar unele pot însemna și probleme ce nu ar trebui ignorate.
Simptome in sarcină. Când să mă îngrijorez?
Când să te îngrijorezi și când nu? Când să suni medicul? Iată o serie de simptome des întâlnite, pe care poate le vei recunoaște. În caz contrar, este bine să le afli din timp, tocmai pentru a știi dacă este cazul să te prezinți la medicul ginecolog cât mai curând.
Simptome in sarcină. Stare de oboseală permanentă
În primele trei luni de sarcină este un simptom mai puțin întâlnit. Nu-l confunda cu cel de somnolență, care este foarte prezent în primul trimestru de sarcină. Oboseala apare pe fondul modificărilor hormonale ce au loc pe toată perioada de sarcină, în special din cauza creșterii valorilor progesteronului. Mai poate fi însă un simptom al deficienței de fier, destul de frecvent întâlnit în sarcină, caz în care este mult mai liniștitor să ceri medicului efectuarea unui test de sânge pentru a vedea nivelul acestui mineral și eventuala monitorizare a acestuia.
Cum scapi?
Pentru a combate această stare de oboseală accentuată, este indicat să respecți programul de somn. Să te asiguri că mănânci sănătos și hrănitor, că te hidratezi așa cum trebuie, dar și că nu ești sedentară. Mersul pe jos, atunci când temperaturile sunt prietenoase, sau câteva exerciții speciale pentru noua ta condiție pot face minuni pentru ridicarea nivelului de energie.
Simptome in sarcină. Grețuri matinale
Mai ales în primul trimestru de sarcină, multe dintre viitoarele mămici vor trăi aceste senzații. Vestea bună este că, de cele mai multe ori, trec începând cu trimestrul al doilea. Probleme apar atunci când starea de rău se accentuează, grețurile și vărsăturile sunt dese, apar insomnia, oboseala, deshidratarea, durerile abdominale, stări de leșin etc.
Și totuși….
Aceste stări pot să apară între săptămânile 4 și 6 de sarcină, dar se accentuează între 9 și 13 săptămâni, iar în cazuri rare, unele gravide se confruntă cu ele până în momentul nașterii. Disgravidia, cum mai este cunoscută afecțiunea caracterizată de simptomele descrise, poate pune în pericol atât viața mamei, cât și pe cea a fătului. Mai ales, dacă nu este tratată corespunzător. Tocmai de aceea, odată ce ai recunoscut aceste simptome, mergi la medic imediat.
Crampe și dureri abdominale
Sunt firești să apară atât în primul trimestru de sarcină, atunci când pielea se dilată. Când ligamentele se întind pentru a face loc dezvoltării fătului, cât și în ultimul trimestru, când prezența crampelor poate fi un semn că se apropie momentul nașterii. Semnele de îngrijorare, deloc de ignorat, sunt atunci când durerile sunt prelungi, de intensitate mărită și sunt însoțite, de multe ori, de sângerări sau scurgeri de fluide. Mergi la medic de urgență.
Sângerări
În prima perioadă a sarcinii, atunci când are loc implantarea, prezența sângerărilor ușoare poate fi normală. Acestea pot să apară și mai târziu, cauzate de o partidă de sex, când se modifică cervixul. Atât timp cât sângerările sunt sub forma unor firișoare, nu este nimic grav, dar trebuie comunicate medicului. În schimb, o sângerare abundentă poate fi semnul unui avort spontan, al unei infecții sau al unei sarcini extrauterine. Controlul medical, în acest caz, este obligatoriu a fi făcut.
Dureri de cap
Pot să apară în urma stării de oboseală, a unui somn neodihnitor sau a schimbărilor hormonale ce au loc în perioada sarcinii. Fără a lua vreun medicament pentru a le combate, poți să încerci să faci însă câteva modificări în stilul de viață. Schimbarea orei de culcare seara, includerea unui somn de prânz atunci când este posibil, hidratare, mișcare în aer liber. Durerile de cap persistente pot fi însă un semn al tensiunii arteriale crescute. Aceasta, nediagnosticată și netratată la timp, poate duce la preeclampsie. Se impune controlul medical imediat.