Copilul meu fumează

Tocmai ai aflat că ai un copil care fumează și ești în stare de șoc? Nu ești primul părinte și nici ultimul care se confruntă cu o asemenea situație. E drept, tu credeai că ție nu ți se poate întâmpla așa ceva și continui să te întrebi: copilul meu fumează?

Conform studiilor, adolescenții care încep să fumeze de timpuriu, vor continua să facă acest lucru și ca adulți. Majoritatea adulților fumători înrăiți s-au apucat de fumat înainte de a avea 18 ani. Iar această categorie de fumători este cea mai expusa îmbolnăvirilor de cancer, în condițiile în care tutunul este asociat diferitelor forme ale acestei boli. Dintre toate, cel mai des întâlnit între fumători este, desigur, cancerul pulmonar.

Specialiștii au ajuns la concluzia că adolescenții care fumează sunt cei mai expuși acestui tip de cancer, deoarece la această vârstă, plămânii nu sunt complet dezvoltați. De altfel, acesta este motivul pentru care tutunul este mult mai dăunător în adolescență. Organismul tânărului nu este dezvoltat, iar tutunul afectează negativ creșterea normală și sănătoasă a adolescentului.

Copilul meu fumează. De ce fumează copiii?

Cauzele pentru care un copil începe să fumeze pot fi variate:

  • Există copii ai căror părinți fumează și care încep să fumeze și ei, ca un obicei natural învățat în familie;
  • Sunt copii de nefumători care încep să fumeze pentru a fi în rând cu prietenii, din curiozitate sau spirit de contradicție, din plictiseală, din timiditate, prin imitație.

Copiii doresc să le arate părinților că ei au crescut, că nu mai sunt copii, ci încep să devină adulți. Vor să-și impresioneze colegii, să le arate că au idei proprii și o personalitate puternică, gata să fie adevărați lideri. În plus, pentru copii, a face ceea ce nu le place părinților, înseamnă a îndrăzni mai mult, a fi altfel decât ceilalți! Fumatul este modul de a atrage atenția, de a provoca, de a primi mustrarea pentru o interdicție încălcată.

Problema este cum să-l faci pe copilul tău să renunțe la acest mod greșit de provocare și demonstrare. Argumentele pe care le-am folosi pentru adulți, evident că sunt absolut ineficiente pentru adolescenți. Dacă îi vei spune că se va îmbolnăvi, nu-l vei face să se răzgândească. Boala și moartea par pentru ei ceva foarte îndepărtat.

Lasă-i libertatea. Dar numai pentru moment

Chiar represiunea este inutilă. Să-i interzici să iasă sâmbătă după-amiaza cu prietenii, să nu-i mai oferi bani de buzunar sau să nu-i cumperi un obiect dorit doar pentru că fumează, îl va determina și mai mult să se împotrivească. Poate începe să fumeze în secret și, pentru tine, ca părinte, devine cu adevărat dificil să înțelegi cât de mult și cu cine fumează. Ce să faci atunci? Să încerci să-l ignori. Să-i acorzi libertatea de a alege.

Fumează în fața ta? Poți deschide fereastra spunând: „Îmi pare rău, dar mirosul de fum impregnează canapeaua, trebuie să deschid”, dar fără reproșuri și fără a-ți manifesta resentimentele. Să te arăți indiferent/ă și încet-încet e posibil să-și piardă interesul față de țigară. Nu trebuie să-ți mai arăți autoritatea. Cu excepția cazului în care țigara nu este doar semnul unui lucru greșit, ci simptomul unei maladii care poate ascunde și probleme mai grave, cum ar fi alcoolul, de exemplu, sau drogurile. Chiar și în acest caz, interzicerea și înverșunarea pot fi contraproductive, pentru că l-ar împinge să o facă în secret. Și să nu uităm că semnul unei indispoziții nu vine niciodată singur sau însoțit de o țigară. Problemele reale se află în spatele schimbării: starea de spirit, scăderea performanței, lipsa de concentrare. În acest caz, este recomandabil să contactezi un specialist.

O idee bună

O lege foarte recentă din Marea Britanie interzice afișarea pe rafturile magazinelor a pachetelor de țigări. Spiritul legii este de a-i descuraja în special pe cei foarte tineri să se apropie de fumat. De fapt, chiar și britanicii capătă acest viciu foarte devreme. Se crede că 5% dintre băieții cu vârste cuprinse între 11 și 15 ani fumează regulat și 39% au recunoscut că au început să fumeze înainte de 16 ani.

 

My title page contents