CUM INFLUENȚEAZĂ JUCĂRIILE DEZVOLTAREA COPILULUI? DE CE SUNT IMPORTANTE?

Cum influențează jucăriile dezvoltarea copilului și de ce sunt importante? Da, jucăriile au un rol important în viața copilului. Contribuie la dezvoltarea psihică și emoțională a acestuia.

 

Specialiștii susțin că, pentru majoritatea copiilor, jucăriile reprezintă centrul atenției și al activităților zilnice. Sunt granița dintre lumea imaginară și cea reală. Prin intermediul și cu ajutorul jucăriilor, copiii deprind abilități de explorare, de cunoaștere și de interacțiune socială. Alegerea unor jucării interactive, adaptate nevoilor vârstei și personalității copilului contribuie la o și mai bună dezvoltare a acestuia. Totodată, prin intermediul jucăriilor, copiii învață să se miște, să alerge, să sară, să descopere, să observe, să simtă. Folosirea accesoriilor de joacă ajută la formarea deprinderilor motrice, senzoriale, sociale și manuale. Copilul dezvoltă prietenii, chiar dacă este vorba de o jucărie sau un prieten imaginar, atunci când acesta este foarte mic. Învață sentimentul de atașament, de iubire și devine mai responsabil

Cum influențează jucăriile dezvoltarea copilului? Jocul și jucăriile în viața copilului

Jocul este legat de abilitatea de a învăța, iar deficiențele din acest domeniu pot contribui la crearea unor deficiențe cognitive. A fi capabil să te joci fără griji este una din bucuriile copilăriei. Joaca și folosirea jucăriilor este pentru copil, de asemenea, o modalitate de a-și consuma energia care există din plin de la o vârstă fragedă. În primele etape, jucăriile ajută la dezvoltarea activităților motrice ale copilului.

În primii doi ani, copiii efectuează exerciții utile pentru îmbunătățirea motricității lor, care sunt caracterizate de activități tipice de explorare. În acest stadiu, jocurile care au loc nu implică interacțiunea cu ceilalți, copiii acționând individual. Jucăriile se dovedesc utile deoarece invită copiii la joacă și îi încurajează să își continue activitățile de joc, cunoaștere, relaxare. Cele mai simple jocuri și jucării urmăresc să stimuleze creativitatea copiilor, care trebuie să găsească modalități diferite de a le folosi în mai multe circumstanțe.

În al treilea an, încep jocurile de socializare în care copiii relaționează unul cu celălalt. Și jucăriile folosite în această etapă sunt mai complexe.

Începând cu cinci până la șase ani, interacțiunea socială a activităților de joc crește din ce în ce mai mult, de asemenea, în funcție de parcursul educațional întreprins. Aceasta este perioada jocurilor în care imaginația este folosită foarte mult, obiectele sunt asamblate și dezasamblate și profesiile tipice pentru adulți sunt testate prin joacă.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

My title page contents