Prima zi de școală. Gânduri, anxietăți, emoții. Sfaturi pentru părinți

Prima zi de școală. Gânduri, anxietăți, emoții. Sfaturi pentru părinți

Iată că a venit și prima zi de școală! A trecut și vacanța cea mare, iar copiii se întorc la școală, fie că o fac în varianta normală sau hibridă (jumătate prezență fizică, jumătate online). Anul acesta, mai mult decât oricând, părinții (în special mamele), sunt foarte îngrijorați de cum va decurge noul an școlar. În contextul actual, cel al pandemiei de coronavirus, școala va decurge diferit, și apar griji în plus.

Părinții și copiii trec printr-o etapă importantă din viața lor: începerea școlii. Pentru copiii care pășesc pentru prima dată pragul școlii, momentul este unul mai delicat. Aceștia părăsesc un mediu mai familiar și se aventurează într-o nouă realitate, cu toate provocările sale. Acesta este un moment foarte important pentru copil: acesta trebuie să primească încredere și liniște din partea părinților săi. Să simtă că va fi susținut și că nu va fi singur în momente dificile.

De cele mai multe ori, chiar părinții sunt nerăbdători să descopere această experiență nouă, dar e important și să știe să o gestioneze corect. Este important ca părinții să își poată controla experiențele anxioase, astfel încât să acționeze ca un sprijin și o bază sigură pentru copil.

 

Prima zi de școală. Ce pot face părinții pentru a reduce anxietatea provocată de prima zi de școală?

1. Să-și analizeze și conștientizeze sentimentele lor de anxietate, frică, nostalgie și să le gestioneze și adapteze cât mai potrivit contextului.

Copiii sunt sensibili, iar pe lângă emoțiile și anxietățile lor, ei simt și starea de neliniște a părintelui. În plus, cei mici pot asocia noua experiență școlară cu ceva ostil care îi face pe părinți să se simtă tensionați. Astfel, un copil care preia starea de agitație și neliniște a părinților, poate semnala simptome precum greață, dureri de stomac sau refuzul de a merge la școală.

2. Părinții nu trebuie să-și piardă controlul emoțional în momentul separării de copil

Aceștia nu trebuie să-și exprime îngrijorarea într-un mod exagerat. Copilul trebuie să-și trăiască și exprime singur experiențele, fără să se simtă vinovat, știind că are alături un adult care să-l susțină și să-l încurajeze.

3. Vorbiți cu copilul despre experiența școlară ca o aventură pe care o veți experimenta împreună

Ca părinți, trebuie să-i stimulați copilului curiozitatea, fără a încerca plini de un entuziasm exagerat să-l convingeți că totul va fi bine. Este necesar să-i oferiți copilului spațiul pentru a descoperi cu calm noul context. Pentru a trăi fiecare etapă pe deplin.

4. Nu sufocați copilul, cerându-i toată atenția.

De acum, copilul își va concentra atenția foarte mult pe școală, pe modul de desfășurare a activităților din cadrul acesteia. Va încerca să stabilească noi prietenii, va fi curios cum decurg orele, cum arată clasa, manualele etc. E firesc să nu vă mai acorde atât de mult timp și atenție.

5. Oferiți-le timp de acomodare copiilor. Copiii pot fi dezorientați la început și au nevoie de timp pentru a se adapta la noul mediu.

În primele zile, este necesar să rămâi aproape de copil, să te concentrezi pe experiența sa emoțională și nu pe performanța școlară. Experiența emoțională are o influență notabilă asupra procesului de învățare al copiilor. Parcurgeți drumul spre școală manifestând o stare pozitivă, calmă. Susțineți-vă copilul prin atitudine caldă și pozitivă. Acesta se va simți protejat, se va liniști în fața dificultăților. Fiți atenți la emoțiile copilului și nu îl sufocați cu prea multe sfaturi din experiența voastră personală. El trebuie să descopere singur lumea din care pace parte, cu mult calm și seninătate.

Prima zi de școală și anxietățile mamelor

La începutul grădiniței, școlii prima și chiar la liceu și facultate, se declanșează anxietatea maternă. Un amestec exploziv de îngrijorare și frică de detașare, care trebuie ținut sub control prin exercitarea raționalității și calmului. Indiferent de vârsta și etapa școlară a copilului, rezultatul nu se schimbă: mamele intră într-o stare tipică de anxietate școlară, mai mult sau mai puțin accentuată. Acestea nu sunt niciodată (suficient) pregătite pentru prima zi de școală. În contextul actual, frica cea mai mare a mamelor este să nu se infecteze copilul cu virusul SARS-CoV-2.

Ce frici experimentează, de fapt, mamele?

Acestea sunt griji, sentimente neplăcute și intense care se încadrează în categoria „instinct matern”. Toate aceste stări trebuie controlate și gestionate în cel mai bun mod posibil, pentru a nu transmite copiilor o sarcină excesivă de gravitate și anxietate.

Printre cele mai mari temeri ale mamelor: să nu se îmbolnăvească copilul continuu. Și, în ceea ce privește acest tip de frică, este adevărat că cel mic se va îmbolnăvi mai des în primul an de grădiniță sau școală primară (inevitabil), dar acest lucru nu-l va face mai slab și nici nu-i va compromite creșterea normală. Și boala face parte din etapa de creștere a copilului. Nu trebuie privită ca fiind o situație exagerată sau excepțională din viața copilului. În plus, din cauza coronavirusului, în acest an școlar, părinții vor trebui probabil să despartă și să-și întâmpine copiii la ieșirea de la cursuri, doar în curtea școlii. Pentru copiii anxioși, despărțirea de părinți poate să nu fie prea comodă. Pentru ca detașarea să nu fie prea dificilă, copiii vor trebui să fie bine pregătiți acasă pentru acest pas.

Cum pot mamele să facă față anxietăților, grijilor?

Prima zi la școală, mai ales în cazul „boboceilor”, aduce cu sine un val de emoții, atât pentru părinți, cât și pentru copil. Mamele trebuie să se autoanalizeze și să conștientizeze fiecare frică, realizând că pentru fiecare teamă există o soluție care o anulează sau o amortizează. Important este să fie făcut câte un pas, rând pe rând. Uneori, anxietatea maternă nici măcar nu se bazează pe temeri obiective. Legat de noul virus, mamele trebuie să discute cu copiii și să le explice absolut totul, evident conform vârstei.

 

 

 

 

 

 

My title page contents