Mai devreme sau mai târziu, părinții au sarcina de a le explica copiilor lor valoarea banilor, modul în care pot fi câștigați, folosiți și economisiți. Copiii trebuie să înțeleagă cum pot fi folosite economiile pentru a face ca niște mici visuri să devină realitate. Așadar, să vedem cum îi învățăm pe copii să economisească!
Comportamentul pe care copiii îl au față de bani este influențat de învățătura și de atitudinea părinților față de ei. Deci, de ce să nu începeți economisirea împreună?
Cum îi învățăm pe copii să economisească? Banca de acasă
Se pot crea 3 bănci-pușculiță: una pentru copil, una pentru mamă și una pentru tată. Fiecare pușculiță ar putea fi alimentată de mici sacrificii: tatăl renunță la cea mai recentă revistă despre mașini, mama renunță la o cafea cu prietenele și copilul renunță la o înghețată. Câțiva lei la un moment dat sunt mici sacrificii pentru un posibil scop comun, la care participă toți membrii familiei. Cum ar fi o excursie la munte sau o ieșire la cinema. Contribuind și copilul, acesta se va simți foarte important pentru rolul avut în familie, dar va cunoaște și valoarea banilor.
Îl poți determina pe copil să economisească, creând așteptări care să-l încânte, să-l facă să-și dorească acel ceva. Poate fi ocazia de a petrece o zi distractivă și frumoasă cu întreaga familie. Este o modalitate pentru copil, de a începe să înțeleagă diferența dintre economisirea banilor, donare și cheltuieli.
Cum îi învățăm pe copii să economisească? Învață prin joacă
A știi cum să economisești bani este o valoare care poate fi, de asemenea, învățată sub forma unui joc. De exemplu, poți întreba copilul (în acest caz, un copil de clasa I sau a II-a) care sunt toate ingredientele pentru a face o pizza. Apoi să mergeți împreună la cumpărături și să-i ceri să le aleagă pe cele cu cel mai mic preț sau chiar să renunțe la unele ingrediente gustoase. Și poate, cu banii economisiți să-i cumperi un tort de înghețată, astfel încât acesta să se bucure și de pizza și de un desert delicios! Din nou va observa că renunțând la ceva ce nu e obligatoriu să fie cumpărat, poate cumpăra, în schimb, altceva.
Efortul, renunțarea și capacitatea de a aștepta pentru a atinge un scop sau de a îndeplini o mică dorință este o valoare educațională foarte importantă. Părinții trebuie să-i învețe această lecție pe copii, puțin câte puțin, pentru a-i transforma în adulți conștienți. Ei trebuie să-i învețe pe cei mici să-și gestioneze banii, fără a deveni lacomi sau zgârciți. Copiii pot deveni mici deponenți la banca de acasă, o activitate care să-i facă responsabili și fericiți!