Drama de la Caracal a arătat cât de expuși sunt copiii noștri pericolelor, Și cât de lipsiți de protecția autorităților. În aceste condiții, ca părinți, avem obligația de a lua măsuri pentru ca protejarea copiilor de agresori să fie una reală și eficientă.
De la o vârstă în sus este imposibil să mai poți fi permanent în spatele copilului, să-i fii umbră. Oricât ți-ai dori acest lucru. Nemaiputând să îi fii bodyguard, va trebui să îl înveți regulile pe care trebuie să le respecte pentru a nu deveni victimă. Protejarea copiilor de agresori poate fi realizată în principal prin expunerea unui set de reguli stricte. Pe care cel mic va trebui să și le însușească.
Protejarea copiilor de agresori
Este extrem de important este ca părinții să nu le creeze copiilor o imagine ideală despre societatea în care trăim cu toții. Să nu le creeze falsa impresie că toți oamenii sunt buni. Că nimic rău nu li se poate întâmpla. Nu este nici corect și nici sănătos. Copilul trebuie să știe încă de mic faptul că există pretutindeni posibile pericole, care pot îmbrăca diverse forme. Pe de altă parte, trebuia avută grijă cum îi sunt prezentate lucrurile acestea. Riscul este de a-i transmite copilului o stare de anxietate, o teamă exacerbată. Ca în orice situație, exagerările sunt dăunătoare atât sănătății fizice cât și celei psihice.
Dacă ar fi să ținem cont de teorie, până la vârsta de 16 ani un copil nu are voie să meargă neînsoțit, aceasta fiind vârsta legală de semiautonomie. Dar este pură teorie, iar acest lucru nu poate fi pus în aplicare din nenumărate motive, cele mai multe întemeiate.
Comunicarea e baza
Ca să fim corecți, vom sublinia faptul că agresorul nu este neapărat o persoană străină. El poate fi un membru al familiei, o persoană din cercul de prieteni sau un vecin. Important este ca părintele să aibă o bună relație de comunicare cu copilul. Este bine ca acesta să manifeste deschidere față de părinte. Să îi expună fricile, temerile sale și ceea ce i se întâmplă. La fel de important este ca între părinte și copil să aibă loc o discuție în care acestuia să îi fie expuse posibilele pericole care există. Limbajul trebuie să fie unul clar, iar termenii folosiți – pe înțelesul copilului. Gândește-te că dacă vei încerca să îl menajezi și să nu îi vorbești despre ”lucrurile urâte” care i se pot întâmpla, nu le va putea recunoaște. Și deci nici nu se va putea apăra de ele.
Reguli stricte
In discuțiile părinte-copil vor fi stabilite reguli clare și se vor impune limite. De exemplu cine are voie să îl atingă și unde, cine are și cine nu are voie să adopte anumite comportamente (inclusiv limbaj), de la cine poate primi diverse lucruri și în ce condiții, ce poate accepta și ce nu.
Să nu uităm că agresiunea poate avea diverse forme, nu ne referim doar la cea extremă. Agresiune împotriva copilului este și violența fizică sau verbală a unui adult care este, să zicem, un educator sau un cadru didactic.
Scenarii și exerciții
O bună metodă de a pregăti copilul astfel încât să nu devină victima unei agresiuni, este să îi fie prezentate toate scenariile posibile. Acest lucru este important pentru că, astfel, copilul va ști cum să reacționeze. Educă-ți copilul să fie curajos, să nu-i fie teamă să acționeze în interesul său.
Alte lucruri importante pe care trebuie să le știe un copil sunt adresa de domiciliu și numărul de telefon al unuia dintre părinți și numărul unic de telefon pentru urgențe. De asemenea, cel mic trebuie instruit să nu dezvăluie niciodată când este singur acasă, de exemplu. În situația în care părintele nu poate lua copilul de la școală, copilul va cere parola celui desemnat să îl însoțească acasă.
Reguli de aur
- Fii un părinte informat, care știe permanent unde se află copilul său, cu cine și când se va întoarce acasă;
- Asigură-te că fiul/fiica ta are în permanență asupra sa un telefon funcțional;
- Insistă pe faptul că niciodată nu are voie să plece cu persoane necunoscute, indiferent ce pretexte ar avea acestea, și că nici nu este permis să se urce în mașina unui străin.
