Legătura mai puțin știută dintre glanda tiroidă și căderea părului

Tiroida este o glandă endocrină care se regăsește în gât, chiar sub mărul lui Adam și este responsabilă pentru secreția homonilor triiodotironina (T3) și tiroxina (T4). Acești hormoni au menirea de a regla rata metabolică, viteza de funcționare a celulelor și alte funcții cruciale precum funcțiile inimii, digestiei, dezvoltării creierului și dispoziției. Din moment ce acești hormoni permit dezvoltarea celulară, ciclul natural al foliculilor de păr sunt dependenți de funcțiile tiroidei.

 

Hipotiroidismul și căderea părului: semne și simptome îngrijorătoare

Hipotiroidismul este o afecțiune în care glanda tiroidă nu este activă, ceea ce înseamnă că nu produce suficienți hormoni T4 și T3. În consecință, afectează creșterea părului. Simptomele hipotiroidismului presupun oboseala, creșterea în greutate, durerile musculare și slăbiciunea, pielea uscată, depresia și ciclul menstrual neregulat. Pentru că acestea sunt și simptomele altor afecțiuni, pot fi ușor confundate cu alte probleme, motiv pentru care nu se rezolvă la timp.

Printre simptomele hipotiroidismului se numără și căderea părului. Hormonii produși de glanda tiroidă are un rol important în ciclul de creștere al părului și cele trei faze: creștere, stagnare și cădere. Nu toți foliculii de păr se află în aceleași faze ale ciclului. Mai exact, mulți dintre ei se află în faza de creștere și foarte puțini în faza de stagnare. Așadar, atunci când glanda tiroidă nu produce suficienți hormoni T3 și T4, aceasta va pune mai mulți foliculi de păr în faza de stagnare și va duce la o cădere vizibilă a părului. În funcție de gradul de severitate, căderea părului produsă de glanda tiroidă poate afecta tot corpul, lucru care se va observa și la nivelul sprâncenelor.

Hipertiroidismul și căderea părului

Hipertiroidismul este o afecțiune care descrie o glandă tiroidă mult prea activă. Mai exact, aceasta produce mai mulți hormoni T3 și T4, ceea ce duce la apariția simptomelor precum starea de nervozitate, anxietate, iritabilitate, pierdere în greutate, palpitații, inflamații ale gâtului și căderea părului. Spre deosebire de hipotiroidism, atunci când suferi de o tiroidă mult prea activă, părul va pica pe porțiuni mai mari. Nu numai că vei observa căderea lui tot mai frecventă, dar firul de păr va deveni mai moale și mai fin.

Legătura dintre problemele de tiroidă și alopecie

Persoanele care suferă de hipotiroidism sau hipertiroidism se confruntă și cu afecțiuni autoimune de tiroidă, precum alopecia areata, o formă a alopeciei. Această afecțiune apare atunci când sistemul imunitar atacă foliculii de păr și produce căderea părului pe porțiuni.

Căderea părului cauzată de problemele de tiroidă: reversibilă sau nu?

Dacă te îngrijorează motivul căderii părului, consultă un medic. El este în măsură să determine cauza din spatele acestei probleme. Dacă problemele de tiroidă sunt vinovate de căderea părului, în cele mai multe cazuri vei fi nevoită să urmezi un tratament. Creșterea părului va dura câteva luni, perioadă în care va trebui să aduci câteva schimbări în dietă și stil de viață. Mai exact, consumă mai multe alimente prietenoase cu firul de păr, caută o coafură care să nu necesite prea multă atenție astfel încât să ții la distanță sursele de căldură sau tratamentele chimice.

În toată această perioadă mai poți folosi kitul NIOXIN System 3 destinat căderii părului, care conține șampon, balsam și un tratament pentru scalp și păr si serul anti cădere cu Sandalore™. Un ser revoluționar, care îngroașă firul de păr de la prima utilizare.

My title page contents