Ii vezi peste tot: plang si se tavalesc pe jos in mall-uri sau la locurile de joaca, in supermarket apuca obiecte de pe raft si le arunca in decor, in general tipa/musca/lovesc; intotdeauna vor ceva (un obiect) sau atentia adultilor.
Psihologul american Ruth A. Peters, doctor in medicina, autoare a numeroase articole de parenting si a manualului de disciplina a copilului „Laying Down the Law” (Stabilirea regulilor) spune ca rasfatul nu face decat sa conduca spre probleme ulterior in viata si ca un copil rasfatat se transforma intr-un adult rasfatat, caruia ii este greu sa-si pastreze locul de munca, partenerul de viata si prietenii.
In limba engleza, rasfatat se spune „spoiled”, cuvant care inseamna si „stricat”. Cine „strica” bunatate de copil? Diverse persoane, de la bunici la parinti sau baby sitter, dar cel mai probabil mama sau bunica.
10 semne ca un copil e rasfatat
Copiii rasfatati sunt usor de depistat in general, mai greu e sa-l „vezi” pe cel propriu:
- Izbucneste adesea in accese de plans, acasa sau in public
- Nu e niciodata multumit cu ce are, indiferent ce ii dai. Daca vede ca cineva are altceva, vrea in schimb obiectul cu pricina.
- Refuza sa faca mici treburi gospodaresti. Niciunui copil nu-i place sa stranga in urma lui (cui ii place?) dar de la 3-4 ani in sus ar trebui sa coopereze la realizarea unor sarcini marunte, pe masura puterilor lui, cum ar fi sa-si puna jucariile in cutie.
- Nu face distinctia intre prietenii de joaca si adulti, asteptandu-se la aceeasi atitudine din partea tuturor.
- Vrea atentie continua. Cand se intampla o data sau de doua ori e de inteles. Daca in mod intentionat isi pune parintii in situatii dificile doar pentru a capata atentie, atunci ai in fata un copil razgaiat.
- Nu vrea sa imparta ce are (jucarii, mancare) cu prietenii, fratii etc. impartitul e un concept mai greu, dar ar trebui insusit pana la 4 ani, iar parintii au un rol determinant in proces.
- Vrea sa fie implorat, pur si simplu. Percepe parintele sau educatorul ca pe o figura autoritara, care trebuie sa i se supuna. Nu este firesc sa-i cersesti atentia sau bunavointa pentru a indeplini o rugaminte.
- Te ignora cand nu-i convine ce-i spui. Niciunui copil nu ii place refuzul, dar n-ar trebui sa te ignore atunci cand ii vorbesti.
- Pe la 4 ani, ar trebui sa vrea si sa se poata juca singur pentru o perioada de timp. Daca acest lucru nu e posibil, nevoia continua a unui partener de joaca inseamna nevoia de atentie.
- N-ar trebui sa fie nevoie sa-l „mituiesti” cu bani, jucarii sau dulciuri pentru a face ce l-ai rugat.
Unde gresim?
Pe scurt, modalitatile enumerate de psihologi prin care un parinte isi poate transforma copilul intr-o persoana „neadaptata” la normele sociale sunt urmatoarele: fac din copil centrul Universului lor – si al celorlalti!; ii ignora total comportamentul pozitiv; ii recompenseaza comportamentul negativ (ii dau atentie doar atunci cand plange); nu reusesc sa impuna limite; nu sunt consecventi si nu responsabilizeaza copilul pentru greseli; il recompenseaza pentru motive gresite si cedeaza constant la furiile copilului; ei insisi se comporta ca niste copii rasfatati.
Copiii fac ce vad ca fac parintii, nu ce le spun acestia. Daca un parinte este nemultumit continuu de ceilalti, se vaicareste, se plange sau face reprosuri familiei si educatorilor – e de asteptat ca si propriul copil sa se comporte astfel, considerand ca „ceilalti sunt de vina”.
Citeste mai multe despre cum ne stricam copiii, in varianta integrala a articolului Acesti copii minunati si parintii lor de groaza – publicat pe (24life.ro)
foto Shutterstock.com
