Programul educational Ajungem MARI da startul unui nou modul de voluntariat in tara si face apel la oameni de toate varstele si din toate domeniile sa ii ajute pe copiii din centre sa Ajunga MARI. Prin doua ore pe saptamana de educatie si joc, voluntarii le transmit copiilor din cunostintele lor, ii incurajeaza si ii motiveaza sa lupte pentru un viitor mai bun. Devino voluntar!
Proiectul se desfasoara in 25 de judete, iar voluntarii merg saptamanal in centre de plasament in echipe de cate doi in centre si ii invata pe copii ce ii pasioneaza prin metode non-formale si multa joaca. Voluntarii pot sustine sedinte de pregatire scolara (matematica, engleza, istorie etc.), ateliere creative (muzica, dans, arte plastice, teatru etc.) sau de cultura generala, educatie pentru sanatate sau educatie civica. Pe langa cursuri si ateliere, voluntarii ii pot ajuta pe copii sa descopere lumea din jur prin iesiri educative in afara centrelor, la teatru, la film, in vizita la muzee sau in parcuri.
Voluntari pentru copii
Beneficiile sunt atat de partea copiilor, cat si a voluntarilor. Copiii isi imbunatatesc rezultatele scolare, increderea in sine si abilitatile de comunicare, iar voluntarii primesc mai mult decat daruiesc, de la imbratisarile si energia copiilor, pana la experienta profesionala.
Voluntarii nu au nevoie de experienta de predare pentru ca inainte de inceperea activitatilor participa la un training in care invata despre nevoile copiilor din centre si metode de lucru. Voluntarii trebuie doar sa aiba 15 ani impliniti, sa fie seriosi si implicati si sa isi doreasca sa ajute.
Cum faci?
Inscrierea pentru urmatorul modul (octombrie – martie) se face pana pe 15 septembrie prin completarea unui formular online – http://goo.gl/XXOdCB. Pentru organizarea trainingurilor in judete este necesar un numar de minim 30 de inscrieri, asadar doritorii sunt rugati sa transmit apelul colegilor si prietenilor. Mai multe detalii pe www.ajungemmari.ro, iar pe pagina de Facebook se gasesc scurte povesti ale voluntarilor de la ore.
Programul Ajungem MARI este dezvoltat de Asociatia Lindenfeld si a implicat pana acum 2500 de voluntari pentru a sprijini 2000 de copii din Bucuresti si alte 25 judete. Proiectul “Da-ti pasiunea mai departe” a fost desemnat in 2015 “Proiectul anului in educatie” la Gala Nationala a Voluntarilor.
Programul Ajungem MARI
Ajungem MARI cauta voluntari in Bucuresti si alte 25 de judete in care proiectul se desfasoara deja. Centrele sunt situate in orasul de resedinta sau in alte localitati: Alba, Arad, Arges (Pitesti, Costesti, Campulung), Bacau, Bihor, Braila, Brasov (Brasov, Fagaras), Buzau (Buzau, Ramnicu Sarat), Constanta (Constanta, Mangalia), Cluj (Cluj-Napoca, Turda, Gherla), Dambovita, Dolj, Harghita (Miercurea Ciuc, Toplita), Hunedoara (Deva, Hunedoara), Iasi, Ilfov, Mures, Neamt, Prahova (Ploiesti, Sinaia, Campina), Sibiu, Suceava, Timis (Timisoara, Recas, Lugoj), Valcea, Vrancea.
In celelalte judete si in Alba, Arad, Braila, Buzau, Bacau, Cluj, Hunedoara, Prahova, Valcea, Timisoara, Mures Ajungem MARI cauta coordonatori majori, persoane implicate, care sa monitorizeze si sa gestioneze activitatile, dedicand 4-5 ore saptamanal. Cei interesati pot trimite CV-ul si o scrisoare de intentie la adresa office@ajungemmari.ro.
______________________________________________
Programul educational Ajungem Mari – Asociatia Lindenfeld
Asociatia Lindenfeld este o organizatie non-guvernamentala ce are ca obiectiv facilitarea accesului grupurilor vulnerabile la domenii cheie ale societatii.
Principalul program este Ajungem Mari, care sustine educatia copiilor din centre de plasament si medii defavorizate. Prin proiecte de voluntariat si orientare profesionala, workshop-uri, ateliere creative si activitati socio-recreative, programul isi propune sa reduca trauma institutionalizarii, a abandonului si a separarii de familie, sa le dea copiilor incredere in ei si sa le formeze abilitati pentru a deveni adulti responsabili si independenti. Detalii pe www.ajungemmari.ro.