De cateva zile, sunt izolata la domiciliu. Am facut varicela. La 37 de ani.Pasionant, nu-i asa? Asta dupa alte doua saptamani de varicela ale copilului cel mare.
Iar acum imi traiesc bubele din plin. Alaturi de copilul cel mic. Tragem amandoua. Ne strecuram printre episoade de febra, epuizare, dureri ingrozitoare de cap si sute de bube. Scarboase. Dureroase. Lipicioase. Omniprezente.
Azi, sunt in a 4 zi de boala. Am trecut peste ce e mai greu, insa nu a fost usor. Atunci cand esti mama, cand ai un job solicitant, cand te ocupi si de casa, e complicat sa ai o boala buboasa. Care sa te tina izolat in casa, care sa te rapuna si sa faca din tine un monstrulet. Poate exagerez, insa am trait senimente dintre cele mai diverse si amestecate. Am experimentat mila si ingrijorare pentru copiii mei, amestecata cu sila fata de bube si cu epuizarea de a-i convinge sa nu se scarpine, sa ne dam cu creme, mixturi, sa bem ceaiuri, sa mancam usor. Sa ne reparam pielea cu Bioptron. I-am pandit si i-am vegheat noptile sa nu le creasca prea mult febra…asta in timp ce mie imi venea sa ma scarpin ca Baloo si sa urlu de groaza cand imi simteam zecile, tonele de bube care imi cresteau pe spate, pe burta, pe sani, pe picioare, pe pielea capului, in gura, in urechi, dupa urechi, pe buze, in ochi si pe ochi. Iar fata, fata era si este ceva de nedescris. Ocolesc oglinzile, insa oricum am o imagine neclara, pentru ca straturile suprapuse de mixtura mentolata si creme pe baza de zinc nu imi dau voie sa ma zaresc prea bine. Sincer, imi e groaza, de cum imi va arata tenul si pielea dupa acest tratament agresiv.
Nu as fi crezut ca o amarata de varicela poate sa iti dea la temelie in acest hal. Sa te rapuna, sa te suga de energie, sa te faca sa te tarai, sa simti ca ai prefera o operatie in schimbul bubelor si senzatiilor pe care ti le dau. Si stii cum e cand tu te simti explodata, iar copiii tai te cer, au nevoie de tine, vor mancare? Ingrozitor.
Sotul meu ne-a fost alaturi, insa trairile interioare sunt naspa. Pe romaneste. Cat despre cele exterioare. Oribile. Cretine.
Sincer, de cand a facut copilul cel mare varicela, am avut o banuiala ca mi se va intampla si mie. Stiam ca nu facusem boala in copilarie, iar atunci cand am verificat cu mama, ea mi-a raspus:<Da, ai facut pojar!>. <Mama, una e pojar si alta varicela.> …Si cam asa a ramas.
Am mai cercetat, mai mai verificat. O alta amica doctorita mi-a explicat ca, daca atunci cand am fost insarcinata, am facut anlizele obligatorii de sarcina, doctorii ar fi observat daca nu am facut boala si s-ar fi sesizat. Sigur ca facusem analizele de sarcina. Si sigur ca avea dreptate…si mi-am luat o piatra de pe inima.
La exact 14 zile dupa primele bube ale copilui cel mare, acum restabilit, cioc-cioc – bubele la aia mica. Si a doua zi, cand m-am intors de la birou, imi vad doua zgrabunte mici rosii pe abdomen. Ei, imi zic – niste cosuri. Peste o ora, mai aveam doua sub sani. Seara, aveam programare la doctor – ca sa luam scutirile medicale pentru scoala fiicei mai mari si ca sa o evalueze pe cea mica. Ne-am dus toti patru. Inarmati cu masti, creme si tot arsenalul.
Doctorita si-a golit cabinetul si holul ca sa intram noi – viitorii bubosi. Iar verictul a cazut greu si implacabil: <Da, ai si tu varicela.>. Am ras si am zis, ei va fi ok. Insa, nu stiam ce ma asteapta, nu stiam cum va fi. Sotul meu a fost si el luat la cercetat si chestionat – <Tu ai facut? Da, zice el. Asa mi-a spus mama, dar deh>…se pare ca totusi el a avut, asa ca exista si un om bun de exploatat.
Iar de vineri, a inceput aventura. Sambata dimineata, eram inca in forma – 6 bube cu totul. Totul sub control. Ah, fac o forma mai usoara, mi-am zis. Stau bine cu imunitatea. Am mancat sanatos in ultima vreme, am facut sport. Scap usor. Pe masura ce trecea timpul, m-am razgandit. Nu am reusit sa stau fara analgezice pentru durerile de cap. Avem greutati serioase in a respira – capacitatea respiratorie mi se parea redusa la mai putin de jumatate. Ganglionii de la ceafa si din gat mi se inflamasera dramatic…bubele inca erau la un nivel acceptabil.
Spre deosebire de cea mica – ea era invadata si se transforma intr-un mic monstrulet bubos. Era letargica, avea febra, era plangacioasa si nu se putea tine bine pe picioare. Statea atarnata pe mine si ar fi venit cu mine si la pipi.
De sambata seara, situatia s-a schimbat si in ceea ce ma priveste, pentru ca OZN-urile varicelistice mi-au venit de hac. Le simteam cum imi zavcnesc sub piele, cum imi ataca ochii, urechile…oribil. Duminica a fost crunt. Probabil ca in cazul meu, mixtura mentolata trebuia aplicata cu o pensula sau cu o bidinea – atat de multe bubite aveam – ce bubite! Crocodili! Monstri! Aligatori.
Iar frisoanele, starile de infrigurare…un deliciu! Durerile de gat, simplul chin de a inghiti o gura de apa….
Si cand ma gandesc ca eu o intrebam pe doctorita daca pot face sport! Cata naivitate!!! De unde putere si mai ales cum as fi putut sa ma intind pe jos ca sa fac abdomene, cand eu abia suportam un tricou pe mine.
Ma rog! Intelepciunea varstei…
Am trecut peste week-end. Azi, cred ca sunt mandra posesoare a peste 400 de bube. Vorba sotului meu – doar pe o gamba ai peste 50. Deci, din belsug!
A fost aiurea. O boala coplesitoare. Pe cat de banala, pe atat de greu de dus si de manageriat, mai ales atunci cand ai si doi copii de ingrijit. Dintre care unul, crunt lovit de varicela.
Si inca nu am scapat. Nu! Bubele abia imi intra in regresie din stadiul de basici.
Partea buna? Nu stiu care ar fi! Poate doar ca nu am facut boala inainte de vacanta!
Asa, ca lasati plangaceala si bucurati-va de sanatate!
