Retine ce să nu le spui părinților care și-au pierdut copilul

În fața dramei unui părinte orice om rămâne mut, negăsindu-și cuvintele. Și totuși, poate cu cele mai bune intenții, unii încearcă să le aline cumva durerea. Deși este imposibil. Ce să nu le spui părinților care și-au pierdut un copil.

 

Cu foarte mulți ani în urmă, mai bine de 30, în blocul în care locuiesc s-a consumat o asemenea dramă. În mod nedrept și stupid, din neglijența unui medic pediatru, o familie și-a pierdut fetița în vârstă de doi ani. Eram la vremea aceea o adolescentă. Nu că nu aș fi realizat dimensiunea tragediei. Însă nefiind părinte nu cred că am resimțit-o așa cum probabil s-ar fi întâmplat dacă eram. Îmi amintesc că erau zile, seri, în care ne înfiorau urlete mamei. Îmi amintesc că singurul lucru pe care simțeam să îl fac, era să mă feresc să dau ochii cu ea în holul blocului. Nu știam ce să nu le spui părinților care și-au pierdut copilul. Și preferam să nu ajung în situația de a mă întâlni cu ei.

Ce să nu le spui părinților care și-au pierdut copilul

În fața unor asemenea tragedii devastatoare, oamenii încearcă să mângâie cu vorbe. Chiar dacă e zadarnic, pentru că nimic nu poate mângâia. Nici măcar nu știu dacă vorbele lor ar fi auzite. Tind să cred că nu. Și poate că e mai bine să nici nu le audă, dacă ele mai degrabă dor decât alină. Personal cred că cel mai prostesc lucru pe care îl poate spune cineva este: „Lăsați, sunteți tineri, aveți timp să mai faceți copii.” De parcă pierderea unui copil ar putea-o ceva înlocui vreodată. Da, vecinii mei erau tineri, și da, după câțiva ani au făcut un băiețel, Bogdan. Dar asta nu a făcut ca durerea pierderii fetiței să fie uitată sau să devină mai mică. Cu orice cuvinte vei încerca să susții un părinte care și-a pierdut copilul, atunci sau mai târziu, după ce va mai fi trecut timp, nu vei face decât să-i faci sufletul să sângereze. Așa cred eu.

Mai bine taci…

Poate că tăcerea și o îmbrățișare sinceră fac mai mult decât 1000 de cuvinte. Nu vei avea ce și cum să spui unui părinte îndurerat câtă vreme nu ai fost în locul lui. Pentru că minți. Nu-i spune ”Îți înțeleg durerea…” Nu, nu i-o înțelegi. Cel mult poți să ți-o imaginezi. Dar realitatea lui întrece cu mult și imaginația ta. Și de fapt nici nu ți-o poți imagina, pentru că vei refuza subconștient să o faci. Este o dovadă de cruzime să îi spui ”Timpul le vindecă pe toate”. Vindecă alte lucruri, nu și pe acesta. Nu-i spune ”Nu mai plânge, nu te mai consuma, îți faci rău. Că înapoi nu-l mai poți aduce”. Vorbele astea sunt ca un eșafod pe care îl urci pentru a-l ucide.

Nu îl amesteca pe Dumnezeu

Ești o persoană credincioasă și îl ai pe Dumnezeu mereu aproape, încrezându-te în puterea Lui. Și părinții aceia probabil că l-au avut. Pâna în ziua în care… Nu îl amesteca pe Dumnezeu în nenorocirea acelor părinți. Nu le spune că „așa a vrut Dumnezeu”. În momentele acelea cu siguranță că nu mai cred în El și că relația cu El este dezastruoasă ori nu mai există. Nu vei face decât să le zgândări revolta pe care o au în suflet. Roagă-te pentru ei, dacă poți. Dar fără să le spui. Fă acest lucru pentru ei dacă asta simți din adâncul inimii tale. Nu e momentul să ții predici, discursuri motivaționale sau să emiți încurajări în care nici măcar tu nu crezi. Roagă-te și atât.

Oferă-i timpul și umărul tău

Nu pune întrebări, nu încerca să afli împrejurările în care s-a întâmplat nenorocirea, nu cere amănunte. Spune-i doar că oricând va avea nevoie de ajutorul tău, în orice zi și la orice oră, vei fi acolo ca să i-l dai. S-ar putea să nu ți-l ceară niciodată. Să nu te simți inutil. Este important să știe unde să meargă, la cine, la ce ușa să bată atunci când va avea nevoie de un umăr pe care să plângă. Chiar în hohote.

My title page contents