Pe masura ce copiii depasesc pragul celor sapte si opt ani, orizontul lor se largeste. Lumea lor inseamna acum ceilalti copii. Ei incep sa treaca din stadiul de dezvoltare centrat pe familie in lumea tumultuoasa a relatiilor cu colegii de-o seama. Ei se distanteaza de intrigile relatiei de tip triangular de acasa si patrund in lumea foarte variata a tovarasilor de joaca si a relatiilor de putere. In cartea sa, Copilul care iti da de furca – cinci tipuri de copii dificili, psihologul si psihiatrul Stanley I. Greenspan iti explica de ce copiii au nevoie de grup (gasca)
Copiii se definesc acum in mai mica masura potrivit modului in care sunt tratati de parinti si in mai mare masura potrivit modului in care se adapteaza vietii alaturi de cei asemenea lor, colegii de clasa. Imaginea de sine, in loc sa fie determinata de parinti si de apropiati, incepe sa fie definita de grup — de ordinea ierarhica instaurata la locul de joaca. In tot ce-i defineste, de la abilitatile fizice la popularitate, aspect, inteligenta si imbracaminte, copiii se raporteaza la ceilalti. Pentru a sti, a intelege cine sunt, sunt tentati sa tina cont de opiniile celorlalti.
Copiii au mult de castigat integrandu-se in grup si definindu-se ca membri ai grupului. De pilda, dobandesc capacitatea de a gandi complex. Pentru a negocia complexitatea multiplelor relatii din cadrul grupului, trebuie sa invete sa rationeze la un nivel foarte sofisticat. Ei invata „Nora vrea sa se joace cu Ema nu pentru ca ma uraste sau pentru ca sunt o fraiera, ci pentru ca Ema este cea mai buna prietena a ei astazi, iar eu sunt a doua cea mai buna prietena a ei astazi, iar Rares este al treilea cel mai bun prieten al ei astazi. Lucrurile s-ar putea schimba, mai ales daca o invit pe Nora la mine acasa de cateva ori si o las sa se joace cu jucariile noi pe care le-am primit de ziua mea“.
Aceasta capacitate de a diagnostica dinamica de grup ii ajuta pe copii sa-si dezvolte aptitudinile cognitive si sociale care vor fi extrem de valoroase la scoala — si nu numai la scoala, ci si in lumea reala, mai ales ca lumea in care isi vor desfasura viata in cele din urma presupune, in mare masura, aceasta dinamica.
Copiii invata ca in viata nu este totul alb sau negru, ci ca exista si nuante de gri. Ca sa poti distinge aceste nuante de gri trebuie sa intelegi ca sentimentele si relatiile pot exista in termeni relativi.
Un copil incepe sa invete ca „Pot fi putin nebunatic intr-o zi, mai nebunatic in alta zi si de-a dreptul furios in alta zi“. Sau „Tania ma place mai mult decat Maria, dar nu la fel de mult ca Eva“. Sau, la un nivel si mai complex, „Eu, Briana si Ionut suntem intr-o echipa in pauza, dar eu, Raluca si Radu suntem in alta echipa la matematica. Insa atunci cand ambele echipe ma vor de partea lor la ora de sport, cel mai bun lucru pe care il pot face este sa ridic mana si sa cer voie sa ma duc la toaleta!“
La aceasta varsta, competitia poate fi extrem de stransa. Jocurile sunt luate in serios („Ai trisat, stii foarte bine!“). Copiii nu-i tolereaza pe cei care schimba regulile (ceea ce nu este insa valabil si in cazul lor) si pot considera atitudinea acestora o jignire la adresa lor. In aceasta etapa a vietii, umilirea, lipsa de respect si dezaprobarea pot fi lucrurile de care un copil se teme cel mai mult. „Nu, nu vreau sa ma joc cu David“, poate spune un copil. „El castiga mereu.“ Sau „Tata, nu e corect ca tu sa castigi! N-ar trebui sa-ti dai toata silinta!“ Copiii nu s-au obisnuit inca sa accepte ca pot sa piarda sau ca pot fi dezamagiti.
Pentru a-si insusi aceste experiente sociale si cognitive complexe, copiii trebuie sa reactioneze rapid la multiple senzatii pe care le au in acelasi timp. Ei incearca totodata sa inteleaga ce vad si ce aud si, dupa cum bine stie oricine a trait in preajma unui copil, un zambet subtil, o privire cu inteles sau o nuanta de ironie in vocea cuiva pot fi mult mai importante decat cuvintele. De aceea, toate lucrurile dificile despre care am vorbit (legate de capacitatea unui copil de a reactiona la senzatiile sau la procesele pe care le vede sau aude sau de abilitatea de a indeplini anumite actiuni care impun aptitudini complexe de planificare motorie) vor face ca insusirea si depasirea acestei etape sa fie si mai problematice.
In aceasta perioada, copiii de varsta scolara invata treptat care este pozitia lor in cadrul grupului si, intr-o oarecare masura, in societate. Apoi, daca totul decurge bine, ei depasesc nivelul acestor definitii exterioare si le asimileaza propriilor valori si idei aflate in dezvoltare. incepe sa se prefigureze o constiinta mai clara a propriei identitati, bazata pe o combinatie intre realitatea exterioara si ideile interioare.
IMAGINEA DE SINE
Dupa ani de zile in care au depins de ceea ce cred altii despre ei, copiii cu varstele cuprinse intre zece si doisprezece ani incep sa aiba o imagine de sine mai bine conturata. Treptat, ei devin capabili sa isi creeze o imagine interioara despre ei insisi, bazata pe obiectivele si valorile pe care le-au dobandit si pe modul in care se percep ca persoane, si nu pe modul in care se poarta cu ei alte persoane in viata de zi cu zi. Prin urmare, ajung sa fie mai putin influentati de problemele de moment si incep sa-si prefigureze ei insisi lumea interioara.
Aceasta perioada poate fi infricosatoare, pentru ca acum copiii simt nevoia sa se detaseze in mult mai mare masura de familiile lor. Pentru ca se confrunta cu sentimente puternice, se pot simti prinsi intre pornirile copilaresti care impuneau apropiere si dependenta de cei dragi si dorinta lor de a creste si de a deveni adolescenti si tineri adulti. Ei pot ezita intre aceste doua tendinte. Uneori sunt rebeli, provocatori — „Cine are nevoie de voi?“ sau „stiu mai bine decat voi!“ Alteori se tem de independenta lor — „Nu vreau sa ma duc la scoala. Vreau sa stau acasa!“ Numai dobandirea unei imagini de sine clar conturate ii poate ajuta sa iasa din aceasta situatie confuza. In absenta ei, pot redeveni si mai dependenti de parinti sau, dimpotriva, incearca sa nege aceasta dependenta asumandu-si tot felul de riscuri sau revoltandu-se si mai mult.
In aceasta faza, copiii incep sa fie capabili sa pastreze in minte imaginea propriei identitati pe care au dobandit-o, desi continua sa fie influentati de relatiile pe care le au in grupurile din care fac parte. incep sa-si inteleaga si adopte propriile convingeri si sa-si alcatuiasca propriile valori („Vreau sa fiu un elev bun“ sau „Nu ar trebui sa fiu rau“) si totodata incep sa fie capabili sa se gandeasca la viitor („Vreau sa ma fac pompier“ sau „Vreau sa fiu profesor candva“). Acum pot trai intr-o dubla realitate simultan: realitatea grupului din care fac parte si realitatea interioara a propriilor valori si atitudini.
Aceasta capacitate de a crea doua realitati impune un nivel ridicat de abilitate intelectuala si emotionala, care se bazeaza pe abilitatile despre care am vorbit mai devreme. De pilda, un baiat extrem de reactiv la stimuli senzoriali si care, prin urmare, reactioneaza puternic la o problema emotionala minora creata de un prieten poate ramane prizonierul emotiilor pe care i le procura aceasta relatie cu tovarasul de varsta lui, incat nu-si poate descoperi potentialul necesar pentru a fi o personalitate independenta. Sau unei fete careia ii vine greu sa distinga tiparele abstracte din ceea ce vede sau aude i se va parea foarte dificil sa creeze categorii mai largi referitoare la experienta. Acum ea trebuie sa creeze o categorie de experienta care priveste relatiile cu cei de varsta ei si o alta categorie care priveste convingerile ei interioare. Pe de o parte, trebuie sa pastreze o legatura intre aceste doua tipare si pe de alta parte sa le ofere si o anume independenta. „Da, stiu ca Bogdan s-a purtat urat cu mine, si sunt trista pentru ca se pare ca nimeni nu ma place. Cu toate astea sunt totusi un copil bun. M-am purtat frumos cu fratele meu astazi si m-am descurcat bine la scoala, iar Bogdan va uita probabil totul peste cateva zile.“
foto Shutterstock.com
