De la travaliu la naștere, pas cu pas

De la travaliu la naștere mai e un pas, nu-i așa? E bine să iei în calcul că, travaliul este un proces natural, dar unic pentru fiecare femeie și pentru fiecare sarcină în parte. Uneori durează numai câteva ore. Alteori îi testează viitoarei mame rezistența fizică și emoțională. Nu vei ști dinainte cum o să fie, dar vei fi mai pregătită dacă vei cunoaște succesiunea etapelor sale.

 

Iată la ce să te aștepți în cele trei etape ale sale și la momentul nașterii, dar și ce poți face pentru a te simți atât cât se poate de confortabil.

Etapa 1: Travaliul timpuriu și travaliul activ

Prima etapă a travaliului și a nașterii debutează atunci când începi să simți contracții regulate, care determină deschiderea (dilatarea) colului uterin, înmuierea, scurtarea și subțierea lui. Acest lucru va permite copilului să se deplaseze pe canalul nașterii. Această primă etapă este și cea mai lungă dintre cele trei. Este de fapt împărțită în două faze: timpurie și activă.

Travaliul timpuriu

În timpul acestuia se dilată colul uterin și vei simți contracții ușoare, neregulate. Pe măsură ce colul începe să se deschidă, este posibil să observi o scurgere clară, roz sau ușor sanghinolentă din vagin. Este probabil dopul de mucus care blochează deschiderea cervicală pe durata sarcinii.

Durata acestei faze a travaliului este imprevizibilă. La prima naștere poate varia de la ore la…. zile. La nașterile următoare va fi însă mai scurt ca și durată.

Ce poți face: până când contracțiile tale vor crește ca frecvență și intensitate, încearcă să rămâi relaxată. Plimbă-te, fă un duș călduț, ascultă muzică, exersează tehnicile de respirație, schimbă poziția corpului când aceasta devine inconfortabilă. Medicul îți va spune la ce moment să pornești spre maternitate. Dacă ți se rupe apa sau ai o sângerare vaginală semnificativă, alertează serviciul de urgențe.

Travaliul activ

În timpul acestuia colul se va dilata de la 6 la 10 centimetri, iar contracțiile vor deveni mai puternice  și mai regulate. E posibil să ai stări de greață, să simți presiune crescută la nivelul spatelui și să se rupă apa (dacă nu s-a întâmplat deja în faza timpurie). Acum trebuie să pornești spre spital. Durerile sunt tot mai intense și vei colabora cu personalul medical în alegerea administrării de analgezice sau anestezie. Travaliul activ poate dura 4, 8 ore sau mai mult. Folosește tehnicile de respirație și relaxare însușite la cursurile prenatale sau urmează instrucțiunile personalului medical pentru a combate disconfortul tot mai crescut.

Ultima parte a travaliului activ (denumită de tranziție) poate fi deosebit de intensă și dureroasă și durează între 15 și 60 de minute. Contracțiile vor fi puternice și pot dura fiecare 60 până la 90 de secunde. Vei simți presiune în partea inferioară a spatelui și în rect. Dacă simți nevoia să împingi dar colul nu este complet dilatat, medicul îțti va cere să te abții.

Etapa 2: Nașterea

Poate dura de la câteva minute până la câteva ore sau mai mult pentru a aduce copilul pe lume. Împinge atunci când medicul îți solicită acest lucru. Vei putea face asta în poziția în care te simți cel mai confortabil, fie că ești ghemuită, îngenuncheată sau în sprijin pe coate și genunchi. După ce va ieși capul copilului, restul corpului va fi mai ușor de expulzat și acest lucru se va întâmpla în scurt timp. Personalul din sala de nașteri se va ocupa imediat de eliberarea căilor lui aeriene și de tăierea cordonului ombilical. Ți-l vor arăta pe micuț, apoi va fi preluat de neonatolog pentru îngrijiri și măsurători.

Etapa 3: Eliminarea placentei

După ce copilul tău se va naște, vei simți un sentiment de ușurare. Urmează cea de-a treia etapă, eliminarea placentei, lucru care se întâmpla în cinci pâna la 30 de minute. Va trebui să mai împingi încă o dată, pentru a o elimina. Medicul se va asigura că este intactă, iar dacă au rămas fragmente din ea în uter se va ocupa de îndepărtarea lor. Uterul tău va continua să se mai contracte, însă asta doar pentru a reveni la dimensiunea normală. În cazul În care a fost necesară practicarea unei epiziotomii, medicul va sutura plaga, sub anestezie locală. Și cam asta e tot. Bucură-te de întâlnirea cu micuțul tău și de noul statut, de părinte!

 

My title page contents