Farmec modernizează și extinde gama Gerovital Tratament Expert

Farmec modernizează și extinde gama Gerovital Tratament Expert

Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, modernizează și extinde gama de produse pentru îngrijirea părului Gerovital Tratament Expert. Pentru a se distinge pe piața competitivă a cosmeticelor, gama aduce în prim plan în 2018 formule și ambalaje noi, cât și 6 produse care reprezintă inovații absolute în portofoliul producătorului clujean.

 

Tratamentele pentru păr Gerovital Tratament Expert au fost create pentru a preveni și rezolva eficient probleme specifice ale tuturor tipurilor de păr, fiind adaptate necesităților, preferințelor și obiceiurilor locale de consum. În materie de preț, gama se poziționează pe categoria mediu spre înalt.

“Am decis să inovăm gama Gerovital Tratament Expert pentru că am simțit în piață o reală nevoie de produse care să soluționeze rapid și eficient problemele diverse ale părului, cauzate fie de obiceiurile periodice care pot stresa părul (vopsit, styling, utilizarea frecventă a aparatelor de coafat), fie de factorii externi la care ne expunem zilnic (agitație, stres, poluare, radiații UV etc). Eficiența noilor formulări și a noilor produse a fost demonstrată prin diverse măsurători instrumentale, din cadrul testelor realizate atât în țară, cât și peste hotare, asigurându-ne că oferim tratamente de încredere, performante și de ultimă generație. Mai mult, inovațiile din punct de vedere al beneficiilor pentru păr și modalităților de utilizare aduse de noile produse (Balsamul nutritiv cu Keratină Leave-in, Șamponul uscat cu efect condiționat sau Tratamentul cu Keratină lichidă) ne vor permite să creștem cota de piață pe segmentul produselor de îngrijire a părului, unul foarte important pentru Farmec”,  a declarat Natalia Muscă, Manager Produs Farmec.

Din punct de vedere al formulărilor, acestea îmbină armonios inovațiile din sectorul cosmetic cu rețetele tradiționale românești, prin acțiunea sinergică a unor ingrediente active, extracte vegetale, complexe de vitamine (Keratina, Vitamina B5, A și E, proteine din grâu, etc.) cu ingredientele locale, precum petroleumul.

Printre principalele inovații cu care vine pe piață gama Gerovital Tratament Expert se numără Fiolele cu Keratina lichidă – o soluție complexă de tratament intensiv pentru prevenirea și combaterea căderii părului și refacerea deteriorării sale, și Fiolele Intensiv Antimătreață, care datorită complexului de ingrediente active naturale, elimină rapid mătreața uscată, reduce secreția de sebum, redând strălucirea părului.

Alte produse inovatoare din gamă sunt Șamponul Revitalizant cu Keratină, Co-wash, un balsam îmbunătățit cu agenți de curățare, care permite spălarea părului fără spumă, integrând în același produs șampon și balsam– un trend tot mai accentuat la nivel internațional, adaptat de către producătorul clujean specificului local, și Șamponul uscat cu efect condiționat, utilizat ca și soluție eficientă între două spălări. Acesta reîmprospătează, revitalizează părul și elimină rapid excesul de sebum, fără a fi nevoie de spălarea cu apă.

Balsamul Nutritiv cu Keratină Leave-in acționează în profunzimea firului de păr, hidratează părul uscat, acesta devenind mai flexibil și elastic. Datorită tehnicii leave-in, acesta nu necesită clătire și se poate aplica atât pe părul umed, cât și pe cel uscat. Masca Intensiv Regenerantă cu Petroleum activează circulația sangvină la nivelul scalpului, reface firul de păr deteriorat și fragil și îl întărește de la rădăcină și până la vârf.

Produsele Gerovital Tratament Expert fac parte din diverse scheme de tratament și sunt grupate în 7 subgame, fiecare cu propria sa acțiune specifică: prevenire, nutritiv, sebum control, volum, anticădere, regenerare și antimătreață.  

Gama este disponibilă în toate supermarketurile, hipermarketurile și magazinele de profil din țară, în magazinele de brand Gerovital și Farmec, precum şi în magazinul online www.farmec.ro.

My title page contents