Pretuieste viata! Andreea Marin ne povesteste cum si in ce fel se joaca alaturi de fiica ei, Violeta. Ce retete si idei creative pun in practica. Cum se joaca in afara casei?
E de ajuns sa fim creativi? Sa ne jucam pe placul copiilor nostri acasa? Doar acasa? in limitele impuse de propria curte sau de apartamentul de bloc in care locuim? Ei bine, oricat am fi de inventivi, sa nu uitam totusi ca pustii nostri nu vor fi o viata copii. Ei vor da piept cu lumea larga si poate ca n-ar fi rau sa invete, prin joc, multe dintre peripetiile ei. Ce putem face, concret, macar din cand in cand? Caci este lesne de inteles problema cea mai mare a parintelui de astazi. Timpul e din ce in ce mai scurt.
Idei de jocuri si de joaca a la Andreea:
S-o luam metodic, nu vom epuiza subiectul, dar am cateva propuneri constructive:
-
La cumparaturi.
Am invatat-o prin joc, pe fetita mea, cum sa se descurce, de pilda, la cumparaturi. Am creat la inceput o poveste. De ce? Fiind prea mica, nu am vrut sa i se para impovaratoare misiunea de a face cumparaturi. Am ales o librarie, pentru a-i face placere si pentru a alege chiar ea ce aveam sa punem in cos. A invatat astfel lucruri practice. Mai exact: statul la rand la casa, comunicarea cu vanzatorul, sa nu plece fara bon. La fel de important: sa cunoasca limitele in sensul ca nu putem achizitiona tot ceea ce ne-am dori, ci doar atat cat ne permite buzunarul. I-am explicat apoi de unde vin banii, cum ii castigam, care e rostul lor, respectul pentru cel ce munceste ca sa ii aduca la cei dragi acasa.
2. Cum castigi ca si copil?
Cand Violeta, fiica mea, a mai crescut, am invatat-o cum sa castige cate ceva, prin propriul efort. Nu bani neaparat. Ci cartonase sau buline colorate, covrigei si alte bunatati. De curand, a invatat sa faca popcorn impreuna cu copiii din vecini. Sa respecte regulile de igiena si sa vina catre noi, parintii de pe strada, propunandu-ne sa achizitionam produsul lor. S-au dovedit a fi foarte buni negociatori. Si faptul ca au facut o echipa intre prieteni, i-a facut sa se simta mai uniti si pe picioarele lor.
3.Voluntariatul.
Implicati-va impreuna, parinti si copii, in activitati de voluntariat, initiate de diverse organizatii neguvernamentale in folosul comunitatii. Actiuni pentru copiii strazii, batrani, persoane cu nevoi speciale. Sau implicati-va in cauze in care credeti si care le pot deschide ochii copiilor asupra adevarurilor lumii in care traim. Le pot dezvolta sensibilitatea, capacitatea de a fi empatici la necazul celor din jur, spiritul constructiv, solidaritatea.
4. Pregatind o zi pentru oaspeti in afara casei.
De multe ori, parintii cauta sa organizeze mici evenimente de ziua copiilor lor in locuri de joaca special amenajate. Parcuri sau pur si simplu intr-o padure, la iarba verde. Nimic mai frumos pentru a alunga monotonia. Dar pentru organizarea unui astfel de eveniment, fiecare membru al familiei e bine sa se implice. Sa aiba avand sarcini concrete, transformand totul intr-o joaca in echipa. Decorarea locului, pregatirea mesei, luand in calcul regulile de bune maniere. Apoi cumparaturile, gatitul, pregatirea hainutelor, a obiectelor necesare pentru jocurile pe care le puneti la cale. La acestea se adauga primirea oaspetilor. Stii ca toate aceste sarcini pot fi duse la indeplinire cu mare placere si bucurie de copilul tau? Ca ii dezvolta spiritul de organizator? Ca il invata normele de convietuire si ii provoaca imaginatia?
4. Teatrul, desenele sau filmele pentru copii la cinematograf
La care se adauga jocurile in aer liber, carnavalul, angrenarea intr-un karaoke impreuna cu copiii vostri sau in aventura dansului? Toate aceste povesti reale creaza punti de legatura si comunicare intre voi si cei mici? Dezvolta stari emotionale altfel greu de atins, descatuseaza inhibitii si educa?
5. Ce mai puteti face, simplu si fara a fi costisitor?
Discutati despre tendintele moderne in moda, in muzica, despre personajele preferate ale copiilor vostri. Ascultati-i chiar si cand spun lucruri ce nu va sunt la indemana. Dati-le libertatea sa se exprime si bucuria de a vedea ca sunt ascultati. Ca au un partener de dialog in voi, demn de increderea lor.
6. Sport si implicare
Mergeti impreuna la competitii sportive. Faceti sport. Vizionati emisiuni sportive. Deveniti astfel un model pentru urmasii vostri si va faceti voua un bine.
7. Excursii
Mergeti in excursii, atat cu scop educativ, cat si cu scop de relaxare, uneori pur si simplu cu rucsacul in spinare. O excursie nu trebuie sa insemne cheltuieli pe care nu vi le permiteti, ci natura si creativitate;
8. Istorii de familie
Povestiti istorii de familie folosind albume de fotografii, obiecte reprezentative cu impact afectiv. Ele il vor ajuta pe copilul vostru sa inteleaga mai bine unde ii sunt radacinile. Sa isi dezvolte sentimentul de respect fata de trecut. Si, mai ales, sa vada acolo o ancora sau exemple de urmat.
Si daca aceste idei nu sunt de ajuns, puteti oricand completa cu cele potrivite voua. Dati frau liber imaginatiei. E important sa ii aratati copilului vostru ca sunteti acolo pentru el. Si nu e nevoie de un timp indelungat, ci doar de timp de calitate petrecut impreuna. Pe curand!
Acest articol este realizat in colaborare cu Andreea Marin si „Pretuieste Viata” si cu radioul Itsy Bitsy. Textul este o preluare dupa una dintre temele emisiunilor Andreei, „Pretuieste Viata”.
Credit foto – Cristina Nichitus Roncea.