Nu mai ţipa!

 Nu mai ţipa! Arată-i copilului tau că esti acolo. Credem că toţi părinţii îşi iubesc copiii. Şi, atunci, de ce ne este atât de greu să îi creştem? Pentru că e greu. Pentru că implică multă responsabilitate. Pentru că suntem diferiţi. Şi noi şi ei. Pentru că viaţa e complicată. Pentru că fiecare vine cu un anumit bagaj emoţional.

 

Uneori, uităm sau ne e greu să fim adulţi în relaţia cu proprii noştri copii. Însă doar noi putem face asta. Nu şi ei. Pentru că al lor creier mai are de crescut. Iată cum Laura Markham ne explică periplul ţipatului.

Nu mai ţipa! Uite de ce:

Ştii ce îi învăţăm pe copii atunci când ţipăm?

Îi speriem. Îi învăţăm ca şi ei să reacţioneze aşa. Iar când noi ţipăm, asta ne poate afecta şi sănătatea, nu doar relaţia cu copilul.Tot aşa, când le vorbim urat, când îi agresăm verbal, îi trimitem în blocaj. Creierul lor intră în zona de lupta-fugi-îngheaţă, ceea ce îi scoate din starea de receptivitate. Agresivitatea verbală reduce stima de sine şi creşte nivelul de anxietate a copiilor. Ba, unde mai pui că tot ea predispune copiii la bullying.

Nu reacţiona la furie

Ştim că îţi e greu. Şi nouă la fel. Însă e important să învăţăm să nu acţionăm şi reacţionăm la furie. De ce? Pentru că furia este răspunsul de lupta al corpului atunci când ne simţit ameninţaţi. Când suntem furioşi, creierul îşi pierde temporar capacitatea de a raţiona. Şi uite aşa, ne ferim de emoţii. De sentimentele reale din inimile noastre.

Cum putem înceta să ţipăm?

De fiecare dată când ne vine să ţipăm, mai bine ne muşcăm limba şi le cerem copiilor să ne ajute. Să ne fie alături. Cum? Îi putem ruga pe copii să ne urmeze în călătoria noastră şi să ne anunţe de fiecare dată atunci când ţipăm la ei. Iar atunci când ne vine să ţipăm, trebuie să verificăm dacă e cazul. Dacă este, într-adevăr, o situaţia de criză. Dacă nu este, putem spune tare ”Nu e nicio urgenţă”. Copiii vor învaţă asta de la noi şi asta vor face şi ei: în loc să ţipe, vor identifica dacă sau nu este o urgenţă. Şi vor reuşi să se calmeze.

E în regulă să fii furios

Mai putem să denumim emoţia pe care o simţim. Sunt furios. E în regulă să fii furios. Şi tot aşa, nu trebuie să uităm să fim empatici.

Cum să ne iasă?

Iată câteva instrumente indicate de Laura Markham.

  • Nu acţiona la furie. Niciodată

  • Opreşte-te

  • Ia distanţă. Respiră

  • Observă-ţi starea emoţională astfel încât să nu stai pe buza prăpastiei.

  • Nu o lua personal

  • Ai grijă de ţine

  • Dată viitoare va fi mai bine

  • Încurajează-te.

Tu, că părinte, ai întotdeauna puterea. Să linişteşti furtuna sau să o transformi în tornadă. Şi de fiecare dată când reacţionezi diferit, mai bine, îţi reconfigurezi creierul!

My title page contents