– David, nu crezi c-ar trebui sa mai slabesc putin?
– (ingrozit) Oh, nu! Daca o sa slabesti, o sa te faci mica. Si atunci, cine o sa mai aiba grija de mine?!
Am slabit 3 kilograme. Fireste, asta imi permite sa vorbesc cu relaxare despre toate celelalte 30 pe care le mai am de pierdut. N-am fost niciodata vreo silfida, nici macar la 25 de ani, cand cantaream 45 de kile si ma imbracam de la raionul de copii. Am o structura cu care nu m-as putea califica in categoria filiforme oricata salata verde cu dressing de aer curat as savura dimineata, la pranz si seara. Cel mai grav a fost in ultima luna de sarcina. Cu toate ca am facut parte dintre norocoasele care au pierdut multe kilograme in sarcina (vreo 9, dupa ultimele socoteli), am fost si printre inconstientele care au ramas insarcinate intr-un moment in care corpul nu era chiar in cea mai buna forma. Asa se face ca, dupa ce David a venit pe lume, a inceput si lupta. Am sperat ca mitul ala cu alaptatul care te face fotomodel e adevarat. Poate pentru alte doamne… Am sperat ca alergatul dupa bicicleta pe care se tine in echilibru precar would do the trick. Wrong… Mi-am zis apoi ca e un exercitiu de vointa si ca trebuie sa imi gasesc o justificare nobila pentru efort. Trebuie sa o fac pentru copilul meu, mi-am zis, sa nu-l fac de ras in fata prietenilor de joaca, aia cu mame perfecte in rochii de seara delicate care le vin impecabil, mereu proaspat epilate, machiate si coafate, cu casele curate si cina vesnic calda. Si atunci am pus intrebarea.
– David, nu crezi c-ar trebui sa mai slabesc putin?
– Oh, nu! (mi-a raspuns ingrozit) Daca o sa slabesti, o sa te faci mica. Si atunci, cine o sa mai aiba grija de mine?!
In ochii lor, suntem perfecte. Singurul efort pe care merita sa-l facem este sa ramanem asa 🙂
text: coproductie David si Liviana Tane (mama de Supererou)
foto Shutterstock.com
