copiii care vorbesc târziu

Copiii care vorbesc târziu pot fi un stres în plus în viața ta! Oricât de dur sună, este adevărat. numeroși părinți încep să își facă o mluțime de griji atunci când observă că alți copii vorbesc mai mult sau mai repede decât ai lor.

Vorbirea întârziată nu este o tragedie! Copiii care vorbesc târziu pot recupera pe parcurs, potrivit Fatherly.com! Înainte să știi cum poți rezolva deficiențele de vorbire la copii, să vorbim puțin despre ce înseamnă ele mai exact!

Ce este mai exact vorbirea întârziată sau în termeni populari „copiii întârziați”?

Un copil cu întârziere de vorbire este un puști care a ajuns la vârsta de 2 ani și totuși nu pronunță mai mult de 50 de cuvinte simple și nu le combină încă.

Îți poți da seama foarte ușor dacă te afli în această situație. În principiu, un copil de 2 ani va spune în jur de 300 de cuvinte și le va putea folosi chiar în construcții simple, precum: „mai mult lapte” sau „ia-mă în brațe”.

Copiii care vorbesc târziu au o problemă genetică?

Un fapt cunoscut, cu siguranță și dezvăluit de specialiști pentru Fatherly.com este că, abilitățile lingvistice se învață din familie. Astfel, întârzierea de vorbire poate fi moștenită de la un alt membru al familiei, care s-a confruntat cu aceeași problemă.

Copiii care vorbesc târziu sunt un motiv de îngrijorare?

Potrivit Fatherly.com încă se fac studii care să decopere toate motivele pentru care cei mici au întârzieri de vorbire. Însă, această nu este o problemă îngrijorătoare!

Deși nu încep să lege cuvinte de la vârsta de 2 ani, acești copii urmează cursul normal al dezvoltării, doar că mai încet. Conform Fatherly.com, există cercetări care demonstrează că, și între copiii care vorbesc târziu există diferențe.

Spre exemplu, pot exista micuți care pronunță mai greu unele cuvinte, dar le leagă pe cele simple și copii care pronunță mai multe cuvinte dar nu pot forma construcții simple cu ele.

De ce apare vorbirea întârziată?

Copiii vorbesc târziu din multe motive. Pe de-o parte, există problemele genetice precum sindromul Down sau autismul, iar pe de altă parte, există copiii care pur și simplu se dezvoltă normal, doar că vorbesc mai greu.

Copiii din cea de-a doua categorie, au aptitudini tipice pentru auz, văz, miros, dar limbajul este întârziat.

În cazul în care copilul tău este un vorbăreț întârziat, nu trebuie să te panichezi. Chiar dacă copiii cu autism sunt în general vorbitori întârziați, nu înseamnă că acesta este principalul semn. Spre exemplu, poți face ușor diferența între copiii care vorbesc târziu și copiii cu autism. Cei din a doua categroie au, în general, problemele de vorbire de la început și nu pot pronunța nici măcar primele cuvinte.

Copiii care vorbesc târziu: primele semne care te ajută să-i recunoști!

Copiii care vor avea probleme de vorbire pot fi identificați de la vârsta de 6 luni. Atunci, la cei mici, apare bâlbâitul specific copiilor, când încep să scoată un amestec de vocale și consoane, care, mai târziu, se transformă în cuvinte.

În intervalul 9 – 15 luni, cei mici încep să lege aceste amestecuri în cuvinte simple. Ulterior, ei trebuie să fie încurajați să vorbească și să realizeze construcții simple!

Când apare un motiv de îngrijorare în cazul copiilor care vorbesc târziu?

Potrivit Fatherly.com, după cele 15 luni, părinții ai căror copii refuză să vorbească ar trebui să înceapă să își facă griji. Aceasta este vârsta la care majoritatea copiilor ar trebui să înceapă să spună cuvinte reale.

Ce pot face părinții ai căror copii vorbesc târziu?

Potrivit Fatherly.com, în primul rând, părinții ar trebui să testeze auzul copiilor lor. Este foarte important să te asiguri că cei mici aud cum trebuie. Mai mult decât atât, următorul pas pe care l-ai putea face ca părinte, este să mergi cu cel mic la un logoped.

Acesta te va ajuta și te va îndruma în continuare, iar astfel veți găsi cele mai bune soluții pentru copilul tău care vorbește târziu!

 

 

 

 

 

 

 

Articole asemanatoare:

My title page contents