jocuri pentru dezvoltarea inteligenței la copii

Când aveți puțin timp liber, tu și familia ta puteți încerca jocuri pentru dezvoltarea inteligenței la copii. Acestea sunt atractive pentru cei mici și îi ajută să își îmbunătățească anumite calități!

Există întotdeauna persoane care spun că inteligența este moștenită de la mama, însă, potrivit specialiștilor, acesta este un mit! Inteligența poate fi stimulată și crescută, mai ales în copilărie. Mai mult decât atât, există câteva jocuri și activități simple, care vă vor ajuta să stimulați inteligența celor mici.

Mai departe, am pregătit o listă de jocuri care dezvoltă inteligența la copii și activități pe care le puteți face cu întreaga familie:

Un corp sănătos conduce la o minte sănătoasă!

Sportul, este o modalitate de joc care îi va crește inteligența la copii. Jocurile care se bazează pe sport și mișcare îl ajută pe copilul să se relaxeze, dar în același timp să aibă un stil de viață sănătoas, iar acestea două joacă un rol important în dezvoltarea inteligenței.

Activitățile fizice stimulează circulația sângelui în tot corpul. Astfel, se realizează gândirea clară, creierul este stimulat, sporește învățarea și creativitatea, crește energia și concentrarea mentală.

Mai mult decât atât, un sistem circulator bun, joacă un rol important în stimularea vitezei de gândire și raționamentul complex. Exercițiile de respirație controlate măresc fluxul de oxigen către creier, sporind astfel concentrarea și memoria.

Jocuri pentru dezvoltarea inteligenței la copii = jocuri care îi fac să râdă!

Jocurile amuzante sunt ideale dacă vrei să sporești inteligența copilului tău! Dacă sunteți acasă, puteți face toate nebuniile: puneți muzică tare și dansați în jur de 30 de minute prin casă, optați pentru o bătaie cu perne, ascundeți lucruri prin casă și apoi căutațile sau gâdilă-l pe cel mic.

Toate aceste activități și multe altele, îl vor amuza pe cel mic, îl vor face să râdă și îl vor relaxa. Odată ce copilul va fi fericit și relaxat, puterea sa de concentrare și inteligența vor crește. Astfel, copilul va fi pregătit să învețe o nouă poezi pentru grădiniță sau să facă o compunere creativă pentru școală.

Jocuri pentru dezvoltarea inteligenței la copii, care îl ajută să învețe mai ușor!

Jocurile care implică denumiri ale animalelor, cuvinte, nume de localități sau țări, sunt perfecte pentru dezvoltarea inteligenței celui mic. Pe de-o parte, astfel de jocuri te ajută să vezi dacă copilul tău cunoaște alfabetul sau toate numerele, iar pe de altă parte, pe el îl ajută să le repete și să le rețină într-un mod plăcut.

În cazul copiilor mici, puteți opta pentru cărți cu imagini reprezentative, cum sunt cele cu animale pentru copii de 2+, iar în cazul copiilor care merg dejal la școală, puteți alege jocuri precum T.O.M.A.P.A.N.T., Fazan sau Scrabble.

Jocurile care stimulează inteligența și pe care le puteți încerca cu toată familia!

Jucați împreună jocuri care stimulează inteligența, construiesc abilitățile verbale, îmbunătățește puterile de percepție, lectură și concentrare.

Într-o seară de sâmbătă sau duminică, așezați-vă la masă cu toată familia și invitați-l pe cel mic la o partidă de șah, Monopoly sau puzzleuri.

Un alt joc interesant pe care îl puteți încerca, mai ales dacă cei mici sunt la școală? Realizează un playlist cu melodii simple, pe care copilul tău să le poată reține. Ascultați-l și citiți versurile, iar apoi puneți iar playlistul și rugați-l pe cel mic să recunoască melodiile. Procedați toți membrii familiei la fel atunci când vă vine rândul.

Mai mult decât atât, dacă vrei și mai multe jocuri pentru dezvoltarea inteligenței la copii, descoperă câteva jocuri pe care le puteți juca cu întreaga famiei, în vacanță!

 

 

 

My title page contents