3 reguli de bază pentru un păr frumos și strălucitor

Edy Virag

Un păr care radiază o strălucire sănătoasă? Urmează câteva reguli de bază și te vei bucura de o podoabă capilară de invidiat!

Edy Virag, Ambasador Nioxin Romania, îți dezvăluie câteva trucuri pentru un păr mătăsos, strălucitor și plin de volum.

Coafare inteligentă

Uscător, styler sau ondulator…ai la dispoziție nenumărate instrumente de styling pentru a-ți aranja părul. Specialistul Nioxin îți recomandă să eviți căldura excesivă când vine vorba de coafare.

„Căldura îți poate afecta sănătatea părului destul de grav. În momentul în care îl usuci, optează pentru aerul rece de la uscător. Astfel îți vei salva vârfurile și vei da un plus de strălucire. Nu schimba brusc direcția în care usuci părul deoarece acesta se va electriza. Folosește un difuzor și un spray cu protecție termică, de fiecare dată,” recomandă Edy Virag.

Nu sări peste balsam

“Foarte multe femei evită balsamul de teamă că părul va căpata un aspect tern sau gras. De fapt, acesta îi oferă strălucire, făcându-l să reflecte lumina într-un mod subtil. Mai mult, previne deterioarea, hidratează cuticula și conferă rezistență firului. Dacă te confunți cu un scalp uleios, încearcă să te speli pe cap cu apă călduță. Cea foarte caldă poate agrava sensibilitatea scalpului”, atrage atenția specialistul Nioxin.

Apelează la masajul scalpului

“Masajul are rolul de a intensifica circulația sanguină, de a elibera stresul și de a stimula scalpul. Asfel, substanțele hrănitoare pot ajunge la fiecare folicul de păr pentru a întări rădăcinile și a ajuta părul să-și atingă potențialul maxim. Va deveni mai strălucitor și mai puternic”, explică hairstylistul.

 

My title page contents