6 secrete de alungare a furiei copilului

6 secrete care sa te ajute sa alungi furia copilului. De ce? Pentru copii, cea mai mică dezamăgire poate fi sfârșitul lumii. Și pentru ca ei nu au încă dezvoltată abilitatea de a se controla, este foarte probabil să aibă o criză de nervi.

 

Tot din cauza acestei lipse de autocontrol, unii dintre copii vor avea tendința de a „ataca”. Si aici nu conteaza daca este vorba despre un frate mai mic (care a stricat jucăria preferată), despre părinți (care i-au pedepsit „nedrept”) sau vreun copil de la locul de joacă (ce i-a speriat sau împins).

Gestionarea furiei

Din fericire, pe măsură ce cresc, copiii vor căpăta abilitatea de a gestiona această furie în mod constructiv. Aceasta doar dacă cresc într-un mediu în care furia este tratată într-un mod sănătos. Iată mai jos care sunt condițiile pentru crearea unui astfel de mediu.

  1. Tu ești modelul copilului tău

Dacă obișnuiești să țipi la cel mic, trebuie să știi că el te va copia cu siguranță. Poate fi greu să te oprești, dar dacă tu nu te poți controla, atunci nu te poți aștepta ca cel mic să facă acest lucru. Copilul învață de la tine cum să se descurce cu dezacordurile și conflictele.

Copiaza tot ce vede

Dacă tu vei rămâne calmă în timp ce copilul are o criză de nervi, atunci el, de unul singur, va reuși să se calmeze. Si asta, fără a ataca pe cineva sau de a se răzbuna pe vreo jucărie sau obiect din casă. Când părinții acceptă și empatizează cu sentimentele și trăirile copilului, acesta învață că emoțiile nu sunt periculoase. Stie ca este în regulă să fie simțite, atâta vreme cât nu și actionează condus de acestea. Trebuie să îți amintești că, odată ce copilul își plânge pierderea jucăriei preferate sau durerea că părinții l-au nedreptățit, deja trăirile emoționale de frustrare sau agresivitate încep să se diminueze.

  1. Soluții constructive

Pentru ca situația să nu se mai repete, este important ca noi, părinții, să încercăm să înlăturăm toate cauzele ce pot conduce la o criză de nervi. Un exemplu? Mutarea jucăriilor copilului din calea fratelui mai mic, de exemplu. De asemenea, o soluție constructivă ar fi să-l ajuți pe copil să se calmeze singur. Cum? In așa fel încât să poată spune de ce are nevoie și ce dorește, fără a ataca alte persoane, fizic sau psihic. De dorit ar fi ca cel mic să înțeleagă și punctul de vedere al celeilalte persoane, nu să presupună că doar el are dreptate.

  1. Modalități de stăpânire a furiei

Atunci când copilul este nervos, îl poți pune să inspire adânc pe nas, numărând până la 4 și apoi să expire pe gură, până se ajunge cu numărătoarea la 8. Apucă două mingi maleabile, oferă-i una copilului, iar cu ajutorul celeilalte mingi, arată-i cum își poate „vărsa” furia, strângând-o în palme pe toate părțile, cu mult aplomb. Mai poți pune muzică și poți inventa un dans al furiei, pe care și copilul să îl poată dansa. Gândește-te la orice l-ar face pe cel mic să-și poate exprima furia într-un mod pașnic.

  1. Învață-l semnele prevestitoare

Odată ce copilul este încărcat de adrenalină, este foarte greu să își controleze impulsurile nervoase. Dar dacă îl vei învăța care sunt semnele unei crize de nervi, atunci, cu siguranță va avea mai puține tantrumuri. Îi poți spune „Iubire, începi să te superi. Cu siguranță putem să rezolvăm orice. Hai să ne calmăm și să găsim împreună o soluție.”. Dacă este prea mic copilul pentru o astfel de discuție, îți poți da seama când se enervează. Tu îl poți îmbrățișa până îi trece supărarea sau poți ieși din magazin pentru a-l îndepărta de cauza supărării.

  1. Fixează-i limite

Copiii nu trebuie lăsați să-i lovească pe alții, incluzându-vă pe voi, părinții. Atunci când fac asta, trebuie să le spuneți „Poți fi cât de supărat vrei, dar nu te las să mă lovești. O să am grijă să fim în siguranță. Îmi poți spune cât de supărat ești fără să mă lovești.”. De asemenea, nu lăsa copilul să spargă obiecte.

  1. Nu-l lăsa singur, să se liniștească

Atunci când copilul este nervos, scopul tău principal este ca situația să revină la normal, lucru care presupune prezența ta calmă. Amintește-ți că cei mici au nevoie de dragoste atunci când „o merită cel mai puțin”. În loc de a-i da „time out”, ce-i transmite copilului mesajul că este singur cu toate aceste sentimente înfricoșătoare, rămâi cu el și ajută-l să se descurce cu toate trăirile.

 

 

My title page contents