61% dintre români preferă să achite cu cardul cumpărăturile de sărbători

61% dintre români preferă să achite cu cardul cumpărăturile de sărbători

61% dintre români preferă să achite cu cardul cumpărăturile de sărbători – În luna decembrie 2023, Asociația CIPRA – Centrul de Informare, Prevenire Risc și Analiză – a realizat, cu sprijinul Reveal Marketing Research, un studiu despre obiceiurile și atitudinile românilor privind utilizarea diverselor modalități de plată, în cadrul căruia au fost analizate și aspecte sensibile precum comportamentul de economisire al respondenților sau încrederea lor actuală în sistemul bancar.

Conform rezultatelor studiului, cel mai utilizat produs bancar de către români rămâne cardul de debit/cardul de salariu, pe care îl dețin 85% dintre respondenți, urmat de internet/mobile banking (70% dintre respondenți) și cardul de credit/cardul de cumpărături (45%). Totodată, 39% dintre respondenți au cont la o bancă digitală (fintech), iar 26% au un credit de nevoi personale.

Card de debit/salariu dețin într-o proporție mai mare persoanele de peste 45 de ani (91-92%), în timp ce tinerii sub 25 de ani folosesc acest tip de produs doar într-o proporție de 63%. Respondenții cu venituri ridicate sunt într-o măsură mai mare utilizatori de servicii bancare, inclusiv clienți ai băncilor digitale, în privința cărora s-a observat cea mai mare incidență a utilizării (46%) la tinerii din categoria de vârstă 24-34 de ani, comparativ cu segmentul 56+ ani (25%).

Card versus numerar

Trendul descendent de utilizare a numerarului este evident, 38% dintre românii chestionați afirmând că vor folosi mai puțini bani cash anul următor. Plata cu cardul este preferată de respondenți pentru că: ✓este mai rapidă (58%); ✓îi ajută să câștige timp (42%); ✓contribuie la o mai bună evidență a cheltuielilor (42%); ✓scade riscul de a pierde banii – în caz de furt, cardul poate fi blocat (31%). Majoritatea celor care preferă plățile cu numerar menționează drept motiv principal faptul că nu oriunde se poate plăti cu cardul, iar 26% spun că le este mai la îndemână să utilizeze cash. Plățile la POS sunt preferate mai ales pentru cumpărături la supermarket sau hypermarket (81%), iar respondenții plătesc mai degrabă cu cardul pentru: ✓electrocasnice sau alte cumpărături scumpe (73%); ✓utilități (71%); ✓cumpărături zilnice/săptămânale (66%); ✓excursii (63%); ✓cadouri de Crăciun/sărbători (61%); ✓rate, credite, taxe administrative (60%).

„Starea financiară este unul dintre cei mai importanți factori cu impact asupra calității vieții, considerată astfel de către 81% dintre respondenții cercetării de piață anuale realizate de CIPRA în prima parte a anului 2023. Acum, la final de an, în contexul în care inflația și cumpărăturile de sărbători au dus la o accentuare firească a anxietății românilor cu privire la balanța dintre propriile venituri și cheltuieli, am găsit utilă aprofundarea câtorva dintre obiceiurile financiare predominante în acest moment. Am descoperit că încrederea în bănci nu se află la un nivel foarte ridicat în România, doar 35% dintre respondenții studiului acordându-i o notă de 9 sau 10, iar majoritatea preferă să împrumute bani de la rude, nu de la bancă, atunci când este necesar. Însă există o tendință evidentă de a face trecerea către produse bancare moderne, precum cele digitale, pe care românii le accesează în număr tot mai mare, pe măsură ce se familiarizează cu instrumentele de plată și devin încrezători în securitatea tranzacțiilor digitale și, mai ales, conștienți de multiplele modalități în care acestea le pot îmbunătăți calitatea vieții“, declară Constantin Bratu, Președinte CIPRA.

Românii nu reușesc să pună bani deoparte

30% dintre femeile și 22% dintre bărbații care au luat parte la studiu nu reușesc deloc să economisească, iar 30% dintre respondenți consideră că vor economisi, dar mai puțin decât până acum. Doar 8% dintre respondenți estimează că vor economisi mai mult decât în prezent, în special cei din categoria de vârstă 18-24 de ani (17%).

Motivele pentru care românii ar vrea să economisească sunt:

51% – pentru zile negre (în caz de boală sau dacă se strică un obiect necesar);

32% – pentru cheltuieli neprevăzute (nunți sau alte obligații);

27% – pentru vacanțe în afara țării;

27% – pentru a-și renova locuința;

22% – pentru o intervenție medicală necesară, dar nu urgentă.

Atât educația copiilor, cât și achiziția unei mașini, a unei case sau a unor gadgeturi moderne au fost votate ca motiv de economisire de către 19% dintre respondenți.

Alte câteva cifre importante relevate de studiul CIPRA:

  • 17% dintre respondenți au declarat că nu rămân niciodată fără bani cash în portofel, procentul fiind mai mare în cazul persoanelor peste 56 de ani;
  • 26% dintre români nu reușesc să economisească bani în prezent, iar 30% consideră că vor economisi chiar mai puțin în viitor;
  • în cazul în care ar avea nevoie de un împrumut, majoritatea respondenților (58%) s-ar orienta către cercul de apropiați, adică familie și cunoștințe, în vreme ce 36% ar apela la un împrumut bancar și 27% ar folosi cardul de cumpărături.

 

Realizat de Reveal Marketing Research pe baza metodologiei CAWI (chestionare autoaplicate online), studiul CIPRA din luna decembrie a acestui an a vizat un eșantion reprezentativ la nivel național, format din 1005 respondenți, bărbați și femei, utilizatori de internet, cu vârste peste 18 ani, din mediul urban sau rural. Rezultatele studiului sunt disponibile integral pe site-ul CIPRA,  secțiunea Studii.

 

__________________________________

Despre CIPRA

Cei trei membri fondatori au dezvoltat CIPRA cu misiunea de a contribui la îmbunătățirea calității vieții românilor prin informare corectă, validată de către experți. Calitatea vieții românilor este afectată de lipsa de informare, care poate conduce la alegeri greșite de consum. Astfel, CIPRA pune la dispoziția consumatorilor o platformă informativă care să îi ajute în luarea unor decizii în privința obiceiurilor zilnice, astfel încât riscurile care ar putea avea un impact negativ asupra calității vieții lor să fie diminuate. Pentru a se adapta permanent nevoilor curente de informare ale românilor, CIPRA va stabili un dialog permanent cu consumatori, companii și autorități.

 

Despre Reveal Marketing Research

Reveal Marketing Research este o companie de cercetare de piață full-service, specializată în marketing research, studii sociologice, customer insight, business strategy, market development. Cu o expertiză în peste 20 de industrii, Reveal Marketing Research crede că cercetarea de piață reprezintă baza deciziilor corecte și a poziționării brandurilor. Soluțiile calitative și cantitative ajută de 14 ani companii din România și Europa.

 

My title page contents