Despre tristetea copiilor. Cine a mai auzit de copii tristi? Oare mama lui Creanga stia de acest concept? Ea care isi trimitea copilul sa rada la soare si sa aduca vremea buna…se pare ca a trecut mult timp de atunci, pentru ca azi avem copii cu ochii in lacrimi. Si nu de la julituri sau catarat in copac, ci de la suferintele sufletului.
De ce sunt tristi copiii din prezent? Pentru ca ei, „copiii de azi sunt crescuti de parintii de azi. Cred ca ritmurile si provocarile schimbarilor socioeconomice, insecuritatea si impredictibilitatea zilei de maine au ca efect sentimente de insecuritate si crestere a anxieteatii, a agresivitatii la adultii de azi.”, marturiseste psihoterapeutul Cristina Trepcea.
Despre tristetea copiilor. Si totusi de ce e nevoie ca un copil sa se raporteze la ce simte familia sa? Asa a fost mereu? „Copiii sunt direct influentati de nivelul de bine pe care il au familiile lor. Sursele de informare revarsa zilnic povesti care coloreaza viata in culorile gri ale ingrijorarii si frumusetea umana a ramas inchisa in muzee pe care mu le mai viziteaza nimeni. Increderea in ziua de maine, speranta in viitor, credinta in forta binelui, sunt tot mai putin prezente in viata adultilor si desigur copiii simt consecintele.”, completeaza specialista.
Nu stiu cum esti tu, insa eu imi aduc aminte de dupa-amiezile in care ma jucam cu copiii de la bloc. Ore intregi de catarat in copaci, de jucat „Ratele si vanatorii”, „Tara, tara, vrem ostasi”, „Prinselea pe cocotate” si cate si mai cate. Unde s-au dus oare toate ideile si momentele acelea? De ce copiii de azi nu se mai joaca si stau pe tablete? De ce copiii nostri sunt mai putin fericiti decat eram noi cand eram de varsta lor? De unde atat tristete si dezamagire?
Despre tristetea copiilor. Fara chiote de bucurie afara
„Atunci, in copilaria voastra, a noastra, indiferent pe unde te plimbai, prin ce oras sau prin ce cartier, toate strazile rasunau de glasul copiilor. Sareau mingii de cauciuc peste toate gardurile. Se mai spargeau si geamuri…erau sotroane si desene cu creta pe asfalt si mereu o vecina nemultumita de zarva isi arata bigudiurile, cerand liniste. Acum e liniste. Copiii nu-si mai ingrijoreaza parintii ca se urca in copac si transpira, nu mai mai deranjeaza vecinii, nu mai alearga pe strada, nu se mai joaca ratele si vanatorii si nici de-a v-ati ascunselea. Nu-si mai julesc genunchii, dar nu mai rad. Se joaca singuri la tableta. Singuri, dar in siguranta – cred parintii. Corpul este in siguranta, mintea si sufletul sunt in pericol.”, puncteaza cu ingrijorare psihoterapeutul.
Despre tristetea copiilor. O tara de copii tristi
Si uite asa, am ajuns o tara in care avem copii pana in 10 ani afectati de depresie. Uite asa am ajuns o tara de oameni si copii tristi. „Copiii sunt singuri nu doar pentru ca nu se mai joaca unii cu altii, sunt singuri si pentru ca noi, parintii lor, nu avem disponibilitate pentru ei. Suntem prepcupati cu lupta de fiecare zi…si ne spunem, ba le spunem si lor ca o facem pentru ei, si ei se simt vinovati ca noi trebuie sa ducem astfel de lupte grele din cauza lor. Si de aici tristete si neincredere si dezamagire. Si uneori depresie, aruncarea toxinelor emotionale inauntru, alteori agresivitate si violenta, aruncarea toxinelor inafara.”, ne lumineaza Cristina Trepcea.
