Cafeaua – o experiență unică în fiecare zi

Cafeaua – o experiență unică în fiecare zi

Cafeaua – o experiență unică în fiecare zi – Ziua Internațională a Cafelei este sărbătorită anual pe 1 octombrie, fiind un prilej de a celebra una dintre cele mai populare băuturi din lume. Această zi a fost stabilită de Organizația Internațională a Cafelei (ICO) și a fost sărbătorită pentru prima dată oficial în 2015, în cadrul unei expoziții mondiale desfășurate în Milano, Italia.

Cafeaua este una dintre cele mai consumate băuturi din lume, peste 400 de miliarde de cești fiind consumate în fiecare an¹, având o industrie globală imensă care implică milioane de oameni, de la cultivatori până la consumatori.

Arborele de cafea este cultivat în aproximativ 80 de țări, predominant în regiunile tropicale din America Centrală și de Sud, Caraibe, Africa și Asia, datorită condițiilor climatice favorabile dezvoltării acestuia.

Cafeaua are o istorie îndelungată, plină de tradiții culturale și de inovații în preparare.

Experiența consumului de cafea este o călătorie plină de senzații unice, este o incursiune într-o lume a aromelor bogate și a texturilor fine. Fiecare ceașcă de cafea este ca o poveste , cu propria sa origine și magie, pornind de la tipul de cafea, la procesul de prăjire și până la modul de preparare.

Consumul de cafea este adesea asociat cu momente de energizare sau relaxare, în funcție de momentul zilei și de preferințele individuale . Este un prilej pentru a te bucura de gust, a te conecta cu tine însuți sau cu cei din jurul tău, în timp ce savurezi fiecare înghițitură într-un ritm relaxant sau în mijlocul conversațiilor animate.

Pe lângă plăcerea gustului, o cană de cafea poate avea efecte benefice asupra stării de spirit și performanței cognitive pentru fiecare dintre noi. Consumul moderat de cafea a fost asociat cu îmbunătățiri ale atenției, concentrării și timpului de reacție. De asemenea, cafeaua conține antioxidanți care pot contribui la protejarea sănătății creierului. Astfel, pauza de cafea nu este doar o plăcere, ci și o modalitate eficientă de a ne îmbunătăți performanța și de a ne menține sănătatea mentală.

Cafeaua oferă o paletă complexă de arome, savoare și gusturi unice, rezultând într-o varietate de experiențe senzoriale. Aroma caracteristică a cafelei este rezultatul compușilor volatili produși în timpul procesului de prăjire, iar uleiurile naturale din boabele de cafea care alcătuiesc aproximativ 10% din greutatea acestora, contribuie semnificativ la gustul și savoarea cafelei.

Pentru mai multe informații și studii despre beneficiile consumului moderat de cafea vizitați: www.desprecafea.info; https://www.coffeeandscience.org/ .

 

 

Despre Asociaţia Română a Cafelei (ARC)

Înfiinţată în urmă cu 22 de ani, Asociaţia Română a Cafelei (ARC) promovează interesele comerciale şi economice ale industriei cafelei. Asociaţia Română a Cafelei sprijină crearea unei pieţe a cafelei competitive şi transparente, astfel încât consumatorii români să beneficieze de o cafea de cea mai bună calitate, la cele mai bune preţuri. ARC este deschisă tuturor societăţilor comerciale active din industria cafelei din România. Membrii ARC sunt: Strauss România (www.strauss-group.com), Nestlé România SRL (www.nestle.ro), JDE Peet’s (https://www.jdepeets.com/) și Tchibo România (www.tchibo.ro). Informații despre cafea găsiți și pe site-ul Asociației Române a Cafelei: http://www.desprecafea.info/.

Pentru a vă alătura comunității iubitorilor de cafea, urmăriți paginile de Social Media: https://www.facebook.com/desprecafea.info/ și https://www.instagram.com/desprecafea/

 

Despre ISIC

Institutul pentru Informații Științifice despre Cafea (ISIC) este o organizație non-profit, înființată în 1990 și dedicată studiului și diseminării științei referitoare la „cafea și sănătate”. Din 2003, ISIC susține, de asemenea, un program educațional paneuropean, lucrând în parteneriat cu asociațiile naționale de cafea din nouă țări pentru a transmite cunoștințele științifice actuale despre „cafea și sănătate” profesioniștilor din domeniul sănătății.

 

Referințe

  1. https://www.coffeeandscience.org/health/coffee-and-caffeine
  2. https://www.coffeeandscience.org/health/wellbeing/coffee-and-the-senses/overview
My title page contents