Împreună pentru viitor: 3 programe educaționale naționale transformă generația tânără din România!

Împreună pentru viitor: 3 programe educaționale naționale transformă generația tânără din România!

Împreună pentru viitor: 3 programe educaționale naționale transformă generația tânără din România! Fundația PRAIS în parteneriat cu Nestlé for Healthier Kids marchează la finele acestui an școlar un nivel record al înscrierilor școlilor cu ciclu primar în cele 3 programe naționale educaționale multidisciplinare pe care le dezvoltă de peste un deceniu în țara noastră.

Astfel, profesori din cele 443 de școli înscrise, aflate în 244 de comunități urbane și rurale, din 35 de județe și Municipiul București, au putut implementa activitățile „learning by doing” din cadrul mișcărilor naționale Și Eu Trăiesc Sănătos! – SETS și Planeta Albastră Contează pe Tine! PACT sau ale programului Pet School. Cadrele didactice au susținut la clase peste 3.300 de ore/lecții tematice bazate pe e-books, filme scurte pe YouTube. Totodată, au angrenat elevii în 77.200 de activități specifice programelor alese. Din anul 2011 și până astăzi, peste 600.000 de elevi cu vârsta cuprinsă între 6 și 12 ani au putut face parte din comunitățile acestora.

„Rezultatele deosebite obținute de aceste 3 mari programe educaționale sunt expresia angajamentului nostru de a dezvolta comportamente sustenabile față de mediu și de a contribui direct la formarea stilului de viață echilibrat, a stării de bine în rândul tinerei generații, a întregii familii! Vom continua acest efort colectiv și în următorii ani”, a declarat Irina Siminenco, Corporate Affairs Manager, Nestlé România.

De 14 ani, mișcarea națională „Și Eu Trăiesc Sănătos!” – SETS contribuie la formarea obiceiurilor de stil de viață sănătos în rândul a zeci de mii de elevi cu vârsta cuprinsă între 6 și 12 ani și la prevenirea obezității infantile.

Aflat la a IV-a ediție și programul educațional „Planeta Albastră Contează pe Tine!” PACT a devenit în scurt timp o mișcare națională pentru protecția mediului, având ca mesaj: „Grija față de natură se cultivă din copilărie!”.

Proiectul național Pet School, susținut de Purina România, se desfășoară cu succes de șase ani, având ca temă educația copiilor cu privire la îngrijirea cu responsabilitate și afecțiune a animalelor de companie – a pisicilor și câinilor. Deviza sa Oameni, câini și pisici, mai bine împreună!” inspiră an de an elevii.

„Reușitele programelor noastre educaționale sunt reflectate de marile comunități create în jurul lor! Dezvoltarea metodologiilor inovative de educație non-formală, digitalizarea 100% a materialelor, activitățile multidisciplinare sunt câteva repere. Partenerii, profesorii, elevii, familiile acestora au fost și vor rămâne motorul rezultatelor înregistrate de noi în acest an!”, a declarat Silvia Bucur, Președinte Fundația PRAIS.

Studiile de impact pe aceste proiecte ne arată ca peste 90% dintre profesorii care au răspuns la chestionare au afirmat că părinții elevilor au apreciat foarte mult utilitatea acestor programe naționale educaționale, motiv pentru care s-au implicat direct în activitățile acestora.

 

Despre Fundația PRAIS

Fundația PRAIS a fost creată în 2002 de către compania de consultanță în comunicare PRAIS Corporate Communications. În cadrul proiectelor sale naționale și cross countries inițiate și dezvoltate de-a lungul a 23 de ani, susține cauze sociale majore: accesul tinerei generații la cunoaștere, resurse, educație, dezvoltare personală și cultură. Totodată, promovează starea de bine și stilul de viață sănătos, grija față de natură, economia bazată pe talente, creativitate, inovație, competitivitate și etică.

Recunoscută local și internațional, precum și multiplu premiată, Fundația PRAIS a creat și implementat cu succes proiecte educaționale care au angrenat milioane de elevi, familii, cadre didactice, publicul larg și au creat alianțe de valori între parteneri publici și privați, lideri de opinie, specialiști locali și internaționali, reuniți pentru a servi cauzele sociale globale dedicate viitorului tinerei generații.

Despre Nestlé

La nivel global, acțiunile de responsabilitate socială ale companiei Nestlé sunt reunite în cadrul a trei inițiative principale: Nestlé for a Waste Free World, Nestlé for Healthier Kids și Nestlé Needs YOUth. Inițiativa Nestlé for a Waste Free World reunește toate acțiunile prin care compania contribuie la atingerea obiectivului global de zero emisii nete până în 2050, promovează colectarea separată și reciclarea ambalajelor din industria alimentară, luptă împotriva risipei alimentare și susține biodiversitatea.

My title page contents