Indiferent de trenduri, albul ramane un clasic al garderobei de vara. Chiar daca nu este cel mai usor de purtat, piesele albe sunt ideale atat pentru tinute de strada, cat si pentru cele de plaja.
Despre alb se spune ca ne ajuta sa ne pastram corpul protejat de razele soarelui, deoarece respinge tot spectrul de lumina. Pe langa utilitate, este foarte usor de combinat. Fiind o culoare neutra, albul functioneaza asociat intr-o multime de variante.
O tinuta all white poate fi mai greu de purtat si de controlat, insa te poti simti mai sigura pe tine apeland la o singura piesa. Un tricou, o camasa, o pereche de pantaloni, o fusta sau o rochie sunt piese pe care le poti integra cu usurinta si naturalete. Foarte important este sa porti lenjerie adecvata.
Poti merge pe ideea de contrast alb – negru, navy alb – albastru, dar si pe variante cromatice mai domoale. Mixeaza albul cu nuante de crem sau opteaza pentru alb cu alb dar in texturi diferite. Nu uita sa accesorizezi! Cercei supradimensionati, bratari, coliere nu trebuie sa lipseasca din tinuta ta!
Lafemme.ro