Aventura americana

Cristina Mateescu sau Cristina Ciornei (cum o stiu eu) e o fata extrem de curajoasa. Aparent firava si neajutorata, Cristina te suprinde. Pentru ca are niste resurse de ambitie nebanuite. E staruitoare si vrea sa isi depaseasca limitele. Cel putin, asa mi s-a intamplat mie sa o vad. Si acum mai bine de 8 ani cand am lucrat impreuna si la fel si azi. De mai putin de un an, Cristina si familia ei, locuiesc in SUA. Si se aventureaza in fiecare zi. Dupa cum o arata exercitiul ei de sinceritate.

Intr-o zi, un om aparte si special mie, cu care am lucrat acum multi ani, imi da un mesaj in care ma intreba daca vreau sa scriu cate ceva despre mine si familia mea. Iar eu, ca, deh, asa mi-e firea, ma bag cu capul inainte fara sa cantaresc ce spun, am spus, fara doar si poate, “sigur”. Ei, pe scurt cam asa sunt eu: mai intai spun “da”, apoi planuiesc. Unii spun ca e curaj, eu spun “asa sunt eu”. De aceea am ajuns unde sunt acum: de 6 luni, eu, sotul si cele doua minuni ale noastre, ne-am mutat in U.S.A. E de bine, e de rau, inca nu stiu, ne acomodam, si credeti-ma nu e usor deloc. Pe scurt, intotdeauna mi-am dorit sa plec din tara, dar n-am facut nimic in acest sens. Pana intr-o zi, cand sotul meu a spus sa participam la Loteria Vizelor, fiind cel mai usor program de plecat din tara. U.S.A. nu a fost niciodata pe lista mea, chiar nu imi doream, dar, am spus, “De ce nu?!”, fiind sigura ca nu o sa castigam. Si iata cum, eu si sotul meu am participat separat, si, ta daaa, eu am castigat. Eh, cum e asta?! Povestea e mai lunga, insa a durat cam 1 an si 8 luni pana am aflat sigur ca am primit viza. Din acel moment, cand ambasada U.S.A. ne-a dat viza, am avut 6 luni sa iesim din tara. Zis si facut, am vandut casa (care oricum era a bancii) si masinile, si am plecat in Florida.

Acomodarea noastra este dificila, in primul rand, pentru ca brusc avem grija de doi copii 24/7, fara pauze, fara iesit in oras, fara nicio escapada de 1-2 nopti pe undeva. Nimeni nu ne ajuta. Suntem eu si sotul meu, si este foarte greu. Brusc, am invatat sa gatim amandoi. Am invatat sa ne gestionam timpul foarte ok, insa seara suntem epuizati.” Am aflat ca “Visul American” nu exista. De fapt nu mai exista de cativa ani buni. Totul este foarte scump. Este un lux sa mananci fructe si legume.

Pe de alta parte, distanta si departarea a fost greu de dus pentru cei doi copii ai mei – David (6 ani si 8 luni) si Alexandra (4 ani si 8 luni). Fetitei mele ii era foarte dor de strabunica ei, care are 83 de ani si care a locuit cu noi de cand primul nascut, David, avea 1 an. Cu ea a fost cel mai greu. Acum amandoi sunt bine. David este la nivelul clasei intai aici. Alexandra e precoce, e si fetita, ce mai… deja vorbeste in engleza.

De cand s-au mutat in SUA, David si Alexandra au invatat sa fie mai apropiati. Se joaca mult timp impreuna, ceea ce in Romania nu faceau. Normal, se cearta, se bat, dar se iubesc mult. David, fiind primul nascut, este protectiv, ma atentioneaza cand ceva nu este ok cu Alexandra. Amandoi adora Star Wars, si se lupta prin casa, ceea ce bineinteles, iese cu plansete.

Am plans, am tipat, am vrut sa ma intorc
Cat despre Cristina, ea recunoaste ca nu fiecare zi e roz. Eu… sunt schimbatoare. Am cateva saptamani de cand m-am angajat in marketing si sunt mai bine. Dar am plans, am tipat, am vrut sa ma intorc, bine, inca vreau…..Norocul meu este ca sunt o persoana foarte vesela, rad mult si imediat ma imprietenesc cu oamenii. Nu stiu daca vom ramane aici, in Florida. Din pacate, suntem intr-un oras mic si parca m-am intors in timp. Ori ne vom muta in curand intr-un oras mai mare, ori ne intoarcem. Sau plec in alta tara. De ce nu?!
Si, totusi, Cristina recunoaste ca in mod real nu ii e dor de Romania. O sa par dura acum, insa, sincer, imi este dor de alte lucruri, care nu tin neaparat de tara: sa pot sa ma plimb pe jos – aici distantele sunt foarte mari si te deplasezi doar cu masina; de cafea – m-au innebunit aici cu Starbucks. Americanii habar nu au sa bea cafea. Imi e dor sa nu mai fiu atenta la fiecare eticheta de ambalaj, sa ma sochez cum o paine poate sa contina atat de multe ingrediente. De aceea, sotul meu face de 2 ori pe saptamana paine de casa. Si imi este tare dor de bunica mea.

Pana sa ma angajez aici in domeniul in care am experienta de peste 10 ani, in marketing, ca sa imi construiesc istoric de angajat aici, m-am angajat in retail, la un brand pe care il ador de multi ani, ca vanzatoare. Singurul brand la care am aplicat de fapt. Interviul a fost destul de dificil, cu probe practice, si culmea, am luat. Imi place mult, insa trebuia sa conduc zilnic 3 ore pana in Orlando, acolo era magazinul, si era foarte greu. De 3 saptamani m-am angajat la o credit union, in marketing, pe o pozitie destul de mare in companie. Momentan, am avut foarte multe intalniri, training-uri, plecari. Deja am intrat in paine, sa spun asa. Calitatea oamenilor din America este ca sunt foarte deschisi si te primesc cu bratele deschise. Totusi, o companie destul de mare m-a angajat, eu nestiind demograficul, nimic despre acest domeniu. Job-ul la Anthropologie (brand-ul despre care povesteam) l-am pastrat si lucrez din cand in cand in weekend-uri. Sincer, daca tot sunt aici, imi doresc sa ma intorc in fashion, in marketing.

Cariera de parinte a Cristinei nu a fost mereu lina. E a avut parte de aventuri medicale din plin alaturi de cei doi copii ai ei.

Am avut o sarcina grea cu David. Am stat la pat de la 4 luni, apoi la 6 luni m-am operat de apendice. Am nascut prematur, la 36 saptamani, si David a avut infectie pulmonara. A fost groaznic, am stat 11 zile in spital cu el. Am avut, si inca am, un medic exceptional, cel cu care am nascut-o si pe Alexandra, de altfel. Insa sa nasti la un spital de stat in Romania este o provocare, sa spun asa. De aceea, cu Alexandra, am nascut la un spital privat si nu regret niciun moment. Au fost cel mai bine cheltuiti bani vreodata. Cu David am avut de tras inca vreo 2 ani dupa aceea, pana am gasit cel mai minunat pediatru, cu care am avut si am o legatura speciala. David este bine acum, dar faptul ca am nascut natural nu l-a ajutat atunci.

Acestea sunt cateva motive care ne-au si facut sa ne mutam in Florida. Si am ales sa venim aici din cauza vremii. De 6 luni de zile copiii mei nu au mai fost bolnavi. Nu mai stiu ce inseamna nopti nedormite, aerosoli, febra 42, spitale si tot asa. Alexandra a mai avut raceli usoare, dar toate tratate cu siropuri naturale.
Azi, Cristina lucreaza in marketing si asta conteaza din mai multe puncte de vedere. Faptul ca in sfarsit avem un salariu pe care sa ne bazam conteaza mult. Nu este suficient, dar decat deloc… Ador sa muncesc, dar temperat. Vreau sa ma bucur de familia mea. Si visez sa lucrez in fashion.