Cancerul se vindecă! Tratamentul naturist care te scapă de cea mai cruntă boală a secolului. Descoperă Detox Nutri Fit 

Cancerul se vindecă! Tratamentul naturist care te scapă de cea mai cruntă boală a secolului.

Cancerul se vindecă! Tratamentul naturist care te scapă de cea mai cruntă boală a secolului. Descoperă Detox Nutri Fit Una dintre cele mai grele încercări la care putem fi părtași în călătoria vieții noastre este boala, iar cea mai mare încercare din acel punct este aceea de a face față unei lupte contra ceva ce uneori nu știi de unde vine, dar știi un singur lucru: că îți va măcina trupul.

Însă dincolo de negura gândurilor și a zecilor de priviri care te compatimesc, îți rămâne speranța și o forță pe care dacă o cercetezi adânc, vei reuși să o scoți din cotloanele sufletului și ale minții. Cancerul se vindecă!

Oricât de anevoios este drumul, când vrei să lupți ca boala să nu îți răpească într-o zi lumina care te îmbată în fiecare dimineață, mintea îți va căuta întotdeauna soluții și îți va arăta că drumul nu se încheie decât acolo unde speranța se pierde sau Dumnezeu decide.

Cancerul este o poveste a cărei pagini se dau greu, cu durere, cu lacrimi, cu putere și cu credința că dincolo de un diagnostic care te zdruncină, poți să te vindeci și poți să te ajuți pe tine însăți.

Cancerul este și povestea Annemariei Văduva, care s-a îmbolnăvit, dar care cu ajutorul soțului ei Marius Văduva, nutritionist specialist în nutriție oncologică, a reușit să se vindece de una dintre cele mai grele boli ale acestui secol.

Cancerul se vindecă! Cum vindeci cancerul cu tratamente naturiste. Descoperă Detox Nutri Fit

Drumul a fost anevoios pentru amândoi, Marius Văduva, onco-terapeut și co-fondator al metodei Detox Butri Fit, s-a luptat să trăiască după ce a contractat o infecție cronică dintr-un spital din București. A trecut prin 16 operații dificile, însă și-a găsit vindecarea în ceea ce natura a dat oamenilor ca să trăiască și să se vindece: plantele.

După ce în mâinile medicilor nu și-a găsit rezolvarea, Marius Văduva a decis să cerceteze el însuși cauza bolii sale și să meargă pe forța creatoare pe care ne-a lăsat în dar natura. Specialistul în fitoterapie a descoperit o cale de a-și vindeca infecția prin tratamente naturiste, iar la rândul său a fost vindecătorul soției sale, care a refuzat chimioterapia și a luat decizia de a-și schimba stilul de viață.

„Oncologul mi-a prescris să fac chimioterapie, dar în acel moment, după discuțiile cu soțul meu, am decis să nu fac chimioterapie, ci să căutăm cauza care a dus la îmbolnăvirea mea și să încercăm un tratament naturist. De aici a început totul….cercetările noastre, studiul, specializarile noastre în nutritie și terapii oncologice”, spune Annemarie Văduva, care împreună cu soțul său au dat naștere metodei Detox Nutri Fit, care i-a ajutat să se vindece de bolile pentru care medicii ridicau din umeri.

Mai mult, au lucrat împreună la două cărți care conțin în paginile lor tratamentul car duce la vindecarea cancerului: ,,Cum m-am vindecat de cancer prin Metoda Detox Nutri Fit”, care se pot comanda online.

Corpul ne vorbește, nu tace niciodată, iar când îl ignorăm, ceva se va instala pe nesimțite și ne va împinge către o luptă greoaie. Însă, de fiecare dată când corpul tău îți comunică, fii conștient că ceva din stilul tău de viață trebuie schimbat.

Fitoterapia tocmai acest aspect îl atinge, fiind ramura care se ocupă cu mijloacele de prevenire și de combatere a bolilor, a paraziților și a dăunătorilor cu ajutorul plantelor.

„Am reușit  să mă vindec de cancer fără să fac nici măcar o ședință de chimioterapie sau de radioterapie”, declară Annemarie Văduva.

Plantele sunt medicament, legumele, fructele, la fel și ceaiurile, pentru că ce vine din natură face bine omului, care tot printr-o minune a naturii zămislește pământul.

„Un astfel de tratament devine vital atunci când descoperi o boală oncologică sau alte probleme de sănătate, important este ca omul să nu accepte niciun prognostic negativ și să fie convins că această boală poate fi învinsă exact ca oricare alta”, declară Marius Văduva, în ziarul Taifasuri, acolo unde a abordat subiectul vindecării cancerului.

Așa cum putem vedea și din declarația lui, înțelegem puterea creatoare a minții și cum omul se construiește și se dărâmă singur, la fel cum se poate ființa și se poate desființa singur prin puterea gândului, care nu este doar un fapt, ci o realitate materială.

Fie că ai cancer la vezica urinară, la colon, cancer la sân, cancer de piele, de col uterin sau orice altă formă de cancer, poți fi salvat!

Tot de la Marius Văduva aflăm că  „toate bolile pornesc de la un deficit de minerale și vitamine. coenzime și acizi grași”. Alimentația este primul aspect la care trebuie să lucrăm îndeaproape atunci când pornim pe calea vindecării unei boli pentru care medicii nu mai găsesc răspuns.

Soția specialistului Marius Văduva vorbește despre descoperirea lor pe care o împărtășesc cu toți oamenii de pretutindeni: „Eu m-am vindecat de cancer. Metoda vreau să o cunoască toți  oamenii  lipsiți de speranță, care au nevoie de ajutor și care nu au timp să citească studii și să încerce diferite metode de prin ziare și internet, care se bat cap în cap. Vrem doar să-i ajutăm să știe și ei tot ceea ce știm noi. Atât ne dorim. De aceea am scris două cărți ,,Cum m-am vindecat de cancer prin Metoda Detox Nutri Fit” pentru a putea găsi în cărți tot ceea ce trebuie sa faca. Nu am pastrat nimic nespus. Am dat toata metoda în cărți ca informatia sa ajunga gratuit la ei, fara sa mai fie nevoiti sa vina la noi la clinica”, spune Annemarie Văduva.

Dacă viața te încearcă și ești nevoit să intri într-o luptă pe care nu ți-ai fi dorit-o niciodată, dar cancerul este diagnosticul trecut pe fișa medicală, ai credință că te vei putea vindeca. Marius Văduva și Annemarie Văduva au reușit să treacă peste bolile grele și îți pot oferi sprijin în clinica lor Detox Nutri Fit, pe piață găsești cărțile lor, iar pe site medicamentele naturiste care te vor ajuta să înlături boala din corpul tău.

 

Mai multe detalii găsești pe site-ul: https://www.detoxnutrifit.ro/.

 

 

 

My title page contents