Parintii au adesea reactii inexplicabile. Reactii dure, care sapa rani adanci in sufletele copiilor. Parintii uita uneori sa vorbeasca, sa explice, sa fie empatici.
O dupa-amiaza linistita, dupa munca. Nimic nu prevestea ,,furtuna” care avea sa tulbure tihna acestei dupa-amiezi. Copilul doarme linistit, ea (mama) isi verifica e-mailul, cand printr-o strafulgerare isi aminteste ca maine trebuie sa predea un raport de care uitase cu desavarsire.
Isi deschide documentul si cu mare frenezie incepe sa lucreze la raport. ,,Maaaamiiii, vreau sa ne jucam!” ,,Acum si-a gasit si copilul asta sa se trezeasca”, spuse mama in sinea ei, dupa care striga ,,Imediat, du-te si te joaca singur, am de lucru putin!” Cum era de asteptat, copilul vine si insista tropaind pe langa mama lui. Aceasta isi iese din fire, incepe sa strige ,,Da-mi pace copile, ti-am spus ca am de lucru, nu intelegi? Du-te si joaca-te, nu ma mai bate la cap!”
Copilul suparat, merge in bucatarie sa-ii caute ,,de lucru” si, se intampla, sparge o cana. Mama furioasa, vine tipand si injurand il admonesteaza. Copilul speriat incepe sa planga cu sughituri, la care mama reactioneaza ,, Acum, de ce plangi, ce ai? Poftim, sa ai de ce plange!”. Si cum nu ar fi fost destule strigatele si injuraturile, o palma se lipeste de obrajorul copilului si inca una peste poponet pentru a-i arata directia spre camera lui. Cu lacrimi mari rostogolindu-se, ca niste margaritare pe obraji, copilul se indreapta spre camera lui. ,,De ce mama a tipat la mine? De ce m-a lovit? Ce am putut sa fac atat de rau, ea nu a spart niciodata nimic?”
Uneori, parintii cad prada emotiilor puternice care, de regula, duc la comportamente pe care apoi le regreta. Aceasta este calea cea mai usoara (calea inferioara, care presupune blocarea proceselor mentale superioare, lasand parintele intr-o stare de emotivitate intensa, cu reactii impulsive) de a ne rezolva problemele, asa cum spune si mult indragitul dr. Daniel Siegel. Putem alege o cale mai evoluata (calea superioara, care presupune o forma de procesare a informatiilor ce implica procese superioare mentale de gandire rationala si reflexiva) intelegandu-ne pe noi insine, constientizandu-ne problemele nerezolvate (sau reziduale) si experientele (din trecutulul si prezentul nostru – aceasta mama s-a ,,razbunat” pe copilul ei pentru faptul ca ea uitase de raport) si conectandu-ne empatic la nevoile copilului nostru. Sa ne punem pentru o clipa in pielea lui, noi ce am dori?
Continuarea o poti citi aici: http://paginadepsihologie.ro/de-ce-mama-a-tipat-la-mine/
