HEINNER aniversează anul acesta 10 ani pe piața electrocasnicelor din România, ocazie cu care pune la bătaie 10 pachete de premii săptămânale și Marele Premiu – o bucătărie complet utilată și mobilată, în cadrul unei promoții la nivel național.
Timp de 10 săptămâni, începând cu 15 octombrie și până pe 23 decembrie, la achiziția oricărui produs electrocasnic HEINNER, consumatorii pot trimite numărul bonului sau al facturii fiscale, împreună cu numele acestora, prin SMS la 1766 (număr cu tarif 0,05 eurocenți/SMS). Astfel, vor fi înscriși automat în tragerea la sorți a săptămânii, dar și în tombola pentru marele premiu.
Încă din 2011, când a fost lansată prima linie de produse – HEINNER Electrocasnice, calitatea și adaptabilitatea au fost linii directoare ale activității brandului. Așadar, compania a adus pe piață soluții mereu noi, care să susțină provocările zilnice ale omului modern. Iar această campanie promoțională aniversară păstrează tradiția și propune consumatorilor o serie de pachete personalizate și adaptate nevoilor lor, pentru orice moment de consum: Pachetul de studenție în chirie, Pachetul de viață sănătoasă, Pachetul de mutat de la părinți, Pachetul de proaspăt părinte, Pachetul de mutat împreună, Pachetul de casă nouă cu pisică sau cățel, Pachetul de apartament cochet, Pachetul de făcut cafea și ceva dulce, Pachetul de bucătar amator, Pachetul pentru bunici fericiți. .
„La HEINNER, de 10 ani, sursa noastră de inspirație este stilul de viață al clienților noștri. Așadar, la ceas aniversar, am pregătit 10 pachete de premii adaptate nevoilor acestora, precum și marele premiu – o bucătărie complet utilată. Pentru că fiecare dintre noi este unic, pachetele sunt personalizate în funcție de momentul prezent din viața noastră: de la pachetul de mutat de la părinți, până la pachetul de viață sănătoasă sau cel de bucătar amator – la HEINNER prețuim și sărbătorim împreună cu consumatorii noștri etapele dezvoltării personale.”, declară Andrei Militaru, CEO Network One Distribution
„În toți acești ani alături de consumatorii noștri, am învățat că nevoile lor reprezintă starterul dezvoltării celor mai performante și fiabile produse de pe piață. Așadar, în cazul brandului HEINNER, ne mândrim cu o prezență de 10 ani pe piața din România, moment cu ocazia căruia lansăm o promoție la nivel național: fiecare produs electrocasnic HEINNER cumpărat îți poate aduce unul din cele 10 pachete de premii săptămânale, adaptate nevoilor tale, sau marele premiu la finalul campaniei – o bucătărie complet utilată și mobilată.”, declară Iuliana Stănculescu, Division Manager Electrocasnice Private Labels NOD.
Toate electrocasnicele HEINNER vin cu o garanție standard de 3 ani, serviciu de pick-up & return gratuit pentru electrocasnicele mici și garanție extinsă, până la 5 ani, pentru electrocasnicele mari. De asemenea, compania asigură suport tehnic constant, dar și înlocuirea gratuită a accesoriilor HEINNER pierdute sau deteriorate.
Despre Network One Distribution
Network One Distribution, companie cu acționariat 100% românesc și cifră de afaceri de peste 360 milioane Euro în 2020, este cel mai mare distribuitor de tehnologie din România, cu o experiență de 19 ani pe piața de distribuție, o echipă formată din peste 400 de profesioniști, o rețea națională de parteneri specializați și peste 180 de branduri în portofoliu.
Misiunea NOD, prin ecosistemul său de parteneri, este de a contribui la dezvoltarea societății și a economiei locale, punând la dispoziția mediului de business public și privat un portofoliu complet de soluții, know-how și competențe pentru o gestionare integrată a proceselor de modernizare prin tehnologie.
NOD contribuie la revitalizarea brandurilor românești consacrate, completând portofoliul cu noua linie de electrocasnice Fram, pe lângă Diamant și Pegas. Astfel, compania mizează pe crearea și dezvoltarea de noi branduri românești, având in portofoliul său branduri proprii: HEINNER – linii de electrocasnice, gătire, servire, confortul casei și gama pentru grădină, care acoperă nevoile ce țin de universul locuinței; Horizon – LCD TV & sisteme de home entertainment; Serioux – periferice pentru o experiență pe cât de simplă, pe atât de interesantă în lumea digitală; U-Grow – gama de produse pentru universul bebelușului.