Dacă ne este greu nouă, adulților, să rezistăm în fața dulciurilor, de copii ce să mai zicem? Nu trebuie să fim absurzi și să le interzicem cu desăvârșire. Trebuie doar să știm cât zahăr are voie un copil.
O fostă colegă, blogger de parenting, mamă a doi copii, nu le-a permis acestora să pună gura pe dulciuri câțiva ani. Cel mare cred că avea vreo patru și nu știa cum este gustul dulce. M-am gândit mult dacă procedează corect. Nu am un răspuns categoric, dar tind să cred că a exagerat. I-am înțeles rațiunea pentru care a făcut-o, dar pe de altă parte am avut un soi de compasiune pentru copil. Sunt adepta echilibrului, în toate. Poate că era mai corect să se informeze cât zahăr are voie un copil. Și, dacă tot era atât de strictă, să-i permită să consume măcar jumătate din acea cantitate.
Nu cere ce nu cunoaște
Un pediatru – cred – mi-a spus odată că un copil nu va ști ce este gustul dulce sau sărat câtă vreme nu va avea contact cu el. Necunoscându-l, nu îl va interesa. Dar că, după ce are loc… întâlnirea, cererea crește constant. Pentru că pofta de dulce este o adicție. Nu mi-am permis să intru în polemică, dar nici nu am luat de bună a doua jumătate a afirmației. Aveam și un exemplu pentru care teoria nu se verifica. Bunicul a fost cofetar. Era obligat să guste, zilnic. Meseria… Dar în rest nu punea gura pe dulciuri. Deci?!
Recompense dulci cu ”gust” amar
Un copil, câtă vreme va fi sub ”autoritatea și controlul” părintesc, va consuma ce și cât i se oferă. La un părinte responsabil mă refer… Atunci când micuțul exagerează cu dulciurile, este pentru că îi sunt furnizate, le are la dispoziție și i se permite. Am auzit că există familii – și nu mă îndoiesc că e așa – care au un sertar cu dulciuri. Al cărui rost este să-i ofere copilului, zilnic, ”ceva bun”. Ori să fie obiectul șantajului: ”Dacă îți strângi jucăriile, primești o ciocolățică”. Sau să îl recompenseze: ”Bravo! Pentru că ai păpat toată ciorbița, îți dă mami o acadea”. Greșeală după greșeală, sub mai multe forme. La care se adaugă dulciurile cadou de Paște, de Crăciun, de Ziua Copilului etc. Multe. Foarte multe.
Zahărul ascuns
Marea problemă cu care toți ne confruntăm nu o reprezintă doar dulciurile ”clare”, cele concentrate. Bomboane, ciocolată, prăjiturele, sucuri. Mai este vorba despre zahărul adăugat. Zahărul ”ascuns”. Cel care se găsește în produse la care nu te-ai aștepta, pentru că le consideri sigure și sănătoase. Inclusiv în mult-lăudatele cereale pentru micul dejun. Sau în iaurtul cu fructe. Sau în sosuri. Motiv pentru care, încă o dată, insist asupra importanței citirii etichetei.
Îndulcitori naturali vs zahăr rafinat
Până la vârsta de un an zahărul nu are ce căuta în alimentația copilului. Sub nicio formă! Și nici mierea, din cauza uriașului său potențial alergen. După vârsta de un an, tentația de a-i îndulci copilului ceaiul sau de a-i oferi o prăjitură de casă devine tot mai mare. Cu grijă față de boțul tău de aur, nu îi dai zahăr ci folosești îndulcitori naturali precum mierea, siropul de agave sau de arțar, ca alternative mai sănătoase. Află că toate au aceeași cantitate de zahar ca și când ar fi zahăr rafinat. Doar că au niște nutrienți suplimentari. Așa că se recomandă moderație și în folosirea acestora.
Până pe la patru ani, ”ceva dulce”, asta însemnând cu zahăr, ar trebui să fie ceva ocazional. La zile mari, cum se spune. În rest, fructele sunt sursa sănătoasă de zahăr. De fapt, de fructoză.
Cât zahăr are voie un copil
Părinților cu copii în vârstă de patru până la opt ani li se recomandă să nu le permită acestora să consume mai mult de trei lingurițe de zahăr pe zi. Iar de la nouă ani în sus nu mai mult de opt lingurițe pe zi. Atenție! Cantitățile sunt valabile pentru copiii activi din punct de vedere fizic. Dacă micuții sunt mai sedentari, măsura se înjumătățește.
Problema care iar apare este cea a zahărului ascuns. Dacă asupra celui din cana cu ceai putem avea control, în fața produselor cumpărate suntem neputincioși. Dar un exemplu îți pot oferi: un pahar de Cola conține aproape zece lingurițe de zahăr.
