Când îi poți da iaurt copilului?

Te întrebi probabil când îi poți da iaurt copilului? Odată ce a început diversificarea, când copilul s-a obișnuit cu fructe pasate și cu prima supă, poți introduce iaurtul în dieta acestuia. La 8 luni, după consultarea medicului pediatru, în loc de fructe, masa de la mijlocul dimineții, poate consta în câteva linguri de iaurt.

 

Iaurtul este, de fapt, ușor digerabil și bogat în fermenți lactici. Ideal pentru echilibrarea florei bacteriene a intestinului bebelușului. Dar și pentru întărirea sistemului imunitar. Este, de asemenea, bogat în calciu, esențial pentru creșterea structurii osoase.

Întâi testăm, apoi mâncăm

Ca în cazul tuturor alimentelor pe care vrem să le introducem în alimentația bebelușului, și iaurtul trebuie introdus treptat. Îi oferi mai întâi să guste câteva lingurițe de iaurt și observi reacția copilașului tău. De preferat, e să alegi un iaurt simplu, natural, fără niciun adaos. Îi poți adăuga tu câteva feliuțe din fructul testat și acceptat de acesta. Consistența iaurtului este ideală pentru faza evolutivă a bebelușului. Cu trecerea treptată de la lapte, aliment complet lichid, până la prima hrană mai densă. Deși e foarte digerabil, iaurtul conține proteine ​​într-un număr mai mare decât cele găsite în laptele de creștere.

Conform studiilor, un borcan de iaurt de 125 ml înlocuiește, din punct de vedere al proteinei, o doză de 250 ml de lapte. Potrivit pediatrilor, în lipsa unor probleme, copilul trebuie să consume iaurt integral până la 3 ani. Apoi poate continua cu iaurturi parțial degresate.

Crește-l cu iaurt

Iaurtul este, de asemenea, potrivit pentru cazurile care demonstrează primele intoleranțe, de exemplu la gluten și lactoză. Având în vedere absența glutenului și lipsa de lactoză din acesta. Mai mult decât atât, datorită prezenței de bacterii (probiotice și lactobacili), cum ar fi Lactobacillus bulgaricus, iaurtul este un aliment foarte lejer și ușor de digerat. Odată introdus în organism, ajută la protejarea organelor implicate în digestie, regenerează flora bacteriană a intestinului și facilitează asimilarea energiei și a nutrienților. În cazul în care copilul a fost bolnav și a urmat un tratament cu antibiotice, iaurtul este aproape un „medicament“. Deoarece este unul dintre puținele alimente capabile să refacă flora intestinală afectată de acțiunea medicamentelor agresive.

Momentul iaurtului

În cazul copiilor mici, cel mai bun moment pentru a le oferi iaurtul, este la prima gustare a dimineții, după micul dejun. Fiind o hrană rece și foarte digerabilă, e posibil ca aceștia să nu o accepte imediat ce s-au trezit. Este mult mai probabil ca aceștia să prefere la micul dejun o porție de lapte fierbinte cu biscuiți sau cereale. În timp ce pentru gustarea de la mijlocul dimineții poate fi mai ușor să-i oferi o ceașcă de iaurt. Simplu sau combinat cu fructe proaspete, de sezon.

My title page contents