„Nu am chef sa ma joc. E atat de plictisitor sa te joci…”. Atunci cand fiica mea imi da aceasta replica, simt ca imi vine sa ma urc pe pereti. Cum asa? Joaca e adorabila. Terapeutica. Asadar, ce se ascunde in spatele unui copil plictisit? Ce se ascunde sub masca imobila a lipsei de chef si energie?
Eu, in calitate de mama, sunt siderata, fara reactie, cand aud o asemenea reactie. Apoi, cand ma dezmeticesc, prima emotie este una de furie, de iritare: „Cum adica e plictisitor sa te joci?”. Imi infrang enervarea si imi iau copiii la zmotocit, la gadilat, la fugarit.
Ca un parinte conectat sau care se doreste conectat, am intrebat-o pe psihoterapeuta Cristina Trepcea ce se ascunde in spatele acestor reactii de plictiseala a copiilor. De unde vine aceasta stare de letargie? Si raspunsul nu a intarziat sa apara.
„Cand un copil se plictiseste, cand nu are chef sa se joace, asta inseamna ca el are nevoie de contact. De contact cu mama sau cu tata. E simplu? Poate ca nu. Noi, parintii, avem de invatat ca cel mai greu e sa facem putin. Sa fim prezenti nu cere multa agitatie, multe fapte. Prezenta cere doar sa lasam in urma grijile si framantarile. Sa nu ne mai racordam la datorii, la cursa pentru supravietuire. Doar sa FIM. Sa fim acolo. Cu ochii si urechile si mainile si gandul in acelasi loc. Si restul vine de la sine.”
